Bernard Butler, Hendrix, Kele de la Bloc Party, Phil Lynott de la Thin Lizzy, Arthur Lee (conteaza si el?)... Ce au in comun toate aceste nume? Raspuns: incercam sa ne aducem aminte de toti muzicienii negri care au intrat pe "teritoriul alb". Este vorba de diviziunea nespusa din istoria muzicii, hotarul intre muzica albilor si muzica negrilor. Impreuna cu un prieten, incerc sa inteleg de ce nu exista trupe indie formate din negri sau macar de ce nu exista artisti negri in aceste trupe. Revarsarea recenta de trupe cu "The" in nume, toate imbracate in blugi foarte stramti, e un lucru bun. Te simti un pic deprimat insa atunci cand realizezi ca, in afara de Kele, vocalistul de la Bloc Party, si de bateristul fost candva la Liberties (al carui nume nu si-l aminteste nimeni), toti cei implicati in aceasta scena muzicala sunt albi.

La prima vedere, aceasta diviziune nu prea pare constestata. Rock, new wave, punk si indie - muzica de chitara - toate apartin albilor. Muzica dance, cu accentul sau pe importanta ritmului - de la reggae la hip hop si grime - este teritoriul negrilor. Dar daca o chitara este un instrument atat de intrinsec al albilor, atunci de ce majoritatea marilor chitaristi sunt negri? Caci toti chitaristii luati de model de catre legendele anilor saizeci sunt negri: Eric Clapton asculta inregistrari cu B.B. King, iar Keith Richards il idolatriza pe Muddy Waters.

Lipsa de muzicieni negri din trupele de rock "clasic" ale anilor saizeci nu e chiar atat de surprinzatoare, daca va aduceti aminte ca, pana la inceputul acelor ani, trupele de negri lansau discuri cu muzicieni albi pe coperta. In anii ‘70 a fost o revarsare de artisti disco si funk, care produceau muzica dance, iar in anii ‘80 a reaparut aceasta diviziune reala: albi cu chitare, negri producand hip hop, house si techno timpuriu. De ce?

Ideea ca muzica negrilor se construieste in jurul ritmului, iar muzica albilor in jurul melodiei este mult prea legata de mitul salbaticului primitiv, de ideea ca, de fapt, cultura negrilor este mai putin rafinata si cerebrala decat cea a albilor. Faptul ca muzicienii negri au cunoscut un succes mult mai mare in calitate de artisti dance s-ar putea sa se datoreze faptului ca genul dance a fost popularizat prin intermediului DJ-ilor, incepand din anii patruzeci. Culoarea n-avea nicio importanta atunci cand incercai sa convingi un DJ sa-ti difuzeze piesa. Pe de alta parte, ca sa reusesti sa te impui ca formatie, trebuia sa te lasi promovat de catre industria muzicala dominata de albi: negrii iau hit-urile dance, iar albii trupele renumite.

Scena punk, din care se inspira multe dintre trupele de azi, pare sa fie dominata clar de albi. Acest lucru nu e, iarasi, decat o iluzie. The Clash, trupa cea mai importanta pentru definirea sound-ului pe care il emuleaza formatiile de astazi, avea un al cincilea membru, negru - Mikey Dread. Trupa a cantat si numeroase piese reggae, ba chiar si hip hop. Inceputul anilor optzeci a fost o perioada covarsitor multirasiala in materie de istorie a muzicii, cu clubul The Roxy din New York prezentand pe aceeasi scena trupe de hip hop si punk. Asadar, ce nu a mers bine?

Se poate spune ca motivul este acela ca aceasta scena a inceput sa faca bani. Punk-ul s-a transformat in new wave, industria muzicala a inceput sa promoveze trupe de chitaristi si muzicienii albi au fost impinsi in fata. Muzicienii negri erau reprezentati de mass-media doar in postura de producatori ai unei muzici "negre", iar astfel aspiratiile tinerilor muzicieni erau canalizate in functie de rasa. Frumoasa teorie. Nota zece.

Intrebarea insa ramane. Astazi, in epoca Internetului, cand formatii indie apar in fiecare saptamana, de ce nu exista trupe indie negre? Sa fie vorba de reinteriorizarea de catre un grup minoritar a stereotipurilor proiectate (orice-o insemna asta)? Sau sa fie faptul ca negrii stiu ceva ce toti acesti baieti in jeansi stramti inca n-au inteles? Sa fie oare pentru ca muzica indie este fundamental plictisitoare, iar negrii au prea multa minte ca sa se implice intr-o scena atat de sterila? Raspundeti pe o carte postala, va rog.

Traducere de Loredana Fratila-Cristescu