Unde se află noile locuri unde bogaţii lumii fug pentru a se ascunde de pandemia de COVID. Deja foarte multi şi-au cumpărat case acolo sau încep să construiască

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 01 aprilie 2021 19861 afişări

Pe lângă locuri de relaxare selecte, unele staţiuni de schi se dovedesc a fi locuri numai bune să te ascunzi de pandemie, bogaţii planetei fugind la munte pentru a se simţi în siguranţă.

Aceştia aleg locuri în care obişnuiau să vină în vacanţă la schi, din Elveţia sau Franţa, unde cumpără proprietăţi imobiliare, scrie The Telegraph. Dacă nu pot călători până acolo din diverse motive, preferă să ţină legătura cu dezvoltatorii de complexuri de cabane şi apartamente, care, pentru o sumă în plus la preţul proprietăţii le permit să se implice în proiectarea şi amenajarea locuinţelor de vacanţă, discutând online cu arhitecţii, meseriaşii sau designerii.

O condiţie importantă este să respecte regulile locale legate de asemenea clădiri.  Printre proiectele căutate se numără Les Chalets d’Adelaide din Grimentz, Elveţia, unde preţurile pornesc de la peste 760.000 de euro pentru cel mai mic apartament ori Falcon Lodge Chalets sau Les Chalets de Piste, din localitatea franceză Meribel.

Preţurile în acest caz încep de la 7,5 milioane de euro şi 6,4 milioane de euro pentru o cabană cu cinci dormitoare. Se caută chiar şi staţiuni de schi pe alte continente, cum ar fi Niseko din Japonia, unde, printre dotările obligatorii ale unei cabane se numără garajul dublu cu alee de acces încălzită, cameră pentru jocuri, facilităţi de karaoke ori bucătării unde gătesc maeştri bucătari personali.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turism,
munte,
lux,
elvetia,
schi,
statiuni,
vacanta,
cabane

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.