Jocurile de putere degenerează de cele mai multe ori într-un abuz. Cam în orice situaţie, indiferent de context. Iar victima, în cele mai des întâlnite cazuri, nu are şansa sau puterea de a-şi face dreptate sau de a-şi spune măcar varianta sa de poveste.

Cazul imaginat de dramaturgul David Mamet în piesa sa OLEANNA, scrisă în 1992, deci cu vreo 25 ani înainte de celebrul fenomen internaţional #MeToo, este unul care ilustrează un astfel de abuz, petrecut în cadru instituţional. Mai exact, în cadru universitar; iar protagoniştii sunt exact cum vă imaginaţi, un profesor universitar şi o studentă de-a sa.

Intriga pleacă de la o discuţie în aparenţă inofensivă, petrecută face to face, în biroul profesorului şi escaladează într-un conflict cu deznodământ trist, în care nici nu ştii cu cine să mai ţii. Asta, dacă nu eşti foarte atent la nuanţe. Acuzaţii de hărţuire sexuală, mai mult sau mai puţin susţinute de fapte, şantaj, agresiune fizică şi verbală, intimidări...tot arsenalul din spectrul jocurilor de putere. Care arsenal se mută de la victimă la agresor şi invers în piesa lui Mamet. Pentru că victima din povestea sa este curajoasă şi ia atitudine, caută sprijin printre colegi şi alţi profesori, îşi asumă riscuri, pentru a demasca ceea ce ea numeşte ipocrizie şi falsitate amestecată cu aroganţă şi nepăsare pentru student ca individ cu personalitate. Şi lupta ei este încrâncenată şi se poartă ulterior în numele unui grup, al unei minicomunităţi.

Văzând piesa la Teatrul de Artă Bucureşti (str. Sfântul Ştefan, nr. 21) în regia lui Bogdan Budeş, am avut un flashback de acum aproape 25 de ani, de când eram elevă. Eram clasa a XII-a şi la Olimpiada Naţională de Filosofie de la Craiova, unul dintre profesorii din stafful profesoral m-a invitat la o plimbare să discutăm pe marginea subiectelor care picaseră la examen. Doar că era cam seară, oraşul necunoscut, străzile prea înguste şi slab luminate, un cadru perfect în care „domnul” profesor a considerat de cuviinţă să mă ia de mână şi să încerce să mă sărute. Fată simplă şi nefricoasă din fire, mi-am retras mâna şi fără alte comentarii, am cerut ferm să ne întoarcem în campus. Lucru care s-a şi întâmplat, fără ca scena să degenereze în alte complicaţii.

Cu altă ocazie, un alt profesor, a făcut o remarcă cel puţin libidinoasă pentru poziţia de diriginte pe care o avea, văzându-ne pe mine şi o colegă care fumam...”Fumaţi? Mmm. Mi îmi place carnea afumată”. De obicei sunt spontană, am cate o replică să nu rămân datoare, însă unele afirmaţii consider că nu merită niciun efort. Exact ca fluieratul pe stradă. Eu am fost, să zicem, norocoasă. Dar alte femei, nu au avut sau nu au acelaşi noroc. Sau nu-şi găsesc tăria să fie ferme, sau se blochează şi intră în ceea ce se numeşte freeze mode. Şi oricum, bărbatul nu se opreşte la primul semn potrivnic al femeii. Ba dimpotrivă. Cu cât femeia se împotriveşte mai vehement, unii consideră că sunt provocaţi şi că vânătoarea trebuie să continuie pentru că „prada” vrea doar să fie alergată, ca să se frăgezească. Vănătorul îşi doreşte căprioara cu orice preţ şi mintea îi este întunecată de  umbra erectă a propriului prohab. 

Pe Lucian Pavel îl puteţi vedea la Teatrul de Artă Bucureşti în spectacolele „Oleanna” şi „O relaţie deschisă” şi la Teatrul Apropo în „Medeea:Furie”.

Deznodămintele unor astfel de situaţii care par inacceptabile în secolul XXI, dar care încă se întâmplă, sunt uneori tragice, purtătoare de traume pe termen lung, sunt distrugătoare de familii, de destine, de cariere. Ca orice abuz sau supradoză, finalul este îngrozitor.

Şi astfel de situaţii se întâmplă nu doar în mediul universitar, ci şi în companii private, între manageri şi subalterni şi mai ales în instituţii publice, unde oricum ierarhiile sunt rigide, numirile de şefi/directori sunt politice şi nu au la bază vreo moralitate sau măcar decenţă a sus-puşilor. De obicei, societăţile patriarhale şi tradiţionaliste  sunt şi mai expuse unor astfel de dezechilibre şi poveştile pe care le cunosc de la prietene apropiate sunt nenumărate.

În societăţile ultramoderniste şi progresiste, lucrurile au luat o altă întorsătură şi s-a căzut să zicem aşa în cealaltă extremă, în care bullyingul şi agresiunea vin din partea elevilor, studenţilor ş.a.m.d., iar profesorilor le este teamă să-şi apere poziţia tocmai pentru a nu fi acuzaţi de abuz de putere. Situaţiile dezechilibrate sunt aiurea oricum ar fi şi orice abuz trebuie demascat şi neutralizat, iar agresorul sau abuzatorul trebuie pedepsit.

Mergeţi să vedeţi piesa la Teatrul de Artă Bucureşti şi făceţi-vă propria părere. Apoi, imi puteţi scrie un mesaj în care să-mi spuneţi care este părerea voastră despre subiect. Sau poate că aveţi o situaţie asemănătoare şi din diverse considerente v-a fost teamă să recunoaşteti că sunteţi într-un context abuziv. Şi puteţi demasca astfel un personaj toxic şi grotesc.

Cristiana Luca este absolventă a UNATC „I.L.Caragiale (licenţă şi master). Din 2020 e angajată a Teatrului de Stat Constanţa. O puteţi vedea în: „Jocuri în curtea din spate" de Edna Mazya (regie: Diana Mititelu), „Tartuffe" de J.B. Moliére (regie: Horia Suru), „Doi tineri din Verona" de William Shakespeare (regie: Alexandru Mâzgăreanu), „8 TAŢI" de Tina Müller (regie: Irisz Kovacs), „ZIUA Z" de Ionuţ Sociu (regie: Bobi Pricop), „Goi puşcă" de Simon Beaufoy (regie: Vlad Cristache), "#acedesiguranţă" de Ionuţ Sociu (regie Bobi Pricop) şi „Oleanna" la Teatrul de Artă Bucureşti. Are în lucru un nou rol într-un spectacol la Teatrul de stat Constanţa – „Îndoiala" de John Patrick Shanley. Foto: Dan Andrei

În spetacol veţi descoperi doi actori foarte credibili. Cristiana Luca (25 ani) joacă rolul studentei. Cu o figură de căprioară sensibilă, Cristiana face un joc extraordinar în compania lui Lucian Pavel (54 ani), care este perfect în rolul profesorului John. Carismatic, volubil, prea prietenos, neatent şi uşor arogant în raport cu studenta Carol, profesorul are nevoie de o singură mişcare greşită, de o singură propunere nepotrivită ca să îşi dinamiteze întreaga existenţă. Ea, Carol, studenta lucidă, acidă şi cu un neliniştit spirit justiţiar.

E o invitaţie la dialog cât se poate de serioasă. Mergeţi la teatru şi scrieţi-mi

opinia voastră pe adresa de email

g@ocultadelaloja.ro.

Cu cine ţii? Cu Carol sau cu John? Sau poate ai vreo poveste tristă care trebuie spusă sau cunoşti un personaj abuziv care trebuie expus.

OLEANNA de David Mamet

Traducerea: Andreea Vulpe şi Cristi Juncu

Cu: Cristiana Luca şi Lucian Pavel

Scenografia: Alma Ungureanu

Costume: Monica Florescu

Fotografia şi grafica: Dan St. Andrei

Regia: Bogdan BudeşPreţ bilet: 50 lei

Georgiana Gheorghe este colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru