Poluare la expoziţie
Ca să educe publicul în privinţa problemelor climatice, un artist s-a gândit să le arate oamenilor ce înseamnă poluarea, creând o instalaţie de artă în acest sens. Intitulată „Pollution Pods”, lucrarea semnată de Michael Pinsky le arată curioşilor cum este nivelul de poluare din cinci locuri din lume. Compusă din cinci cupole transparente legate între ele prin tuneluri, instalaţia poate fi vizitată pornind de la cupola în care este reprodusă atmosfera din Trondheim, Norvegia, cu care se poate compara calitatea aerului din celelalte localităţi incluse în proiect. Vizitatorii se plimbă după aceea prin Londra, unde aerul din capsulă miroase a motorină, invitându-i să se gândească la modul în care se deplasează, prin New Delhi, cu temperatură mai ridicată şi vizibilitate redusă, Beijing, unde este reprodusă poluarea cu miros de sulf de pe timpul iernii sau oraşul brazilian São Paulo. Pentru a ajunge la un public cât mai larg, instalaţia de artă se plimbă prin diverse oraşe din lume.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro