Criza e in alta parte
Desi economia nu si-a revenit, cumparatorii cu bani n-au renuntat nici pe departe la achizitia de produse de lux. La Londra, vanzarile de lux cresc si pe seama lirei slabe.
O firma de cercetare de piata specializata in segmentul de lux, Bain, a relevat ca piata produselor de lux a scazut pentru prima oara in cincisprezece ani si estimeaza ca scaderea urmeaza sa atinga 10% pana la finele lui 2009. Unele marci ca Louis Vuitton si Hermès sunt mai putin afectate, in timp ce altele precum Dior, Chanel sau Dolce & Gabbana au mai mult de suferit. Analistii Bain anticipeaza ca si 2010 va fi un an cu probleme, cand industria luxului va inregistra o crestere de doar 1% si abia dupa aceea se va putea vorbi de o revenire.
Cu toate acestea, companiile din industria luxului constata ca, departe de cumpatarea pe care ar trebui sa o manifeste in vremurile actuale, consumatorii cu venituri mari au in continuare apetit pentru produse costisitoare. Un comerciant de pantofi de lux din Londra sustine ca incaltamintea scumpa produsa sub marci ca Prada sau Christian Louboutin se vinde foarte bine - in parte si ca efect al slabirii lirei sterline, ceea ce a transformat Londra intr-o destinatie foarte cautata pentru cumparaturi in raport cu alte capitale europene, pentru prima oara dupa multa vreme.
La randul sau, cunoscutul producator de genti ultraelegante Hermès a anuntat recent ca a decis sa creasca in fermele proprii mai multe specii de crocodili, ca sa poata tine pasul cu cererea pentru articole din gama Birkin (numita astfel dupa actrita si cantareata Jane Birkin), cu pret de pornire de peste 4.000 de euro. Gentile pot fi procurate, dupa cum se stie, numai de cei ce se inscriu pe o lista de asteptare, deja lunga. Un alt producator, Mulberry, constata la randul sau o crestere a vanzarilor si sustine ca aceasta se datoreaza faptului ca produsele sale au un design clasic, care atrage cumparatorii in aceste vremuri.
Iubitorii de lux cauta insa alte articole mai scumpe, cum ar fi iahturile. Producatori ca Oyster Marine afirma ca in ultimele sase luni s-au inregistrat mai multi “cumparatori seriosi” interesati de iahturile sale, ale caror preturi variaza intre 5 si 15 milioane de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro