Cât costă cea mai scumpă cafea din lume şi care este metoda ciudată prin care e produsă

Postat la 06 ianuarie 2017 4118 afişări

Cât costă cea mai scumpă cafea din lume şi care este metoda ciudată prin care e produsă

Kopi Luwak, celebra cafea extrasă din excrementele pisicilor sălbatice civet nu este cea mai scumpă cafea din lume. Mai nou, cea mai preţioasă cafea este un soi numit Black Ivory, un sortiment produs de o singură fermă de elefanţi din nordul Tailandei.

Procedeul de obţinere este similar, implicând digestia boabelor verzi de cafea şi apoi culegerea acestora din excremente; diferenţa este însă dată de faptul că în acest caz elefanţii sunt cei care mânăncă boabele verzi.

Ferma produce doar 150 de kilograme de Black Ivory pe an şi le comercializează doar către hoteluri de 5 stele din Tailanda, Maldive sau Indonezia. Doritorii pot totuşi comanda plicuri de 35 de grame de pe site-ul oficial, la un preţ de 73 de dolari bucata.

Produsă din excrementele mamiferului Zibeta Asiatica, un fel de pisică locala, cafeaua Kopi Luwak fusese declarată anterior cea mai bună şi cea mai scumpă din lume. Se vinde la cutie de 80 de grame cu 60-70 de dolari sau la ceaşcă, cu un preţ de aproximativ 35 de dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.