De ce cinematografia romaneasca nu mai produce filme cult ca"Operatiunea  «Monstrul»", seria BD-urilor, "Nea Marin miliardar", "Cuibul de viespi" sau "Morometii"?

Elevi de liceu sau studenti se declara fani infocati ai unor filme lansate inainte ca multi dintre ei sa se fi nascut, pe care le considera capodopere si pe care le-au invatat pe de rost. Pe de alta parte, publicul, tanar si batran, nu prea e la curent cu ceea ce s-a intamplat in cinematografia romaneasca dupa ‘89. Cu unele exceptii. 

Oribilul mosh: "Chiar astazi am vazut o comedie trasnet: «Operatiunea Monstrul». Un film facut acum mai bine de vreo 25 de ani! Pur si simplu savuros! Am ras cu lacrimi... mai ales la faza in care Marin Moraru ii povesteste lui Toma Caragiu despre bicicleta galbena".

Aliosha: "Da, «Operatiunea Monstrul» e genial. «Morometii» mi-a placut foarte mult". Chr1s: "«Filantropica»".

Lord: "Daca e sa iau filmele mai vechi, cred ca «Nea Marin miliardar» l-as putea vedea de 100 de ori la rand. Mi-a mai placut «Filantropica». Si BD-urile au avut un farmec aparte".

Titlurile pomenite mai sus de forumisti sunt ale unor filme care si-au castigat un numar mare de fani din generatii diferite.  Pot povesti scene intregi si au un top personal - devenit, eventual, subiect de disputa cu prietenii - al secventelor memorabile. Unii si le cumpara pentru a le putea urmari in tihna, acasa, ori de cate ori au chef, altii le vaneaza la televizor. De pilda, in saptamana 4-10 octombrie, cel mai urmarit film difuzat de posturile romanesti de televiziune, pe segmentul de public cu varste intre 18 si 49 de ani, din mediul urban, a fost "Nea Marin miliardar" (un rating de 11.8% - 638.000 de persoane). 

Cu exceptia creatiilor lui Nae Caranfil, cinematografia romaneasca de dupa Revolutie nu a mai dat asemenea filme cult. In schimb, "Operatiunea «Monstrul»", seria BD-urilor, "Nea Marin miliardar", "Cuibul de viespi" si "Morometii" isi au, in ciuda anilor care au trecut de la realizarea lor, (tele)spectatori devotati, inclusiv in randul tinerilor. Sa fie doar faptul ca intreaga productie cinematografica post-decembrista contine un numar mic-mic de titluri, astfel ca dintre cei putini alesi s-a cernut un singur nume, cu un stil aparte, transformat in brand - Nae Caranfil? Sau exista mai multe motive, ce tin de actori, genul filmelor (comedii, in majoritate), imprejurarile in care ele au aparut, reactii nostalgice din partea publicului?

"In primul rand, e vorba de un proces firesc dupa ‘89, caci filmul romanesc "de divertisment" a inceput sa intre intr-o competitie reala cu cel strain si, daca e sa fim realisti, nu poate face fata competitiei", crede criticul de film Laurentiu Bratan. "Hollywood-ul e un producator redutabil de film comercial, de entertainment. De el se teme oricare cinematografie (mai putin India, care isi are propriul Hollywood - studiourile din Bombay, denumite Bollywood), cu atat mai mult cea romaneasca. Spun «cu atat mai mult», caci ajungem la a doua parte a problemei - productia romaneasca de film dupa ‘89.

Ea a scazut foarte mult, de la cifre de 30-50 de filme inainte de ‘89 (cifre care erau umflate, desigur, dar care, chiar si dezumflate, tot rezulta circa 20-30 de filme anual). Asta pentru ca, dupa ‘89, media sa nu depaseasca 10 titluri pe an. Nu fac apologia cinematografiei romanesti din nici o vreme, dar daca e sa facem o comparatie «inainte» vs. «dupa» ‘89, atunci in prima perioada, comparativ cu cea de-a doua, gasim un numar relativ mare de filme de "divertisment" de oarecare calitate, iar unele chiar de exceptie - imi vine in minte un exemplu: «Operatiunea Monstrul»", adauga el. 

Vivi Dragan Vasile - autorul imaginii a peste 50 de filme de fictiune, de la "Cuibul de viespi" si "Morometii", la "Filantropica", "Occident" si "Furia" - crede ca un rol important in succesul de care se bucura unele filme vechi il joaca distributiile de exceptie. "Cuibul de viespi" i-a avut pe Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu si Gheorghe Dinica. "Operatiunea «Monstrul»" - pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu si Marin Moraru. BD-urile - pe Dem Radulescu, Toma Caragiu si Jean Constantin. "Nea Marin miliardar" - pe Amza Pellea. "Morometii" - pe Victor Rebengiuc.

"Aceste nume s-ar afla oricand in topul interesului publicului", afirma Vivi Dragan Vasile, care a filmat "Morometii" cu doua obiective si un aparat Arriflex banal, doar la lumina reala a focului la ore din zi, si care primeste si acum, dupa cate o difuzare a filmului la televizor, telefoane pozitive de la cunoscuti. "Morometii" s-a bucurat, de altfel, de o primire buna si in epoca, desi a avut premiera la doi ani de la turnarea lui, dupa mai multe peripetii cu cenzorii ingrijorati de ce o sa zica Europa la vederea unui Moromete descult. 

Insusi Gheorghe Dinica a observat ca tinerii sunt interesati de filme realizate in anii copilariei lor, iar acest lucru inseamna pentru actorul din "Cuibul de viespi", "De ce trag clopotele, Mitica" si "Filantropica" un prilej de bucurie. "Longevitatea unor filme vechi se datoreaza calitatii lor si dorintei publicului de a vedea ceea ce au facut o serie de mari actori, regizori si scenaristi despre care au auzit. Am avut o generatie de mari actori, de teatru si film. Se consacrase, de asemenea, o serie de regizori. Cred ca unele filme merita, intr-adevar, vazute si observ ca lumea a auzit de ele si este interesata sa le urmareasca. Pentru noi, cei care am lucrat la ele, este un prilej de bucurie. Probabil, unii se uita la aceste filme si dintr-un interes fata de ceea ce inseamna istoria filmului romanesc. Bineinteles, nu toate filmele vechi mai sunt de actualitate.

Unele insa rezista indiferent cat de vechi sunt". In acelasi timp, actorul crede ca problema multora dintre filmele mai recente este scenariul: "Dupa ‘89 s-au mai facut filme, dar este un alt stil de lucru acum. Scenariile reprezinta inca o problema. Se cauta o innoire, lucrurile sunt tulburi inca, nu toti si-au gasit drumul. Dar e bine ca se incearca o schimbare".

Actrita Mara Nicolescu, interpreta Mirunei din "Filantropica", e de parere ca, in cazul filmelor vechi functioneaza un soi de nostalgie. "Nu este o nostalgie pentru comunism, evident, ci o nevoie a publicului de a se intoarce la o perioada in care putea, in limitele stabilite de regim, sa aleaga pe baza propriilor valori. Acum, instalarea unor valori a luat-o razna, iar omul obisnuit nu mai stie ce sa aleaga, ce sa puna in loc". 

De asemenea, longevitatea s-ar putea explica prin faptul ca publicul adera mai lesne la comedii. "Acest gen prinde mai usor la spectatori. Si astazi ar prinde, daca s-ar mai face comedii", apreciaza Vivi Dragan Vasile. Intr-adevar, desi nu-i o comedie in sens clasic, "Filantropica" - o "comedie melo-duioasa", cum o numeste Vivi Dragan Vasile - a adus in salile de cinema peste 110.000 de spectatori in 2002, ceea ce nu-i rau deloc pentru un produs romanesc. 

"O conditie necesara pentru ca filmul pe care il produci sa faca sali pline si sa fie totodata un film de calitate este obligatoriu un scenariu bun; «Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic», dupa cum spune un personaj din «Filantropica»", sunt de parere oficialii MediaPro Pictures. Pentru aceasta companie si pentru Domino Film, producerea peliculei lui Caranfil a fost "una dintre cele mai importante hotarari luate pana acum". "Continuam sa realizam filme romanesti la Buftea - am filmat cinci lung-metraje in anii precedenti, alte doua fiind acum in productie  - si incercam sa le impunem pe piata internationala de cinema. Atat «Filantropica» lui Nae Caranfil, cat si «Furia» lui Radu Muntean au participat la o serie de festivaluri internationale la care s-au bucurat atat de aprecierea publicului, cat si a juriilor de cinema, primind numeroase premii", spun reprezentantii MPP.

Mara Nicolescu e de parere ca secretul lui Caranfil consta in poveste. "Povestile pe care Nae Caranfil le spune sunt nascute de societatea noastra de tranzitie, dar nu sunt mizerabiliste. Publicul romanesc a incercat sa vina la cinema dupa ‘89 si a dat peste furia unor oameni care, debarasati de cenzura, si-au revarsat ura. Totul era negru, violenta, agresivitate, limbaj vulgar. Un cinema de soc - socul cineastilor in fata libertatii pe care nu stiau cum s-o gestioneze. La un moment dat, cinema-ul romanesc se impartea in doua: cei carora le placea Tarkovski si il imitau, rezultatul fiind unul prost pentru ca trebuie sa ai si geniul lui Tarkovski, si cei care incercau sa spuna povesti coerente. Caranfil spune povesti de tip american."