Oraşul este vibrant, cu terase largi şi frumos amenajate în cele trei pieţe centrale, oferte pentru toate gusturile, instalaţii stradale, street art, un zumzet cu puternic accent turistic, un look  cosmopolit, multe spectacole în aer liber şi un râu Bega care vă îmbrăţişează şi pe care poţi vedea nişte apusuri superbe, ascultând muzica DJ-ilor invitaţi, sau concerte plutitoare, improvizate pe vaporaşele locului. Recomand călduros ca anul acesta să faceţi cumva să ajungeţi în Timişoara şi prin împrejurimi.

Georgiana Gheorghe, colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru

Am mai povestit anterior în alte materiale despre cât de frumos se pot improviza mici escapade de 4-5 zile în locuri pitoreşti care merită admirate, cu viaţa culturală a locului vizitat.  La fel voi face şi de data asta, întrucât recent am fost într-o delegaţie în Timişoara, unde compania pentru care lucrez are operaţiuni, şi nu am putut să merg fără să nu-mi fac şi o agendă turistică şi culturală.  Am pus pe listă Cazanele Dunării, cascada Bigăr, cu traversare rapidă pe Valea Cernei prin Băile Herculane cu vedere la Domogled, apoi am făcut şi o selecţie de momente culturale, mai ales că, aşa cum se ştie, Timişoara este capitală culturală a Europei anul acesta.

Bunăoară am cercetat agenda programului pe site-ul oficial www.timisoara2023.eu şi mi-am planificat serile şi weekendul astfel încât să văd două spectacole de teatru, ambele după William Shakespeare: La Tempesta/Furtuna, în regia lui Alessandro Serra, un spectacol al Compagnia Teatro Persona din Italia, găzduit de Teatrul Naţional Timişoara, şi Visul unei nopţi de vară, în regia lui Kristóf Szabó, la Teatrul German de Stat. Ambele spectacole au avut subtitrări atât în limba română, cât şi în limba engleză. La Filarmonica Banatului am prins Carmina Burana (Carl Orff) în concert vocal-simfonic, cu participarea corului Operei Naţionale Române Timişoara.

În weekend mi-am planificat plimbare la pas cu căscat gura la incredibila arhitectură a oraşului, pe care nu-l mai văzusem de zece ani, către toate expoziţiile prinse în program pe săptămâna 2-7 mai. Am văzut expoziţia lui Adrian Ghenie, proaspăt vernisată la Pavilionul ISHO. Din păcate, sunt prinse foarte puţine lucrări. Am prins vernisajul expoziţiei colective după Sculptură / Sculptură după, găzduită la Cazarma U, o clădire fără o altă utilizare momentan, extrem de robustă ca arhitectură şi construcţie (cărămidă brută), cumva părăsită, dar totuşi în proprietate privată, cu o curte interioară transformată spontan în grădină de vară, unde seara un DJ mixează muzică, iar nişte barmani simpatici mixează cocktailuri. Am apreciat nespus atât neconvenţionalismul spaţiului, cât şi operele de artă selectate şi expuse.

Piesa de rezistenţă pentru mine personal a fost expoziţia Victor Brauner de la Muzeul Naţional de Artă, care este extrem de atent curatoriată, cu bogate explicaţii şi descrieri despre viaţa artistului şi fazele de creaţie, cu temele obsesiv abordate de-a lungul vieţii sale. Oraşul este foarte frumos, însă autorităţile locale din prezent şi trecut nu s-au încadrat în timp pentru reabilitarea clădirilor şi prea multe mesh-uri sunt arborate pe clădirile deteriorate, ca să mascheaze neputinţa administrativă şi/sau lipsa bugetelor. Altfel, oraşul este vibrant, cu terase largi şi frumos amenajate în cele trei pieţe centrale, oferte pentru toate gusturile, instalaţii stradale, street art, un zumzet cu puternic accent turistic şi un râu Bega pe care poţi vedea nişte apusuri superbe, ascultând diverse muzici ale DJ-ilor invitaţi, sau concerte plutitoare, improvizate pe vaporaşele locului. Recomand călduros ca anul acesta să faceţi cumva să ajungeţi în Timişoara şi prin împrejurimi, mai ales că pe agenda culturală se anunţă şi un spectacol cu John Malkovich, expoziţie Brâncuşi, dar şi festivaluri de muzică: JAZZx, plai etc. Vă garantez că veţi avea o şedere fantastică, bogată în experienţe memorabile, care merită cei aproximativ 1.000 km dus-întors. Dintre toate momentele culturale pe care le-am savurat în Timişoara, am ales să intru în detalii cu cel trăit la Teatrul German de Stat, întrucât de echipa de acolo, mai exact de actriţa Oana Vidoni, mă leagă amintiri mai vechi, de la ediţia de anul trecut a FITS (Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu), unde am văzut Katzelmacher.Dacă n-ar fi vorba despre iubire, spectacol selectat pentru festival, iar cu Oana am rămas să povestesc câteva idei şi să mă lămurească ce muzică alesese regizorul Eugen Jebeleanu (Parlez moi de lui).

Mi-a plăcut extraordinar de mult cum era sudată echipa, cât de bine îşi dădeau replicile şi cu cât suflet au dus spectacolul, întrerupt în căteva rânduri de alarme RoAlert de furtună.  Am avut şansa să prind această bijuterie artistică modernist abordată, o interpretare îndrăzneaţă a clasicului text shakespearian, cu multă expresivitate corporală, efecte de scenă ce te ţineau captiv în poveste, momente de joc actoricesc disruptive, ce te trezeau la realitate doar ca să te primenească pentru un nou calup de fantezie şi vis. Mie mi-a plăcut abordarea regizorului, însă la sesiunea de discuţii cu spectatorii şi actorii de după spectacol, părerile erau împărţite. Aşa că am ţinut să mă lămuresc care e problema spinoasă din culisele spectacolului şi am invitat-o pe actriţa Oana Vidoni să-mi răspundă la câteva întrebări. Oana este absolut halucinantă în rolul Hermiei, alternând minunat candoarea şi naivitatea tinerei femei aflate la prima dragoste cu nebunia aproape furibundă a femeii maturizate brusc, de suferinţa amorului ei rănit şi batjocorit. Povestea lui Shakespeare este arhicunoscută, nu o expun aici. În ciuda intrigii de basm şi a confuziei în care se încurcă foarte multele personaje ale piesei, Shakespeare este un maestru al ilustrării laturilor întunecate ale iubirii: gelozia şi posesivitatea, lupta pentru putere şi lupta dintre sexe.

Absolventă de actorie în limba germană la Universitatea de Vest, Facultatea de Muzică şi Teatru, dar şi a unui master în management şi antreprenoriat cultural la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Oana Vidoni are 32 de ani, este de peste 10 ani actriţă a Teatrului German de Stat şi dispune de o expresivitate artistică aparte. Poate datorită faptului că vorbeşte o germană perfectă, deşi nu este limba ei nativă. Poate pentru că toate studiile de la 3 ani le-a făcut în limba germană. Poate pentru că pur şi simplu este un artist care îşi joacă sufletul pe scenă în fiecare spectacol. Eu mă bucur că am cunoscut-o şi că pot prezenta şi alţi artişti minunaţi, hidden gems, care strălucesc autentic.

Spune-mi, te rog, cum a primit echipa actorilor viziunea regizorului. Cum s-a lucrat, cine a contribuit cu ce?

Producţia acestui spectacol a debutat cu un casting de tip atelier care a durat o săptămână şi care a fost centrat exclusiv pe mişcare, regizorul căutând pe lângă expresivitatea corporală individuală şi posibilele constelaţii de parteneri. Iniţial, cunoscând oarecum zona în care lucrează Kristóf, m-am aşteptat la un spectacol nonverbal, iar asta mă interesa mult, pentru că au trecut câţiva ani de când nu mai făcusem aşa ceva. Apoi în prima zi de repetiţii am primit un text de 90 pagini. Intenţia regizorului a fost la început aceea de a reduce textul la esenţă şi de a crea un spectacol preponderent nonverbal. Au urmat multe săptămâni de improvizaţie, dedicate găsirii formei spectacolului, a universului vizual. Cred că pentru majoritatea actorilor şi actriţelor, metoda lui de lucru a reprezentat o provocare. Kristóf a filmat toate repetiţiile şi pornind de la propunerile noastre a realizat o selecţie de fragmente de mişcare peste care voia să suprapunem textul, lăsându-ne de cele mai multe ori pe noi să decidem cum realizăm această suprapunere. Intervenţia lui a fost minimală şi mai mult la nivel de crochiu, lucru care ne-a dat nouă un grad mai mare de libertate. Ceea ce se vede în spectacol este ca atare o muncă de ansamblu. O contribuţie semnificativă la acest întreg o au spaţiul şi costumele realizate de Ioana Groza şi Şteff Chelaru, completate de machiajul realizat de Bojiţa Ilici, dar şi muzica lui József Iszlai (a.G.) şi proiecţiile video realizate de Ivó Kovács (a.G.).

Ai fi preferat o montare mai conservatoare?

Kristóf Szabó activează la intersecţia dintre teatru, dans şi multimedia. În ultimii ani a fost prezent la Timişoara cu spectacolele sale în mai multe ediţii ale Festivalului TESZT, aşa că spectacolele lui nu îmi erau străine. În 2019 am participat şi la un atelier susţinut de către acesta, aşa că eram familiarizată cu tipul lui de căutări. Aş fi preferat ca spectacolul să meargă mai mult în zona în care el creează în mod obişnuit: spectacole nonverbale, conceptuale, experimentale, în care corporalitatea primează, lucru care se putea întâmpla desigur pornind de la textul şi temele lui Shakespeare. Mi-ar fi plăcut să mizăm pe esenţializarea mesajului şi să ne îndepărtăm şi mai mult de text.

Cu ce ar trebui să plece spectatorii la final? Va fi păstrat spectacolul în stagiunea viitoare a Teatrului German de Stat?

Dat fiind faptul că în Visul unei nopţi de vară joacă aproape toată echipa de actori şi actriţe a Teatrului German, consider că spectatorii ar trebui să plece cu bucuria (re)descoperirii acestei trupe atât de diverse şi versatile, într-un Shakespeare atipic şi totuşi universal valabil, care ridică în continuare întrebări esenţiale, pe care spectatorii sper să şi le pună odată cu noi. Spectacolul a avut premiera în luna martie a acestui an, aşa că tind să cred că va mai face parte din repertoriul teatrului şi în stagiunile următoare.

Film ai făcut? Şi dacă nu, ţi-ar plăcea?

Până în momentul de faţă nu am avut ocazia de a face film, dar nici nu pot spune că m-am străduit prea tare. Am participat la un număr insignifiant de castinguri pentru că n-am avut niciodată încredere în mine în această zonă. Cred că e o combinaţie undeva între teamă şi comoditate. Dar îmi ajut colegii care dau castinguri şi cred că am o rată bună de succes ca partener de casting. Chiar dacă glumesc acum, mi-ar plăcea foarte mult să explorez şi această zonă.

Cum se integrează Teatrul German în programul Timişoara -  capitală culturală europeană 2023?

Încă de anul trecut, Teatrul German a produs spectacolul Oameni. De vânzare (scenariul şi regia: Carmen Lidia Vidu) şi a fost coproducător (împreună cu Asociaţia Culturală Diogene şi Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”) al spectacolului Oraşul Paralel (regia: Ana Mărgineanu), spectacole care se joacă pe toată durata anului şi fac parte din programul cultural al TM2023. Un alt proiect, care va fi realizat în colaborare cu Donauschwäbisches Zentralmuseum (Ulm, Germania), este Destine dunărene, o intervenţie teatrală interactivă site-specific care redă poveştile mai puţin cunoscute ale unor personalităţi locale. În toamnă va avea loc premiera spectacolului Teatrul în regia lui Pascal Rambert, în coproducţie cu Institutul Francez. Proiectul are loc chiar în anul în care Teatrul German împlineşte 70 ani de la înfiinţare şi îi va reuni în distribuţie pe toţi membrii echipei. Poate cel mai important eveniment îl reprezintă cea de-a IX-a ediţie a Festivalului European de Teatru Eurothalia, care va avea loc în perioada 20-30 septembrie şi va reuni la Timişoara colective şi interpreţi din întreaga Europă. În paralel cu toate acestea se lucrează la un proiect mai amplu de coproducţie internaţională cu Teatrul Altenburg (Gera, Germania), care presupune printre altele şi producerea a două spectacole de teatru, bazate pe două texte care vor explora condiţiile şi sursa sărăciei în cele două ţări, inechitatea socială. Textele vor fi scrise de autoarea Anja Hilling din Germania şi autoarea Elise Wilk din România.

Având în vedere că faci parte din echipa Teatrului German de aproape 11 ani, îţi doreşti să joci şi în alte teatre, la Bucureşti, de exemplu?

Mă simt confortabil cu faptul că joc în limba germană şi, în ţară, asta ar fi posibil să mai fac doar la Sibiu. M-aş bucura dacă în viitor am dezvolta şi împreună proiecte, pentru că de când sunt eu în teatru nu prea au avut loc schimburi între noi şi ei. Am avut însă parte de coproducţii internaţionale şi am jucat atât în Germania cât şi în Luxemburg şi schimbul cu actorii din spaţiul german mi-a prins bine. Mă bucur că aproape permanent în trupa noastră sunt şi actori din Germania sau Austria. La fel cum simt că mă îmbogăţesc de fiecare dată când colaborez cu un regizor din afara României, lucru care se întâmplă destul de des la Teatrul German, mult mai des decât la alte teatre din România. În plus, mă simt bine în ansamblul acesta, îmi plac pe de-o parte siguranţa şi încrederea pe care le am atunci când lucrez cu colegii mei, la fel de mult cum îmi place să-i redescopăr în noi ipostaze. Asta nu înseamnă că exclud posibilitatea de a juca şi în română, în Timişoara sau în alte oraşe, dacă se va ivi ocazia.  

În ce alte spectacole joci şi ce alte proiecte se întrevăd la orizont? Povesteşte-mi şi despre festivalurile estivale la care mergeţi sau în ce alte proiecte de vară eşti tu implicată.

Spectatorii mă pot vedea la Teatrul German în Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire (regia: Eugen Jebeleanu), Livada de vişini (regia: Volker Schmidt), Oameni. De vânzare (regia: Carmen Lidia Vidu), Leonce şi Lena (regia: Niky Wolcz), Cartea junglei (regia: Răzvan Mazilu), Crăiasa zăpezii (regia: Laszlo Beres) şi Dumnezeul Kurt (regia: Alexander Hausvater). În luna iunie încep repetiţiile pentru spectacolul Teatrul, pe un scenariu de Pascal Rambert, care va semna şi regia. Proiectul va avea premiera la începutul stagiunii 2023/24. Stagiunea acesta la Teatrul German se va încheia însă la final de iulie cu o montare a textului Dragonul de Evgheni Schwartz, în regia lui Yuri Kordonsky. Pe 1 iulie vom juca Oameni. De vânzare la Braşov în cadrul Zilelor Redutelor Culturale din Transilvania şi Banat.

Ce mesaje le transmiţi cititorilor şi ce argumente pentru a veni în Timişoara?

Îi invit să urmărească activitatea Teatrului German pe Facebook şi Instagram, pentru a fi la curent cu proiectele noastre. Îi aştept în toamnă la Festivalul Eurothalia, însă până atunci le recomand să fie cu ochii pe spectacolele Doctorul la Teatrul Maghiar, Grand Hostel Timişoara la Teatrul Auăleu, Bal la Savoy la Opera Naţională Română Timişoara, Cargo Berlin-Timişoara la Teatrul Basca, expoziţiile lui Adrian Ghenie la ISHO şi Victor Brauner la Muzeul de Artă şi pe cele care fac parte din Bienala de artă Art Encounters. Celor care nu ajung la Timişoara le recomand să asculte podcastul nostru, #neauzimpana nevedem, disponibil pe Spotify şi iTunes.