Aflat pe aeroportul Fiumicino, la Roma, Honoré a vazut o reclama la o carte cu scurte povesti pentru copii a caror lectura nu dura mai mult de un minut. In prima clipa, ziaristul, care se descria pe el insusi ca pe un „speedaholic”, a fost sedus de ideea de a scapa mai repede de corvoada adormirii fiului sau in varsta de 2 ani. Dar apoi l-a apucat groaza: „Oare chiar am innebunit? Doar atat timp sa merite copilul meu?”. Aceasta „iluminare” a stat la temelia cartii sale „In Praise of Slow” („Elogiul lentorii”), care a devenit un bestseller international, a fost tradusa in circa cincisprezece limbi. Crezului lumii industrializate contemporane - „sa facem mai mult, sa facem mai repede” - si convingerii cvasigenerale ca mai repede inseamna mai bine, Honoré le opune inte­leptul principiu potrivit caruia trebuie sa ne savuram viata, sa ne sporim momentele de destindere, sa facem ceea ce realmente ne place, sa alungam activitatile parazitare („un angajat american isi petrece 68 de ore pe an asteptand la telefon si doar 26 de ore facand dragoste”) si sa obtinem aceleasi rezultate (daca nu chiar unele mai bune) cu un efort minim. „Viata pentru bunuri” (the goods life) trebuie inlocuita cu „o viata buna” (a good life), spune autorul, indemnandu-ne sa ne aruncam la gunoi ceasul de mana (ceea ce el insusi a facut) si sa nu mai executam totul contra cronometru. O viata tihnita, mersul pe jos, mestecatul pe-ndelete sunt metode de a introduce in existenta noastra un ritm pe care l-am pierdut si care pare singurul in stare sa ne redea veritabilei noastre conditii contemplative. Succesul cartii a venit si din proliferarea unei intregi culturi „slow” la nivel mondial, manifestata in aparitia restaurantelor slow-food sau a miscarii „slow-up”, care organizeaza in Elvetia excursii pe jos, cu calul sau cu trotineta.

 

 

 

Orson Scott Card este, in randul scriitorilor de SF, unul dintre cei mai talentati arhitecti de lumi posibile. El creeaza universuri coerente si credibile cu dezinvoltura cu care Frank Herbert imaginase fantastica planeta Dune. Lumea din romanul pe care vi-l prezentam este a cantecelor, unde melosul devine un mijloc de a atinge armonia, dragostea, dar si puterea. Tanarul Ansset este un cantaret atins de harul muzicii, care a patruns inca de mic in Casa Cantecelor (unde se forma elita muzicala) de pe planeta Tew, o „Privighetoare” cu vointa de fier si voce de aur, de a carui educatie muzicala s-a ocupat insusi Esste, stapanul cantecelor. Fiinte din intreaga galaxie dau buzna sa capete o Privighetoare de pe planeta Tew, insa doar putini sunt cei care dovedesc sensibilitatea necesara pentru o asemenea cinste. La un moment dat, insusi imparatul galaxiei, Mikal, il va cere in slujba lui pe Ansset, care va patrunde astfel in miezul intrigilor tenebroase de palat.

 

 

 

La cei 36 de ani ai sai, Charlotte Mendelson (nascuta si educata la Oxford) se afla la cea de-a doua carte. Dupa „Love in Idleness”, in care isi demonstrase abilitatea de a patrunde in inima si mintea unor adolescente, iat-o revenind cu un roman care se ocupa de viata, sentimentele si resentimentele unei intregi familii. Este vorba despre familia Lux: capul familiei, Victor, este profesor de istorie la Oxford si isi doreste, mai mult decat orice pe lume sa fie rugat sa sustina prelegerea Spenser (o onoare pentru care cei mai multi dintre istoricii lumii ar fi facut moarte de om). Isi neglijeaza sotia si cele doua fete adolescente, Eve si Phoebe, care se refugiaza in tot soiul de experiente autodistructive, de la droguri si alcool pana la amoruri imposibile. Un roman plin de umor negru, inteligent si indraznet.