Elizabeth I începe în 1560 o reformă monetară menită să cureţe sistemul de multele tipuri de monede care circulau. Acţiunea s-a derulat sub supravegherea lui Thomas Gresham, care a devenit celebru atât printr-o lege (“Moneda rea alungă din circulaţie moneda bună”), cât şi prin faptul că a întemeiat bursa londoneză - Royal Exchange. Apar tot mai multe bănci (Amsterdam, Bank of Middelburg, Hamburg Girobank, Bank of Nuremburg) dar şi companii importante – London East India, Dutch East India, Dutch West India, şi în general este o perioadă de efervescenţă care premite aurarilor britanici să evolueze în bancheri. De altfel certificatele de depozit emise de aceştia capătă, după 1600, putere de circulaţie, fiind acceptate şi recunoscute în tranzacţiile comerciale. 

Poate un anacronism (pentru acea vreme) sau poate nu: tutunul devine monedă în Virginia! Tot în coloniile americane mai are loc o premieră, pentru că în 1690, Massachusetts Bay emite în mod oficial bani de hârtie, folosiţi pentru a-i plăti pe soldaţii care au efectuat o expediţie în Quebec.

În 1694 şi 1695 sunt fondate Bank of England şi respectiv Bank of Scotland. În 1698 monedele mai reprezentau mai puţin de jumătate din banii aflaţi în circulaţie în Anglia, restul fiind hârtii de valoare. Au loc şi falimente spectaculoase – Darien Company în Scoţia, a cărei cădere a grăbit unirea cu Anglia în 1707, Mississippi Company şi South Sea Company,  două companii care au încercat să speculeze bogăţiile Amercii şi ale Indiilor, dar care au eşuat.

Benjamin Franklin nu s-a mulţumit să dea lumii paratrăsnetul, pentru că în 1729 scrie “Modest Enquiry into the Nature and Necessity of a Paper Currency”, operă care îi asigură un contract cu Pennsylvania Land Bank pentru o emisiune de hârtii de valoare.

Mai târziu, Franklin nu a convins Parlamentul britanic să permită americanilor să folosescă banii de hârtie. Franklin şi-a găsit un susţinător în persoana lui Adam Smith, care în “Averea naţiunilor” vorbeşte despre beneficiile banilor de hârtie. Şi nu numai....

Pentru că pe bătrânul continent începuse revoluţia industrială şi nebunia capitalismului modern: căi ferate, maşini cu aburi, fabrici şi nori de fum, revoluţia americană, crize bancare, dezvoltări fără precedent şi eşecuri răsunătoare, inflaţie şi dispute economice şi politice, totul pe fondul sonor al clinchetului banilor. În perioada 1860 – 1921, numărul băncilor americane a crescut de 19 ori, ajungând la 30.000.

Economistul american John Kenneth Galbraith a rezumat secole de dezvoltare monetară în câteva cuvinte: “Banii sunt o creaţie unică. Sunt egali cu dragostea, fiind cea mai mare sursă de bucurie pentru om. Şi sunt egali cu moartea prin grijile pe care le iscă”.