Unde se simte cel mai bine arta: pe fundul mării sau în deşert (GALERIE FOTO, VIDEO)

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 16 noiembrie 2014 166 afişări

Spaţiul tradiţional de expoziţie nu li se potriveşte tuturor artiştilor, care ajung să-şi expună lucrările prin locuri mai puţin obişnuite, direct în mijlocul deşertului sau chiar pe fundul mării ori al unui ocean.

Artistul englez Jason deCaires Taylor, inspirat de poveştile înfiorătoare despre sclavii africani aruncaţi peste bordul corăbiilor, a creat grupul statuar "Vicisitudini" chiar pe fundul Golfului Molinere din Marea Caraibelor, scrie The Telegraph. Grupul numără 26 de statui ce reprezintă oameni ţinându-se de mână, turnate din beton, şi oferă totodată un loc numai bun unde să se prindă coralii, algele sau alte vieţuitoare marine.

Tot sub apă expune şi sculptoriţa spaniolă Cristina Iglesias, care a amplasat pe fundul Mării Cortez, în dreptul coastei californiene, o serie de structuri dantelate ce amintesc de pereţii unor camere, realizate în colaborare cu biologi marini şi alţi specialişti pentru a adăposti vieţuitoarele marine şi în principal coralii.

Artistul american James Turrell, de pildă, şi-a ales ca loc de desfăşurare craterul unui vulcan stins din nordul Deşertului Pictat din Arizona, la care lucrează de mulţi ani pentru a-l transforma într-un complex de galerii unde se poate urmări jocul lumii soarelui, al lunii şi diverse spectacole cereşti.

Tot într-o zonă deşertică, de data aceasta în vestul Texasului, la câteva zeci de kilometri depărtare de oraşul Marfa de pe Route 90, se înalţă ceea ce mulţi consideră că este un monument al culturii de consum a secolului XXI. Creat de doi artişti europeni, danezul Michael Elmgreen şi norvegianul Ingar Dragset (Elmgreen & Dragset) "monumentul" este de fapt un magazin Prada prevăzut cu vitrină luminată noaptea şi în care se găsesc pantofi şi genţi alese de Miuccia Prada din colecţia toamnă-iarnă 2005 a firmei. Pentru ca să-i descurajeze pe cei ce şi-ar dori "suveniruri", genţile nu au fund, iar pantofii sunt toţi pentru piciorul drept.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/unde-se-simte-cel-mai-bine-arta-pe-fundul-marii-sau-in-desert-galerie-foto-video-13568857
13568857
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.