"Minte-mă frumos" este filmul românesc nr. 1 la box office în 2012 (VIDEO, FOTO)
În doar două luni de la lansarea în cinematografe, comedia romantică "Minte-mă frumos", distribuită de MediaPro Distribution, a reuşit să depăşească orice aşteptări şi a înregistrat venituri de peste 956.000 lei, cu 55.629 de spectatori până în prezent, devenind astfel cea mai profitabilă lansare de film românesc din ultimii 10 ani.
Cu o distribuţie impresionantă, avându-i ca protagonişti pe Diana Dumitrescu şi Andi Vasluianu, "Minte-mă frumos" relatează o poveste modernă, plină de umor, care a cucerit publicul român în doar câteva zile de la lansare. Astfel, în primul weekend, filmul a adus în sălile de cinema nu mai puţin de 14.011 spectatori şi venituri de aproximativ 229.000 de lei, înregistrând cele mai bune rezultate din ultimii ani pentru un debut de film românesc.
După acest record, comedia a continuat să cucerească inimile românilor, care au venit în număr impresionant la întâlnirea cu actorii preferaţi din caravana organizată în oraşele Timişoara, Arad şi Cluj. Aici, actorii Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Marius Damian, regizorul Iura Luncaşu şi producătorul Ducu Ion au semnat autografe, au făcut poze şi au răspuns întrebărilor publicului prezent.
"Minte-mă frumos" spune povestea a doi tipi simpatici din Bucureşti, care duc o viaţă cât se poate de neobişnuită. Dani (Andi Vasluianu) e part-time furnizor de servicii IT şi part-time gigolo, iar Toni (Marius Damian) e hacker iscusit care îşi înşeală partenerul de viaţă - computerul - cu o fată cunoscută pe Internet, Oana (Antoaneta Zaharia).
"Minte-mă frumos" (GALERIE FOTO)
Dana (Diana Dumitrescu) şi Oana, ucenice cofetare şi colege de apartament, sunt cum nu se poate mai diferite. Dana, fata senzuală, suceşte capetele bărbaţilor oriunde apare, pe când Oana iubeşte foarte mult prăjiturile, de unde şi formele mai rotunjoare. Şi cum era de aşteptat, când discuţiile lungi pe chat nu pot rămâne veşnic virtuale, Toni şi Oana îşi dau întâlnire faţă-n faţă. Dar există o problemă majoră: Toni nu seamănă deloc cu poza de profil, iar Dani ajunge la întâlnire în locul lui. Dar oare la întâlnire se prezintă chiar Oana? Sau fiecare dintre cei patru minte frumos?
De neratat este şi apariţia Loredanei Groza, în rol de patroană severă a Academiei de ciocolată, care predă ucenicelor arta savarinei, iar în particular, este ea însăşi ucenică a Marchizului de Sade, cu tocuri înalte, costumaţie din latex şi atitudine provocatoare.
Cu actori carismatici, replici amuzante, răsturnări de situaţii şi o poveste foarte actuală, "Minte-mă frumos" este o comedie marca MediaPro Pictures, care în urma performanţelor înregistrate pe marile ecrane se poate lăuda cu titlul de cea mai de succes producţie românească din ultimii ani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro