La TIFF, peste 30.000 de spectatori au asistat la cele 92 de lung metraje si aproximativ 40 de scurtmetraje prezentate in festival. Proiectul, care in 2002 era privit cu o oarecare condescendenta in mediile culturale din Romania, a ajuns sa fie descris astazi ca fiind cel mai solid festival de film din tara. Dar contextul optimist nu i-a oprit pe cei din lumea filmului sa atraga atentia asupra cinematografiei romanesti.

Fata de TIFF, unde numarul spectatorilor a crescut de la editie la editie, situatia generala din salile de cinematograf se afla la polul opus, fiind pe o panta descendenta in ultimii zece ani. Daca in 1995, in Romania se inregistrau 16,6 milioane de spectatori in salile de cinema, pana in 2004 numarul acestora a scazut drastic, ajungand la 4 milioane.

De opt ori mai putini decat in Polonia, prima clasata, cu 33,4 milioane de spectatori in 2004, dar mai bine decat in Croatia, ultima in clasamentul tarilor din Centrul si Estul Europei, unde se inregistreaza anual sub un milion de intrari in salile de cinematograf. Ce ii opreste pe oameni sa intre la film si ce influenta are acest aspect asupra productiei de filme autohtone?

Dupa ce in anii trecuti industria cinematografica din Romania a traversat o perioada de declin (in 1999 si in 2000 nu s-a produs nici un film), cu 13 lungmetraje realizate in 2004, ne clasam acum la mijlocul plutonului statelor central si est-europene, intre Ungaria si Cehia, care detin pozitia de lider, cu 21 de productii, si Croatia, care incheie clasamentul cu o singura productie in 2004.

"Cantitativ stam bine. Dupa 15 ani de stagnare, industria de film din Romania pare sa se aseze pe un fagas de normalitate, din acest punct de vedere. Calitativ, insa, lucrurile nu stau chiar atat de bine. Se pare ca multi nu au inteles cum poate fi data valoare culturala unui produs cinematografic. Rezultatele sunt evidente in productii lipsite de greutate artistica, iar consecintele se vad la nivel de incasari", spune regizorul Napoleon Helmis.

Ce impiedica insa filmul romanesc sa devina atractiv si sa se transforme intr-o afacere profitabila? Oamenii de film din Romania considera ca problemele in materie de marketing si de distributie sunt principalele motive pentru pierderea interesului spectactatorilor. "In momentul de fata, pare sa ne preocupe mai mult cate filme facem pe an decat ce facem pe urma cu ele", spune regizorul Cristian Mungiu.

O alta piedica a industriei cinematografice este ca producatorul trebuie sa alerge si dupa banii publici si sa abordeze si sistemul privat de finantare, ca proiectele sa ajunga in cinematografe. Iar unii sustin ca sistemul autohton de finantare inca nu si-a articulat suficient parghiile pentru a functiona coerent fara un sprijin de la bugetul de stat. "Filmul romanesc a plecat din comuna primitiva. Suntem ca o nava derutata, care abia a dat drumul la motoare.

Daca CNC-ul si Ministerul Culturii vor opri finantarea proiectelor acum, cand lucrurile incep sa se aseze, ne vom intoarce de unde am plecat acum 15 ani", spune Napoleon Helmis. Gestionarea resurselor financiare ramane asadar un aspect extrem de important, cata vreme marea majoritate a productiilor cinematografice se realizeaza cu sprijinul financiar al Centrului National al Cinematografiei, care dispune de fonduri special alocate de la bugetul de stat.

Dar industria de film din Romania nu poate neglija nici zona privata. De exemplu, pentru "Italiencele" lui Helmis, Centrul National al Cinematografiei a oferit o finantare de 8 miliarde de lei, iar restul banilor au venit de la sponsori. Lipsa unui buget inchegat ii duce deseori pe producatori sa apeleze la gesturi neuzuale. "Ca debutant, eu am fost cel care a organizat castingul. Am lucrat cu actori din generatia mea, actori tineri, in general. Multi dintre ei imi sunt prieteni", spune Napoleon Helmis.

La randul sau, regizorul Florin Iepan a realizat peste 40 de documentare, toate finantate din surse particulare. Ultimul sau film "Nascuti la comanda. Decreteii" este unul dintre filmele-soc care a tulburat recent publicul roman, prin prezentarea experimentului social realizat ca urmare a decretului 770 din 1966, care interzicea avorturile.

"In 2002, am aplicat la Discovery Campus. Proiectul a fost selectat si, timp de un an, sub indrumarea a doi tutori de la Granada Television si HBO USA, am lucrat pe partea de cercetare, stil filmic, trailere etc. La sfarsitul anului reusisem sa strangem si o parte din finantare. Atunci estimasem un buget optim de 280.000 de euro. Filmul este o coproductie romano-germano-belgiana si, datorita acestui fapt, ne-a fost mai usor sa gasim bani. Aceasta este o regula nescrisa: in cazul coproductiilor costurile sunt mai mari. Dar cresc si sansele de a gasi finantatori", explica regizorul timisorean.

Cea mai buna solutie pare a fi undeva la mijloc. Un film care nu atrage un numar suficient de spectatori in salile de cinematograf este din start o investitie pierduta. "Esential pentru industria cinematografica din Romania este sa se se ajunga la momentul in care se poate asigura o finantare privata suplimentara celei primite de la Centrul National al Cinematografiei", adauga Napoleon Helmis.

Pe de alta parte nu numai problemele financiare le dau batai de cap producatorilor. Un alt aspect care nu trebuie neglijat este faptul ca filmul romanesc postdecembrist nu mai are staruri.

Exista foarte putini actori descoperiti dupa ‘89 care sa fi ajuns la notorietatea pe care o aveau odinioara Amza Pellea, Stela Popescu, Alexandru Arsinel si care reuseau sa umple salile de cinematograf cand apareau pe afis. Acum, sunt putini actorii care "vand". "Exista o mare problema in fenomenul cinematografic romanesc. Foarte putini regizori stiu sa lucreze cu actorul. E o enorma lipsa de comunicare si asta se vede pe ecrane", spune actorul Ioan Fiscuteanu.

Insa cand se aduce vorba de solutii, comentariile sunt mult mai limitate. In acest moment, sansa cinematografiei romanesti pare sa stea sub semnul realizarilor tinerilor regizori. "Ei sunt rapizi si se adapteaza foarte bine la nou. Singura lor provocare este sa gaseasca echilibrul intre partea cultural-estetica si cea comerciala", este de parere Napoleon Helmis.

"Trebuie sa aiba loc un schimb intre generatii. E nevoie de sange proaspat in cinematografia romana. Este vorba despre un sistem de valori creative care nu mai reprezinta prezentul si care trebuie schimbate", adauga regizorul Florin Iepan.