Astăzi, când muzica este la-ndemâna oricărui puşti cu computer care se pricepe şi la algoritmi de marketing digital, sau când platformele de streaming descarcă bugetele marilor case de discuri sub diverse forme ca recomandări pe contul tău de abonat, Andrei Irimia, alături de colaboratorii pe care şi i-a ales în echipă, încearcă să ofere o muzică ce te invită la introspecţie. O muzică ce te invită într-o călătorie în adâncurile sinelui, o reconectare cu trăiri uitate, o muzică ce invocă o revelaţie a unor emoţii noi şi surprinzătoare.

de Georgiana Gheorghe,

colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru

Fericirea e o pasăre. Şi niciodată nimeni nu ştie încotro zboară Pasărea Fericirii”, rostit fremătător şi nostalgic de Marius Manole, peste acorduri melancolice de pian ce îi răspundeau înapoi în ecou, din clapele mângâiate de degetele subţiri ale lui Andrei Irimia - ăsta a fost primul meu contact audio/video cu compozitorul şi pianistul Andrei Irimia. O implozie de emoţii ce a ricoşat cu un nod în gât, pe care l-am înghiţit lacomă, fracţiune de secundă în care o lacrimă rebelă a plecat razna, pe obraz. Mă cunosc foarte bine. Ştiu exact ce reprezintă această simptomatologie incontrolabilă. Sunt semne că opera artistului are o valoare ce rezonează în mine, o calitate aparte ce atinge acel ceva fragil, responsabil în fiinţa mea cu captarea şi rezonanţa undelor artistice. Aşa am ajuns să caut mai multe înregistrări, să merg la concertele sale şi, ulterior, să stau de vorbă cu el despre cariera sa artistică şi proiectele de viitor. Andrei nu este un simplu pianist, un interpret al compozitorilor ştiuţi şi foarte ascultaţi. E clar că are preferaţii săi, diverse influenţe, însă pe lângă o ultra-sensibilitate pe care o pune în interpretare, are propriul său stil, pe care şi-l conturează din ce în ce mai puternic. Din experienţa mea de ascultător de muzică clasică şi de jazz îl asociez cu artişti precum Cedric Monnier, Ludovico Einaudi, Dirk Maassen şi chiar Yann Tiersen.

Pentru publicul iubitor de artă şi muzică neoclasică, pianistul şi compozitorul Andrei Irimia aduce o experienţă inedită prin noul său turneu, „Lights and Shadows”.

De la Bucureşti la Londra şi Paris, Andrei Irimia deschide porţile unui turneu muzical şi vizual incendiar, ce explorează nu doar dualitatea dintre lumină şi întuneric, ci creează un univers fascinant, unde contradicţiile şi armoniile muzicii neoclasice se întâlnesc şi dansează într-o simfonie a contrastelor. Pentru acest turneu, Andrei Irimia îşi redefineşte actul performativ prin încorporarea unui sistem special de lumini pentru scenă, sincronizate pentru fiecare melodie. Lumina devine astfel un partener al muzicii, modelând spaţiul sonor într-un dialog fascinant între sunet şi lumină, creând o atmosferă hipnotică care nu doar captivează, ci şi inspiră.

Când ai început să compui?

Am început să compun la vârsta de 16-17 ani, când totul era mai mult o joacă şi poate ca a fost mai bine aşa, pentru că era făcută din plăcere. Aveam mai multe „schiţe” muzicale în gând şi încercam să le conturez cu ajutorul clapelor de pian.

Care a fost parcursul artistic până la primul album din 2019 şi concertele care au urmat ulterior?

Până în anul 2019 am lucrat la mai multe piese pentru pian. Ştiam că primul album o să fie doar despre asta. Când am simţit că totul e finalizat, am lansat „Nuit minimaliste” şi, odată cu el, primul turneu naţional. Albumul a fost bine primit în fiecare oraş în care am ajuns cu promovarea lui.

Cum îţi defineşti publicul?

Un public ascultător, în cel mai frumos sens al cuvântului. Mereu simt că ne leagă liniştea care se aşterne asupra noastră, şi asta încă de la primele acorduri.

Cum îţi alegi locurile, spaţiile în care concertezi?

Ţin foarte mult la spaţiile în care ne desfăşurăm activitatea, fiecare loc venind cu povestea, istoria şi energia sa. Indiferent că este o sală de filarmonică sau una hibrid, mai neconvenţională, urmăresc de la acel loc să fie intim şi să transmită o emoţie. În acest fel, simt că potenţează şi muzica noastră.

Povesteşte-mi despre trecerea de la Nuit minimaliste la Lights & Shadows. Cum ai ajuns la formula scenică cu violonistul Răzvan Păun şi violoncelistul Thibault Solorzano? De când colaboraţi?

I-am cunoscut pe talentaţii mei colegi la filmarea clipului „Pasărea Fericirii”, alături de actorul Marius Manole. După primul album, care a fost gândit pentru pian doar, aveam de gând ca în următorul proiect să adaug o vioară şi violoncel, şi asta ne-a adus împreună. Mai importantă a fost relaţia de prietenie care s-a dezvoltat apoi între noi, atât pe scenă, cât şi în afara ei.

Ce s-a întâmplat cu Trio Ludic (Alexa Juvinăşi Camelia Ciobanu)? E greu pentru un pianist să-şi găsească partenerii de scenă?

La fiecare dintre noi a apărut un alt drum la vremea respectivă. Uneori este mai greu să găseşti oamenii potriviţi pentru un anumit proiect, decât să faci muzica în sine.

Cum se descurcă un muzician (compozitor şi pianist) în România? Ai un manager? Te îndrumăşi promovează vreo casă de discuri?

Am un manager cu care colaborez foarte bine, el m-a ajutat ca următorul album să fie scos cu o casa de discuri din Europa, probabil la sfârşitul anului 2024 sau începutul anului viitor. Din fericire, sălile în care cântăm sunt mereu pline, aşa că din punctul ăsta de vedere, ne descurcam şi suntem recunoscători pentru asta.

Care este necesarul de finanţare pentru un turneu ca cel pe care îl începeţi la finalul lunii februarie? Cum obţineţi finanţarea?

Dacă este un eveniment organizat de noi, producţia se ridică la 1.000 – 1.500 euro / concert, sumă pe care uneori o mai obţinem din diverse parteneriate locale.

Să lansez cel de-al treilea album, intitulat „Necessary End”, şi, bineînţeles, să aibă parte de o expunere cât mai mare, atât locală cât şi internaţională. Cât despre colaborări, avem ceva în plan, dar nu pot da mai multe detalii în acest moment.

Cum îţi defineşti stilul muzical? Mai aproape de jazz sau mai aproape de muzica clasică?

Cred că mai aproape de muzica clasică, dar nu pot să pun nici eu degetul pe asta tot timpul, mereu apar elemente noi, din zona electronică sau a muzicii orientale. Probabil genul „neoclassical” ne reprezintă cel mai mult.

Ce artist sau compozitor te inspiră sau pe cine admiri?

Dacă mă gândesc la compozitorii contemporani, Max Richter a fost unul dintre muzicienii care m-au inspirat foarte mult şi care mi-a fost şi „îndrumător”. Mi-a dat sfaturi importante legate de structura celui de-al doilea album pe care l-am lansat, „All Strings Attached”.    

26.02 – Constanţa, Centrul Multifuncţional Jean Constantin

08.03 – Bucureşti, Palatul Bragadiru

22.03 – Arad, Teatrul Ioan Slavici

23.03 – Târgu-Mureş, Filarmonica de Stat

20.04 – Braşov, Filarmonica – Sala Patria

29.04 – Londra, World Heart Beat

29.04 – Paris, L’Accord Parfait