Ca jurnalist, una dintre marile temeri este să devii, brusc, punctul de interes al mulţimii. Dar ce faci când asta se întâmplă pe neaşteptate? Când ajungi într-un loc pe care ţi-l imaginai altfel, fără să fi definit clar „altfel”? Nu m-aş fi aşteptat ca, intrând într-un atelier de pictură, să fiu întâmpinată de mai multe priviri de femei şi să nu ştiu în ochii cui să mă uit mai întâi. Evident, ochii căprui ai Ramonei Pintea au fost primii. Apoi, cei ai câinelui care îi ţine companie. Cum a decurs conversaţia noastră la cafea, în atelierul de pictură din nordul Capitalei, în Pipera, chiar lângă şina de tren, cu zgomotul vagoanelor care trec şi nu al maşinilor, veţi afla în această ediţie a revistei Business Magazin.

Mijloc de săptămână, o zi de miercuri, de toamnă, agitată: te trezeşti cu noi ordonanţe de urgenţă, multe evenimente în agendă şi ai de făcut alegeri. În tot haosul, atelierul de pictură al Ramonei Pintea a fost o gură de aer. Ramona mă aştepta zâmbind, cu cafea făcută la French press. Ne-am întâlnit întâmplător la muzeu, recent, după patru ani de la prima noastră discuţie, iar acum eram în atelierul ei, unde fiecare pictură mă îmbia să o descopăr. Dacă ar fi să definesc locul într-un cuvânt, ar fi: culoare. „Când eram copil, ţin minte că mă apăsa griul din comunism. Am crescut o perioadă la bunici, şi acolo era culoare, pentru că întotdeauna câmpul era verde, bunica avea flori în curte şi cosea pe etamină modele colorate. Când am ajuns la şcoală şi m-am mutat la Braşov, mergând pe stradă, totul era gri. A fost o revoltă în ’87, după care Braşovul a fost la pământ, adică ne-au ţinut ca la închisoare: nu era mâncare, era sărăcie lucie şi nu era o floare pe stradă. Oraşul, în sine, cu blocurile comuniste, era gri, foarte urât. Aveam în jur de 12 ani şi într-o zi a venit o prietenă acasă la mine cu o carte cu poze, unde am văzut Capela Sixtină, tablouri, picturi şi sculpturi, şi a apărut o dorinţă aprinsă în sufletul meu să plec din ţară. Atunci mi-am dorit să merg acolo unde este culoarea, dar şi să aduc culoare în România”, povesteşte Ramona Pintea.

Drumul spre culoare

La 18 ani, în toamna lui 1991, a plecat din ţară, lăsând totul în urmă şi luând-o de la capăt în Marea Britanie. La 30 de ani, a ajuns la Roma, iar în Vatican, la Capela Sixtină, a admirat lucrările lui Michelangelo în toată splendoarea lor. „Culoarea, pentru mine, e un fel de revoltă faţă de trecut. E o amintire a ceea ce a fost, dar şi o promisiune că n-o să mai ajungem niciodată acolo.” Ramona îşi aminteşte că a plecat în Marea Britanie, la Londra, singură, cu un bagaj mic, iar acolo a descoperit pictura, care i-a plăcut foarte mult, dar i-a fost frică să meargă mai departe. „Eram singură la Londra şi trebuia să mă întreţin, iar eu am venit din România cu ideea că pictorii mor de foame. N-am făcut pictură, ci m-am dus mai departe la design vestimentar, la London College of Fashion, şi la 25 de ani am deschis prima companie, Monice London.” A început de la zero, într-o ţară străină, bătând la uşi şi vânzându-şi mica colecţie pe care a realizat-o şi, în şase ani, a ajuns să vândă în 300 de magazine din toată Marea Britanie. „După aceea, a urmat un burnout, mi-am luat timp liber, am făcut copilul şi mi-am permis să fiu mămică”, îşi aminteşte Ramona Pintea.

Revenirea la origini

S-a întors în România în 2009, unde s-a apucat de un alt business, de design interior, şi a fost foarte interesant, după 18 ani în Marea Britanie, spune Ramona Pintea. A pornit compania de design interior Riva, pe care a crescut-o în acelaşi timp cu copilul, dar între timp i-a rămas gândul la pictură şi a pictat ca un hobby în weekenduri şi nopţile. „În 2013, eram în America, într-o vacanţă, şi vizitam o galerie de artă la Miami, unde am început să discut cu directorul galeriei, care avea un proces de selecţionare a artiştilor cu care lucra. I-am trimis şi eu portofoliul şi m-au invitat să particip la expoziţie”, îşi aminteşte ea. După această expoziţie, în vara anului următor, s-a dus la birou şi le-a spus angajaţilor că închide businessul, pentru că voia să fie artist full-time. Aşa a ajuns la businessul numărul trei: arta. La început, spune Ramona, a fost foarte greu, pentru că, în calitate de artist, te lupţi cu propriii demoni şi cu propria minte: „sunt destul de bună?”, „cum o să fie pe parcurs?”. Apoi, să fii antreprenor în domeniul artei înseamnă să vii şi să stai în atelier opt ore pe zi şi să lucrezi ca să te dezvolţi ca artist. „Experienţa anterioară m-a ajutat cel mai mult să înţeleg ce înseamnă un business. La urmă urmei, ca artist, ai două elemente: ai elementul de creaţie, unde faci ce vrei, dar ai şi elementul de promovare şi de vânzare, pe care artistul clasic nu-şi doreşte să-l facă”, a explicat antreprenoarea. Ea a ajuns la cel puţin 100 de picturi, care au fost trimise în diferite ţări de pe glob. „Pentru mine e important ca pictura să rezoneze cu cineva la un moment dat şi e important ca acel cineva să o aibă mai departe la el în colecţie. Nu mă interesează cine este acel cineva, atâta timp cât se bucură de ea şi pictura şi-a îndeplinit menirea”, a menţionat Ramona. Ea crede că astăzi lumea e mult mai deschisă şi a înţeles că nu trebuie să se teamă de artă. În trecut, oamenii aveau frică de arta contemporană, fiindcă depindeau de un critic pentru a şti dacă e bună sau nu. Însă acum, lucrurile s-au schimbat: oamenii au realizat că lor trebuie doar să le placă sau nu, să rezoneze sau nu cu o anumită piesă. „Te duci la un spectacol, la o piesă de teatru şi nu stai să-ţi spună cineva că-i bună sau nu-i bună. Te duci pentru că îţi place, şi e la fel şi cu un tablou: vrei să-l ai în casă pur şi simplu pentru că îţi place. De fapt, asta este arta contemporană. Nu e atât de sofisticată şi de greoaie, cum se credea acum 20 de ani. Iar publicul este mai deschis, înţelege, are bani să-şi cumpere şi să-şi pună în casă tablouri”, a completat ea. Apoi, a adăugat că un tablou poate să te bucure ani la rând, să devină subiect de conversaţie atunci când îţi vin prietenii la masă şi chiar să-i crească valoarea în timp, devenind un obiect pe care îl poţi lăsa copiilor. „Nu este doar un obiect decorativ. Şi uite, noi, artiştii, facilităm acest proces. Am şi un program pe site-ul meu unde oamenii pot să-l cumpere în rate, pentru că ştiu că este o investiţie destul de mare.” Până în 2020, când a început pandemia de COVID-19, ea colabora cu patru galerii din Marea Britanie. Aceste galerii au fost grav afectate şi au fost nevoite să se închidă, deoarece în Marea Britanie a fost instituit un lockdown care a durat opt luni. Trei dintre ele şi-au închis complet activitatea. În acel moment, ea a făcut tranziţia către mediul online, un spaţiu în care a avut o mai mare libertate în privinţa modului de expunere şi promovare a artei sale, precum şi a modului în care aceasta era percepută de public. Totodată, a descoperit avantajul comunicării directe cu colecţionarii, un aspect de care nu era conştientă că îi lipsea înainte.  

De unde vine inspiraţia?

„Inspiraţia vine dintr-o carte pe care am citit-o, dintr-un articol, dintr-o conversaţie pe care am avut-o cu cineva, dintr-o trăire interioară. Apoi, ştii, sunt câteodată luni întregi în care mă gândesc la un anumit subiect, cum aş putea să-l pun pe pânză, cum pot să exprim ideea respectivă. Călătoriile aduc foarte mult, din punct de vedere estetic, în picturile mele, pentru că îmi plac foarte mult culorile, natura. Artiştii întotdeauna au fost trend setters şi change makers”, a spus Ramona Pintea. Pasiunea sa cea mare este să citească biografii despre vieţile femeilor remarcabile, iar acest lucru a devenit, dincolo de o sursă de inspiraţie pentru primul job, al doilea job, susţine ea. „Biblioteca mea e plină cu cărţi despre femei care au o poveste interesantă de spus. Femeile m-au inspirat întotdeauna. Cele care reuşesc să facă ceva în viaţă, pentru că pentru noi este mai dificil. Suntem născute şi crescute într-un anumit fel, avem în ADN-ul nostru dorinţa de a avea grijă de familie, de a pune sufletul nostru pe tavă pentru copii şi pentru cei dragi. Şi totuşi, în acelaşi timp, avem şi aceleaşi dorinţe mari, extraordinar de mari.”  

Femei, femei, femei

„Cred că am început prin 2015 să pictez femei, odată cu colecţia *She*. Mă duceam prin muzee şi galerii de artă şi vedeam o grămadă de femei pictate de bărbaţi. Simţeam că nu este o conexiune, pentru că eu nu vedeam aşa femeia şi am început să abordez această temă: femeile. Bineînţeles, orice artist îşi pune sufletul pe pânză şi, cu această temă, erau nişte trăiri interioare pe care le aveam la perioada respectivă şi voiam să le expun”, îşi aminteşte Ramona Pintea. Ea spune că a fost mereu interesată de explorarea conceptului de putere feminină şi de ce înseamnă să fii o femeie care îşi cunoaşte valoarea, care ştie cine este, ce îşi doreşte şi este stabilă din punct de vedere emoţional. Această colecţie a început, probabil, ca o reflecţie personală, ca orice formă de artă, iar apoi a evoluat într-o perioadă de căutări şi introspecţii mai profunde, prin care Ramona Pintea şi-a exprimat trăirile interioare. În 2020, ea a citit un articol despre leadershipul feminin, care menţiona că la acel moment existau şapte femei aflate în funcţia de şef de stat la nivel global. Articolul compara modul în care aceste femei au gestionat pandemia şi situaţia din ţările lor în raport cu liderii bărbaţi, analizând diferenţele dintre stilurile de leadership feminin şi masculin. „Într-o situaţie de criză, femeile aveau o abordare mai empatică, comunicau mai frumos oamenilor din ţările pe care le conduceau, erau mult mai grijulii. Exact cum suntem noi ca femei, ca mame: avem grijă de cei din jurul nostru”, spune ea. În Marea Britanie, de exemplu, Boris Johnson a adoptat o abordare de tipul „ne îmbolnăvim, ne revenim şi mergem mai departe”. Era o viziune complet diferită faţă de cea a liderelor femei, iar această diferenţă a inspirat-o pe Ramona Pintea să exploreze rolul femeii ca lider—ce înseamnă pentru o femeie să fie în poziţia de lider. „Noi, femeile, avem multe calităţi, deşi, în copilărie, am fost crescute şi învăţate să credem că acestea sunt, de fapt, slăbiciuni. Vreau să subliniez că sunt calităţi reale, nu slăbiciuni, şi sunt la fel de valoroase pentru societate precum calităţile bărbaţilor. Echilibrul dintre aceste trăsături este important şi reprezintă ceea ce are nevoie societatea pentru a prospera”, consideră artista. Astfel, s-a conturat şi colecţia sa de lucrări cu femei puternice, iar publicul a propus numele *Urban Queen*. Femeile au rezonat cu aceste lucrări, iar colecţia a continuat să se dezvolte până a ajuns la campania #WearYourCrown. În această campanie, coroana a fost mult mai mult decât un simplu accesoriu - un simbol al adevăratei puteri, dar şi al graţiei. Ea reprezintă rezilienţa, determinarea liniştită şi dedicarea de a servi, păstrându-ţi încrederea în sine. „Am fost crescută de o mamă foarte puternică, care m-a învăţat ce înseamnă să fii o femeie puternică. Am un soţ care este «true king», ceea ce înseamnă că aduce echilibru şi consideră că e foarte important ca eu să fiu femeie în totalitate în relaţie. Cred că femeile trebuie să se trezească puţin, deşi multe dintre noi suntem foarte treze, şi să-şi însuşească spaţiul, să aibă curaj, să fie lidere”, a afirmat Ramona Pintea. Ea spune că nu vrea să schimbe faptul că este femeie, ci doar vrea să atragă atenţia societăţii asupra faptului că femeile au făcut şi continuă să facă lucruri importante. Este nevoie ca sistemele din societate să creeze mecanisme care să scoată în valoare aceste contribuţii ale femeilor. Ea citează nişte studii din America care arată cât de mult contribuie femeile, de exemplu, prin îngrijirea generaţiilor mai în vârstă. Aceste studii spun că femeile salvează miliarde de dolari pentru că se ocupă de acest lucru, dar nu sunt plătite pentru asta.  

Succesul

„Nu cred că există un punct unde trebuie să ajung ca să ating succesul. Consider că tot parcursul este interesant, frumos şi stimulant. Nu cred că voi ajunge la succes şi gata. Nu cred că există aşa ceva. Eu sper ca la 120 de ani să fiu tot cu pensula în mână şi să mai am ceva de spus prin arta mea”, a spus Ramona Pintea. Ea crede că pictura este un domeniu cu potenţial foarte mare chiar şi pentru tineri, dar ţine de fiecare cât de departe ajunge. „Potenţialul e nelimitat, dar, cum nu toţi câştigă milioane din fotbal şi nu este o cale sigură, faptul că ai o perioadă foarte bună într-un anumit moment nu-ţi garantează că vei avea o perioadă foarte bună pentru totdeauna.” Din punctul ei de vedere, generaţia care vine din urmă este chiar mai talentată şi mai deschisă. „Singurul lucru la care trebuie să lucreze este încrederea în sine. Dar, în afară de asta, potenţialul este uriaş şi ne putem diferenţia doar prin a fi noi înşine.”  

Colecţie de artist  

„Acasă am doar tablouri pe care le-am cumpărat de la artişti români şi din străinătate, dar şi pe ale mele. Mi-am mai păstrat din fiecare colecţie câte un tablou reprezentativ, care este al meu. Sunt foarte mulţi artişti pe care vreau să-i colecţionez, am o listă întreagă. De exemplu, Gheorghe Fikl este un artist român care face nişte lucrări senzaţionale. Îmi doresc un tablou mare de-al lui. De ani de zile mă gândesc la el”, a spus Ramona Pintea.   

„I LOVE MY JOB” este o rubrică lansată de Business MAGAZIN în care scoatem îi scoatem în faţă pe oamenii ce nu sunt neapărat parte din top  managementul unei companii, dar sunt pasionaţi de ceea ce fac. Sunt mulţi, iar poveştile lor sunt fabuloase: nu de puţine ori, în interviurile Business MAGAZIN, am auzit „Sunt îndrăgostit de... ” un lucru de care nu ne-ar fi trecut prin cap că cineva poate fi îndrăgostit (paleţi, tractoare, tehnologie ş.a.m.d.) poveştile oamenilor pasionaţi de joburile lor sunt savuroase, de aceea le vom acorda o rubrică specială în revista noastră.