Cum a reuşit o tânără să deschidă un hotel în Caraibe fără să aibă niciun ban - GALERIE FOTO

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 10 noiembrie 2018 36430 afişări

Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi într-o vacanţă şi, odată ajunşi la destinaţie, să vă gândiţi "aş putea să trăiesc aici?" Ei bine, aşa a început povestea unei tinere pe nume Kalisa Martin, iar destinaţia aleasă de ea a fost Jamaica.

În timpul unei ierni friguroase din New York, Kalisa şi prietenul ei Jeff Belizaire au decis să "fugă" până pe insula din Caraibe. Acesta avea, la momentul respectiv, un job de vis: era director de brand la Tasting Table, o destinaţie digitală pentru gurmanzi. Dar ceva în timpul acelei excursii avea să le schimbe viaţa.

"În timpul acelui week-end prelungit, ne-am imaginat cum ar fi să avem propriul nostru B&B (bed and breakfast - n. red.) şi ne-am dat seama că am putea să îl deschidem chiar acolo", povesteşte Kalisa Martin. Patru luni mai târziu, ea demisionase şi se afla în drum spre Jamaica alături de Belizaire pentru a pune bazele The Runaway, un B&B care a devenit, între timp, simbolul unui stil de viaţă.

"Am fugit de vremea rece şi de programul de la 9 la 5 pentru a ne urma visul şi pentru a începe o nouă viaţă", povesteşte tânăra.

Nu aveau însă bani pentru a da drumul la afacere, aşa că au pornit o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter; The Runaway a devenit primul B&B construit integral din bani strânşi de pe reţeaua de crowdfunding, 47.000 de dolari.

"Jamaica este locul meu preferat din întreaga lume", spune Kalisa Martin. "Este aproape de necrezut că pot să împărtăşesc cu atât de multă lume iubirea mea pentru această insulă."

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.