Iubitorii lui Bergman ştiu probabil despre ce vorbesc, însă cei ce nu-l cunosc, au toate motivele să-i caute opera cinematografică şi să o devoreze cap-coadă, în limitele posibilului, în vastul univers digitalizat al filmelor online. de aceea şi recomand  „Sonată de toamnă”, o dramă psihologică, ce aduce în prim plan relaţii interumane des întâlnite în spectacolul vieţii.

Era prima vineri de septembrie, ştiţi că deja temperaturile au scăzut brusc încă de pe 1 ale lunii, şi mă simţeam deja obosită şi încărcată după doar câteva zile de toamnă. Ca de obicei, dimineaţa la cafea, am „frunzărit” puţin calendarele online ale teatrelor şi teatrelor lirice (operă, operetă). Mi-a sărit în ochi o frunză mare, ruginită, aruncată pe alb-negrul unei claviaturi de pian şi numele unei piese ce îmi părea familiară: „SONATĂ DE TOAMNĂ”. Am aflat de curând, stând de vorbă cu regizorul, că acel vizual este doar un afiş provizoriu pentru spectacol, iar eu m-am trezit cumpărând bilet la avanpremieră.

Spectacolul se joacă la Teatrul NOTTARA (Bd. Magheru, nr. 20, Bucureşti) şi este o punere în scenă de către tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu a unei piese ce poartă semnătura lui Ingmar Bergman. Sunt foarte familiarizată cu filmografia cineastului suedez şi mă declar fan a filmelor lui care au devenit între timp parte din cinemateca de artă. Iar în ceea ce priveşte abordările regizorale ale lui Alexandru, tocmai ce văzusem recent două piese montate de el: „Cui i-e frică de Virginia Wolf” la Teatrul Odeon şi „Ea şi numai ea” la Teatrul Act. Mi s-a părut o combinaţie bună, dublată de debutul toamnei care chiar şi-a arătat faţa din prima zi. Şi cum am zis şi o să mă tot repet, odihna la final de program sau in weekend, pe canapelele de catifea dintr-un teatru, nu poate fi înlocuită de nimic altceva, uneori.

Recunosc că am mers cu aşteptări mari la spectacol şi nimic din cele aproape două ore petrecute în sală nu m-a făcut să regret alegerea făcută. Este şi motivul pentru care recomand această piesă, atât de proaspătă în peisajul teatral şi montată pentru prima dată pe o scenă de teatru în România. Iubitorii lui Bergman ştiu probabil despre ce vorbesc, însă cei ce nu-l cunosc, au toate motivele să-i caute opera cinematografică şi să o devoreze cap-coadă, în limitele posibilului, în vastul univers digitalizat al filmelor online. La cinematecă sau în cadrul festivalurilor de profil.

Aşadar, o dramă psihologică, ce aduce în prim plan relaţii interumane distorsionate de tulburări de personalitate ale personajelor în cauză. În cazul de faţă, este vorba de relaţia tulburător de contorsionată dintre o mamă şi fiicele ei. Dincolo de dialoguri şi de scenografia minimalistă, statică, de un bun-gust delicios, semnată de Ştefan Caragiu, jocul actorilor este CHEIA spectacolului. Din jocul lor superb se deduc şi conturează tulburările de personalitate ale personajelor.

Charlotte, interpretată impecabil de doamna Victoria Cociaş, este o pianistă aflată spre final de carieră. Cele 2 fiice: Eva - interpretată de Laura Vasiliu, în care efectiv simţi cum mocneşte o tensiune de emoţii ce stau pe punctul de a exploda dintr-o clipă în alta – este fiica cea mare şi o modestă soţie de pastor, retrasă într-un orăşel izolat, ce are grijă şi de sora ei mai mică, Helena, interpretată doar prin mimică şi gângurit de Sorina Ştefănescu. În rolul pastorului Viktor, copleşit de o dramă personală şi zdruncinat în credinţa lui, îl găsim destul de neaşteptat pe Dan Bordeianu, cunoscut mai degrabă pentru rolurile din producţiile TV. Aici, în „Sonată de Toamnă” pare totuşi a fi singurul personaj echilibrat, ce încearcă să domolească prin calmitatea sa tumultul emoţional al personajelor feminine, ce roiesc vijelios între timpul trecut şi prezent, între aşteptări şi realitate, între proiecţii şi sine adevărat. Regizorul mi-a mărturisit că înainte de a monta spectacolul, s-a consultat cu un specialist in psihoterapie, pentru a înţelege cât mai bine profilul personajelor lui Bergman, mai ales că vorbim de două tulburări de personalitate foarte absconse, subtile în manifestarea lor în comunitate, dar care au un impact fix în relaţiile cu persoanele apropiate din viaţa lor, familia şi prietenii foarte apropiaţi.

Şi dacă v-am stârnit deja curiozitatea, nu mai spun decât că e vorba despre relaţia dintre o mamă cu o personalitate narcisică (foarte des întâlnită în rândul artiştilor şi managerilor de top, C-level) şi fiicele sale, Eva cu tulburare de personalitate borderline şi Helena, debilitată psihic şi paralizată aproape complet. Ambele fiice poartă în tulburările lor povara şi stigmatul abandonului maternal (atât fizic, cât şi emoţional) din copilaria lor şi perioada de glorie din cariera celebrei mame. Această povară le-a schilodit ca indivizi, le-a distrus viaţa şi le-a întunecat existenţa încă din copilărie, bântuindu-le până târziu, la maturitate, când mare lucru nu prea a mai rămas de făcut…

Consider că e important să descoperim universuri noi ale personalităţilor umane, să punem lupa pe noi înşine, să ştim cum să ne protejăm de personalităţi toxice, care ne distrug feng-shuiul, cum să ne protejăm copiii de propriile perioade tumultuoase din cariera noastră, cum să ne menţinem în echilibru faţă de glam-ul efemer al celebrităţii, care ne poate deteriora relaţiile cu prietenii cei mai apropiaţi şi poate cel mai important, să ştim să ne împăcăm cu trecutul, cu proprii părinţi, cu traumele copilăriei, pentru a nu transmite mai departe, copiilor noştri, bagaje inutile şi atât de împovărătoare. Şi arta, prin teatru, în cazul de faţă, ne poate ajuta să facem asta. Mergeţi cu sufletul şi mintea deschise şi aprofundaţi apoi temele, analizând propriile experienţe de viaţă.

Şi dacă încă nu v-am convins, vă mai spun la final, că întreaga echipă artistică poartă nişte costume spectaculoase, cu sens (atât ca abordare a texturilor, cât şi a culorilor), gândite de Alexandra Mâzgăreanu. O rochie roşie, de seară, purtată de o eleganţă magnifică la un moment dat de Victoria Cociaş te seduce de-a dreptul şi îţi fură minţile. Iar on top, pentru deliciul artistic, stă muzica lui Alexandru Suciu, care împleteşte atât de melancolic, romantic şi tomnatic, bucăţi din Chopin şi Rachmaninov.

Vizionare plăcută şi cu sens!

Cost bilete: 47,52 lei şi 32,40 cele cu reducere.