Cine l-a ucis pe tata? este un spectacol dezinhibat, care te trece prin toate emoţiile fără pic de jenă. Un spectacol care merită să se joace nu doar la Metropolis, ci peste tot prin ţară, la festivaluri sau invitat pur şi simplu în microstagiuni ale teatrelor mai generoase. Şi nu doar pentru că tema merită, sau că regizorul s-a depăŞit pe sine Însuşi în abordarea regizorală, ci pentru că actorii, care te copleşesc cu jocul de scenă, arată că noua generaţie este multi-talentată şi versatilă, pregătită să câştige în săli un public nou, un suflu de spectatori tineri cool şi hip, cu mintea deschisă şi dezinvolţi.

de Georgiana Gheorghe, colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru

Povestea de la lectura unei cărţi la un spectacol complet, jucat cu sala plină, spusă chiar de Andrei Măjeri, regizorul spectacolului:

În iarna lui 2021, am început să citesc romanele lui Édouard Louis şi, în foarte scurt timp, am reuşit să le lecturez pe toate în originalul francez. M-a fascinat din prima Cine l-a ucis pe tata?. Văzusem deja că autorul este montat de mari regizori europeni şi tradus în foarte multe limbi. Simţeam nevoia să mă imersez în universul său şi mai mult. Întâlnirea cu scrierile lui a fost un câştig imens pentru mine, ca artist.

Am aşteptat apoi producătorul curajos. Radu Nica, managerul Teatrului Metropolis, e cel care s-a arătat extrem de deschis la propunerea mea. Evident că mă interesează aceste teme, care sunt insuficient aduse pe scenă şi care fac anumite grupuri sociale să se simtă reprezentate. Am încercat, totuşi, să ofer spectacolului şi o pregnantă calitate estetică, presărată de cultura CAMP. Mizând şi pe elementele sale politice asumate, spectacolul devine un pumn în plex, mascat într-o mănuşă de catifea.

Cine l-a ucis pe tata? este o poveste vădit autobiografică. Acest aspect nu poate fi evitat. E recursiv, clarifică, leagă şi dă context. În plus, tot universul romanelor lui E. Louis e imersat în biografic. Totuşi, artiştii scenei fiind nişte trădători, am venit cu propria noastră sensibilitate şi am interpretat materialul prin propriul filtru, glisând spre o bio-ficţiune. Romanul autobiografic al lui Édouard Louis e o scrisoare care nu-şi găseşte răspuns, e urletul violent al unui fiu către tatăl său. Autorul face slalom, la viteze halucinante, prin propriul său trecut, în zone sensibile de intimitate şi traumă. Devenit bestseller, Cine l-a ucis pe tata? sondează istoria personală dintr-o perspectivă politico-filosofică. Poveştile intime au încărcătura unor reflecţii critice.

Am plasat acţiunea într-o sală de sport (concepută de Adrian Balcău), loc al obsesiei faţă de corp. Acest meta-spaţiu e specific dinamismului istoriilor fiului, contrastând cu imobilitatea tatălui. Spectacolul este o odă bulversantă dedicată tatălui, lăsat fără drept de apel. Ruşinea, violenţa şi precaritatea sunt catalizatori ai arcului de tensiune dintre un tată condamnat să repete vieţile bărbaţilor din familia lui şi un fiu care a devenit scriitor. Pare că totul îi separă. Autorului îi lipseşte prezentul, dar marele său privilegiu e să fi cunoscut viaţa fără privilegii. La această existenţă timpurie, în teritoriile predilecte ratării, revine el obsesiv. Paharul suferinţei sale se bea în înghiţituri mici. Deşi nu am trăit într-o lume a precarităţii, ba chiar sunt un privilegiat, pot empatiza cu poveştile autorului. E de datoria mea, ca artist în 2023, să aduc pe scenă acest tip de subiecte. Romanul are o imensă calitate a emoţiei latente bine stăpânite stilistic, aparent ascunsă sub violenţă şi turnuri politice. Prezenţa majoră a coregrafiei în spectacol e generată de contrastul dintre corpul apt şi cel distrus, între abilitatea fizică şi boală. Dar şi de dorinţa de a colabora din nou cu extraordinara artistă Andrea Gavriliu, care a amprentat semnificativ spectacolul prin momente de mişcare concepute şi executate impecabil. Vorbind despre boală, despre despărţire şi îndepărtare, am simţit că cei doi piloni ai poveştii sunt condiţia queer a protagonistului şi boala tatălui. Replica cheie, dincolo de toate reproşurile pe care i le aduce fiul tatălui său, este: Mi se pare adesea că te iubesc! Din punct de vedere regizoral, am ales o formulă corală pentru a transpune scenic o monodramă. De ce am optat pentru această soluţie? Pentru a scinda caracterul protagonistului în faţete cât mai nuanţate, astfel putând atinge o plajă mai largă de receptori, totodată potenţând povestea autobiografică a autorului. Dintr-un alt punct de vedere, această soluţie a provocat actorii şi echipa artistică la soluţii scenice originale. Publicul a părut să adore, la primele reprezentaţii, această atipică rezolvare, pe care o înţelege şi o acceptă cu uşurinţă. E vorba de un joc secund pe care ea îl catalizează, făcând spectatorul să fie unul activ, implicat. Cei şase actori, Alex Iezdimir, Adelin Tudorache, Hunor Varga, Eduard Chimac, Vlad Ionuţ Popescu şi Iustin Danalache, se constituie într-un grup bine sudat, care aduce pe scenă o nouă generaţie, pregătită, talentată, dar şi vulnerabilă.

Consider că este extrem de important ca acest tip de teme de familie, specifice secolului XXI, să ajungă pe scenă cât mai des, la publicuri care se simt prea puţin reprezentate. Poveştile unor categorii marginalizate, atât politic, cât şi social, condamnate la sărăcie, excluziune şi ruinare de sine, ne aduc în creuzetul scenei suficiente ingrediente pentru a rafina durerea în emoţie. Căci, da, noi, făcătorii de teatru, suntem şi purtătorii acestei misiuni, a lucrului cu fragilitatea grupului ţintă căruia ne adresăm.

Să ne vedem cu bine la Teatrul Metropolis, un efervescent hub cultural!  

Cine l-a ucis pe tata?

Regia: Andrei Măjeri

Dramatizare de: Mihaela Michailov după romanul omonim al Lui Édouard Louis

Scenografia: Adrian Balcău

Coregrafia: Andrea Gavriliu

Sound design: Adrian Piciorea

Pregătirea muzicală: Alexandra Ştefan

Asistent regie: Alex Mirea

Cu: Adelin Tudorache, Alex Iezdimir, Eduard Chimac, Hunor Varga, Iustin Danalache, Vlad Ionuţ Popescu

Producţie: Teatrul Metropolis

Premiera: 8 decembrie, la Teatrul Metropolis