Cine putea să marcheze apariţia monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? Acesta critica spiritul mercantil al locuitorilor cetăţii Lidia, colonie grecească din Asia mică, care nu s-au mulţumit să bată monedă, dar au şi inventat magazinele.Primele monezi au apărut în 640 – 630 î.Ch., fiind fabricate din electrum (aur alb – un aliaj de aur din râurile actualei Anatolii şi din argint, în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus şi la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol înainte de Hristos opera în Asia Mică.

Tot în această perioadă monedele îşi fac apariţia şi în China, de formă rotundă şi din metal; nu aveau o valoare foarte mare şi s-au dovedit incomode în tranzacţiile costisitoare, spune Glyn Davies, în lucrarea Istoria banilor.

Cetăţile greceşti Atena şi Corinth încep să bată monedă proprie în 575 – 570 î.Ch., iar un sfert de veac mai târziu legendarul rege Cressus începe să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus deschide drumul primilor bani în Persia, care se îndrăgostesc rapid de monezile din aur.

Apariţia monezilor duce, inevitabil, la ceea ce peste secole, în presa financiară, vor fi denumite “sucess stories”; prima pare a fi cea a sclavului atenian Pasion, care devine în anii 394 – 371 î.Ch. cel mai înstărit şi faimos bancher grec, câştigându-şi, totodată, şi libertatea.

În timp ce Pasion îşi dezvolta pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâştele se dovedeau paznici vigilenţi ai Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetăţii). Preveniţi asupra atacului galilor, romanii i-au mulţumit zeiţei Moneta, din al cărui nume derivă cuvântul “money”. 

Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia cu 350 de ani înainte de Hristos dobânda practicată pentru activităţi cuminţi, cum este morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activităţile ce implicau riscuri sporite, cum ar fi transportul naval o dobândă de 30% era normală.

Alexandru cel Mare poate trece drept unul din primii mari cheltuitori ai lumii: întreţinerea uriaşei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle sale şi prăzile bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.