Nu este doar drama ei, ci a intregii lumi in care a trait: China anilor ‘60-’70, China sangeroasei revolutii culturale, China tuturor privatiunilor, tara unde nimeni dintre muritorii de rand nu avea privilegiul liberului arbitru si unde toti erau siliti sa indure consecintele alegerilor facute de oamenii desemnati sa aleaga, ale partidului si ale lui Mao Zedong.Sa incepem cu un happy-end: Anchee Min, autoare si personaj principal al Azaleei Rosii, traieste acum in SUA, la San Francisco si este o scriitoare de succes (romanele sale, “Imparateasa Orhidee” si “Ultima imparateasa”, au fost traduse in peste 20 de limbi si au avut tiraje de best-seller). Nascuta in 1957, a emigrat in SUA in 1984 gratie sprijinului pe care i l-a acordat actrita de origine chineza Joan Chen. Primul ei volum, “Azaleea rosie” (tradus acum la Polirom), este o carte de memorii care descrie episoadele cele mai semnificative din copilarie, adolescenta si prima tinerete, descriind in acelasi timp viata de zi cu zi din China, absurdul ca politica de stat, perfidele si neiertatoarele procedee prin care autoritatea de partid si de stat patrundea in intimitatea oamenilor. Puterea de seductie a cartii vine din simplitatea cu care este scrisa, din aerul de jurnal de bord. Fiica de intelectuali, Anchee Min a “devenit adult la varsta de cinci ani”, aidoma tuturor copiilor de conditia ei, care erau siliti sa aiba grija de toata liota de frati si surori, in timp ce parintii se aflau la serviciu. La 9 ani face deja parte din Micile Garzi Rosii. Indurand foamea, mizeria materiala, promiscuitatea unui trai la comun, dar, mai presus de orice, si umilinta de a nu putea cracni si de a nu avea idei proprii, tanara este trimisa, la varsta de 17 ani, la ferma “Focul rosu”, unde era obligata sa munceasca de dimineata de la ora 5 pana seara la 9. Intr-un tarziu este aleasa sa joace intr-un film (intitulat chiar “Azaleea rosie”) pe care urma sa il produca faimosul studio cinematografic al doamnei Mao, Jiang Ching. Exact cand viata parea sa i se schimbe in bine, in 1976, Mao moare, iar sotia sa devine, sub efectul propagandei noului conducator iubit, Hua Kuo-fen, oaia neagra a poporului chinez. Odata cu ea, toti cei care ii fusesera alaturi sunt stigmatizati, in ciuda faptului ca prezenta lor in compania doamnei Mao nu fusese alegerea lor.

 

 

Jacob Levy Moreno este una dintre cele mai importante figuri ale psihologiei moderne. A fost alaturat lui Freud, Jung si Adler si va ramane in istoria gandirii moderne drept fondator al psihodramei. Aceasta carte autobiografica a celui care, copil fiind, se juca de-a Dumnezeu, ii reface intreg traseul existential intr-o povestire plina de umor, dar si de tandrete, al carei compas geografic se deschide intre Marea Neagra si Statele Unite. Fiu al unui mic negustor evreu sefard, Moreno s-a nascut pe un vapor care mergea dinspre Turcia spre Romania. Primii ani ai vietii si i-a petrecut la Bucuresti, dar a fost scolit la Viena, unde l-a cunoscut pe Sigmund Freud. Devenit medic, emigreaza in America, in 1926, unde ezita intre teatru, sociologie si medicina, pentru a deveni apoi unul dintre pionierii psihoterapiei de grup.

 

Dorind sa califice acest bestseller al lui Suzanne Collins, amestec de thriller si de fantasy, Stephen King a dat glas unui entuziasm ado­les­centin: “Pur si simplu am citit fara sa ma pot opri! O lectura in­­robitoare”. Volumul a inspirat rapid niste jocuri video, iar drepturile de adaptare cinematografica au fost deja cumparate. Despre ce este vorba? Candva, intr-un viitor sumbru, peste ruinele Americii de Nord are loc un concurs sangeros: Jocurile foamei. 24 de adolescenti sunt rapiti de langa familiile lor si aruncati intr-o lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct.