Nu vorbim aici despre sfaturile unui pseudoguru care explică "10 motive pentru care sunt foarte bogat", ci despre povestea de viaţă şi principiile unui individ care a pornit de la imaginaţie şi a ajuns să înfiinţeze Twitter, o companie cu sute de milioane de utilizatori.

Crescut într-o familie nevoiaşă, îndatorat la bănci şi furnizori ani la rând, chiar şi în perioada în care lucra la Google sau, ulterior, la Twitter, Biz Stone spune o poveste cu care cititorul se poate identifica foarte uşor. Explicaţia lui pentru parcursul descris ar putea fi rezumată în englezescul "Fake it until you make it", adică a avea încredere deplină în ideile pe care nu le-ai avut încă dar ştii sigur că le vei avea în viitor.

Îşi scria pe cartea de vizită "Biz Stone, Geniu" chiar dacă ştia că nu e un geniu, a obţinut un job la Google pe care l-a părăsit după doi ani revenind la un trai la limită şi datorii la bănci, a participat la înfiinţarea Odeo, un start-up legat de podcast-uri despre care şi-a dat seama ulterior că nu îl interesau, iar ulterior a venit alături de alţi parteneri de încredere la ideea Twitter. Totul, în virtutea principiului de a-ţi urma ideile pe care nu le-ai avut încă. Şi totul a început de la: "Tu, puştiul care se ocupă de cărat", fraza cu care a fost abordat în momentul în care a desenat, clandestin, o copertă de carte şi a strecurat-o în portofoliul trimis la clientul unei companii pentru care căra lăzi. Clientul a ales modelul lui, iar compania l-a angajat pe Stone full-time ca designer.

În "De veghe în lanul de secară", Holden Caulfield spunea la un moment dat că o carte bună, din punctul lui de vedere, este acel text scris de un autor pe care, după lectură, ai vrea să îl inviţi la o cafea şi să staţi de vorbă.

Folosind acest criteriu, cartea lui Biz Stone este o carte bună, pentru că autorul nu pare pătruns de propria importanţă şi, atunci când îşi expune principii de viaţă sau face recomandări de comportament, nu o face într-o manieră deliberativă. El descrie ce a avut sens pentru el şi, prin asta, pune lucrurile într-o lumină în care au sens şi pentru cititor.

Un moment memorabil din carte este întâlnirea cu Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, unde acesta este descris cu umor ca un individ plat, lipsit de aptitudini sociale. În acea întâlnire, Stone mersese alături de partenerul său de afaceri cu ideea că nu vrea să vândă Twitter şi că Twitter valorează 25 milioane de dolari. Ca să îl descurajeze pe Zuckerberg, cei doi au cerut suma de 500 milioane de dolari, "cel mai mare număr la care mă puteam gândi", iar Zuckerberg, după un timp, i-a şocat acceptând să plătească suma respectivă. Tranzacţia nu s-a mai efectuat în cele din urmă, dar concluzia a fost că "nu mai e de joacă".

Fără să îşi dea seama, cititorul e adus pe parcursul cărţii de la punctul în care Stone dormea pe jos, alături de soţie, într-o casă nemobilată, la punctul în care Twitter este implicat în geopolitică, cu impact asupra revoltelor din Iran sau Republica Moldova. Iar tranziţia e descrisă aşa cum ar fi povestită de un amic.

Biz Stone - "Ce mi-a şoptit o vrăbiuţă. Confesiunile unei minţi creative", Editura Publica, Bucureşti, 2014