O prima concluzie ar fi ca ideile inovatoare, ideile "bune" se nasc dupa o perioada de maturizare lenta - procesul de "slow hunch", sau, daca vreti, dupa o perioada de incubatie (stiati ca lui Tim Berners-Lee i-au trebuit zece ani ca sa puna bazele World Wide Web-ului?)

O doua ar fi ca invariantul care coaguleaza ideile bune reprezinta intalnirea cu altii (nu intamplator, una dintre cele mai efervescente perioade din gandirea umana a fost Epoca Luminilor, atunci cand - nu radeti! - au inflorit cafenelele, adica locurile unde oamenii se puteau intalni si unde isi puteau confrunta ideile). Altfel spus, ideea inovatoare tasneste atunci cand oamenii intra in dialog si isi furnizeaza reciproc piesele lipsa din puzzle. De aici si concluzia ca de multe ori conectarea ideilor ne serveste mai mult decat incercarea de a le proteja.

La fel ca piata libera, pledoaria pentru restrictionarea fluxului de inovatii s-a sprijinit multa vreme pe apeluri la ordinea "naturala" a lucrurilor. Scrie Johnson: "Adevarul e ca atunci cand privim inovatia in natura si in cultura, mediile care construiesc ziduri in jurul ideilor bune tind sa fie mai putin inovatoare pe termen lung decat mediile mai deschise. Poate ca ideile bune nu vor sa fie libere, dar ele vor sa se conecteze, sa fuzioneze, sa se combine". Dar si sa intre in competitie!

De aici, ideea ca internetul (asemanator, daca vreti cu mediul coralifer din natura, unde indivizii conectati produc diversitate si inovatie biologica de mii de ori mai complexa decat in mediile - similare ca oportunitati naturale - din preajma) nu dauneaza capacitatii noastre de concentrare, ci reprezinta un mediu care ne permite conexiunile cele mai potrivite pentru a ne construi ideile si a le face sa se maturizeze.

Steven Johnson, "De unde vin ideile bune? Istoria naturala a inovatiei", Editura Publica, Bucuresti, 2011