Autorii recidivează cu această carte după ce au lansat "Rework", o carte în care explică minimalismul pe care îl văd necesar în afaceri: planificarea nu e esenţială, investitorii externi nu sunt utili, iar concurenţa ar fi mai bine să fie ignorată.  Acelaşi minimalism revine şi în "Remote", unde autorii descriu, din experienţa personală, faptul că munca de acasă, a lăsa angajaţii să îşi gestioneze timpul cum doresc şi a elimina complet sau parţial deplasările şi cheltuielile inutile reprezintă următorul pas în cultura organizaţională.

Într-o manieră accesibilă oricui, acompaniaţi de caricaturi pe alocuri, autorii iau în discuţie pe rând avantajele lucrului de acasă, dezavantajele lucrului la birou şi beneficiile pentru compania care alege să meargă în direcţia muncii de acasă. Abordarea nu este extremistă, în sensul că cei doi autori nu sunt apostolii eliminării complete a sediilor de companii şi a biroului, ci predică mai degrabă un echilibru între cele două şi acceptarea ideii că unii angajaţi chiar s-ar descurca mai bine şi ar fi mai eficienţi dacă ar fi lăsaţi în pace.

Pivotul transferului de la munca la birou la munca acasă ar fi tehnologia, care în ziua de azi permite diverse tipuri şi formule de comunicare, inclusiv video, în timp real şi transfer de date şi documente în moduri foarte simple. Dincolo de văz şi auz, deci, simţurile sunt opţionale în muncă. Premisa: "Birourile au devenit producătoare de întreruperi. Un birou aglomerat este asemenea unui robot de bucătărie: îţi face ziua bucăţele. Un sfert de oră acum, zece minute mai încolo, douăzeci de minute aici, cinci minute dincolo. Fiecare segment e ocupat cu o teleconferinţă, o şedinţă, altă şedinţă sau vreo altă întrerupere instituţionalizată inutilă". O generalizare discutabilă.

Cartea a fost lansată la puţin timp după ce Marissa Mayer, şeful Yahoo, a interzis angajaţilor să lucreze de acasă. Ultimele pagini ale cărţii le-am citit în drum spre birou, în metrou, şi nu am avut nicio secundă senzaţia că munca la birou e "naşpa" (folosesc termenul încercând să mă mulez pe tonul cărţii). Chiar şi înainte să termin de citit aveam în minte o suită de argumente şi contraargumente, oarecum deranjat de generalizările de la care pornesc autorii în pledoarie. Nu am să mă lansez, însă, într-un discurs legat de acest subiect. Dezbaterea, aşa cum zic şi autorii, este prezentă în spaţiul public de câţiva ani şi argumente solide sunt de ambele părţi. Ce fac eu, însă, când citesc o carte legată de cultură, scrisă de autori străini, este să mă întreb dacă s-ar potrivi în România.

Legat de "Remote" mi-am adus aminte o idee din "Psihologia poporului român", colecţie de studii şi eseuri ale lui Constantin Rădulescu-Motru. Acolo, autorul scria în 1904, deci înainte de fractura comunistă, că românii sunt individualişti şi indulgenţi în ceea ce priveşte autoevaluarea, dar au un suflet "gregar" în societate şi în muncă.

"Imităm ca oile faptele din jurul nostru şi nu arătăm o energie decât când suntem în grup. La război ne luptăm voiniceşte, fiindcă acolo suntem umăr la umăr, dar la munca profesională suntem neglijenţi, fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama datoriei sale proprii", postula Rădulescu-Motru. În acest context, biroul se suprapune cu munca. Iar dacă biroul devine opţional, munca, sau calitatea ei, nu devine şi ea opţională?

Jason Fried, David Heinemeier Hansson - "Remote - Biroul este opţional", Editura Publica, Bucureşti, 2014