Miliardarii precum Mark Zuckerberg îşi construiesc fortăreţe private şi ecosisteme autosustenabile pentru a-şi asigura controlul într-o lume tot mai instabilă. Aceste proiecte grandioase reflectă atât dorinţa de securitate, cât şi impactul asupra comunităţilor locale. Articolul explorează implicaţiile acestor iniţiative în contextul inegalităţilor globale.

În decembrie 2023, revista WIRED a scris despre cum Mark Zuckerberg, CEO-ul miliardar al Meta şi unul dintre cei mai de seamă arhitecţi ai lumii zilelor noastre dominate de social media (Facebook), a cumpărat o bună parte din insula Kauai din Hawaii. Zuckerberg şi soţia sa, Priscilla Chan, construiesc un complex gigantic – cunoscut sub numele de Ko’olau Ranch – pe acest teren. Proprietatea se întinde pe o suprafaţă de 5.500.000 de metri pătraţi, este înconjurată de un zid de doi metri şi este patrulată de numeroşi agenţi de pază dotaţi cu tehnică sofisticată pe care o etalează pe plajele din apropiere. Sute de hawaiieni locali lucrează la ferma lui Zuckerberg.

Dar exact câţi şi ce fac ei de fapt este ascuns printr-un acord obligatoriu de confidenţialitate, se arată într-un articol semnat de mai mulţi autori şi publicat în The Conversation. WIRED arată că Ko’olau Ranch include planuri pentru un „buncăr subteran masiv”. Acesta pare să fie detaliul care stârneşte interesul reporterilor şi al adepţilor teoriei conspiraţiei deopotrivă. Oamenii se întrebau atunci nu doar „de ce Mark Zuckerberg îşi construieşte un buncăr privat ce poate rezista unei apocalipse în Hawaii?”, ci şi „ce ştiu miliardarii şi restul lumii nu ştie?” şi „ce se va întâmpla în 2024 şi ei nu ne spun?”. 2024 se apropie rapid de final şi mai multe răspunsuri devin evidente. S-au înmulţit conflictele militare şi tensiunile cresc. Polii de putere mondiali se schimbă. Iar guvernele cu datorii şi deficite mari caută să-şi peticească bugetele cu suprataxarea excesului de bogăţie.

Dincolo de obsesia pentru buncăre, ideea de lume personală, în care să deţii controlul, nu este de azi, de ieri. Până la urmă, retragerea într-o astfel de lume interioară poate fi la îndemâna oricui, cu rezerva de a nu trece limitele patologiei. Superbogaţii îţi pot construi, însă, una în lumea reală. Buncărele Doomsday devin o privelişte obişnuită în cultura pop contemporană din SUA cu tematică apocaliptică, de la The Last of Us şi Tales of the Walking Dead până la filmul Leave the World Behind de la Netflix. În acelaşi timp, interesul public pentru industria buncărelor (din ce în ce mai profitabilă) este alimentat de titluri groaznice, cum ar fi „Buncărele de supravieţuire ale miliardarelor devin absolut revoltătoare, cu şanţuri de foc şi tunuri de apă”. Dar alte piese de infrastructură de pe Kauai merită, probabil, mai mult din atenţia noastră: mai multe conace supradimensionate, cu suprafaţa comparabilă cu a unui teren de fotbal; cel puţin 11 căsuţe în copaci legate prin poduri de frânghie; utilaje dedicate epurării, desalinizării şi depozitării apei. Între timp, miliardarul de la Facebook postează conţinut „potrivit” pe Instagram de la ferma sa modestă, cum ar fi o poză cu „Zuck” pe cale să se înfigă într-o halcă masivă de friptură de vită. Zuck îi informează pe adepţii săi că acum îşi creşte propriile vaci, hrănindu-le cu nuci de macadamia cultivate la fermă şi cu bere preparată tot acolo. „Fiecare vacă mănâncă 2.500-5.000 kg de hrană în fiecare an, deci sunt o mulţime de hectare cu copaci de macadamia”, scrie el (sau poate unul dintre asistenţii săi).

Miliardarii construiesc proprietăţi elaborate... pentru că pot. Averea netă a lui Mark Zuckerberg în 2024 este de 260 de miliarde de dolari, o sumă ale cărei dimensiuni creierul uman nu le poate percepe. O fortăreaţă hawaiIană de 400 de milioane de dolari, oricât de extravagantă ar fi, reprezintă mai puţin de 0,2% din averea sa totală. Ca procent, aceasta este comparabilă cu o gospodărie cu o avere netă de un milion de dolari care cheltuieşte doar 1.540 dolari.

Acest tip de prezenţă „cu picioarele pe pământ” pe reţelele sociale este de fapt un exemplu de „o nouă transformare a capitalismului, în care logica sinelui nu se poate distinge de o logică a corporaţiei”, după cum se arată în cartea The Influencer Factory. Însoţind o poză cu copilul său săpând o groapă în pământ, unul dintre cei mai puternici (şi mai puţin responsabili) bărbaţi din lume comentează: 

„Fiicele mele ajută la plantarea copacilor de macadamia şi au grijă de diferitele noastre animale. Suntem încă devreme în călătoria noastră şi este distractiv să o îmbunătăţim în fiecare sezon. Dintre toate proiectele mele, acesta este cel mai delicios.“ Alte planuri ale lui Zuckerberg şi Chan includ conservarea faunei sălbatice, restaurarea plantelor native, fermele organice de turmeric şi ghimbir şi parteneriate cu experţi în conservare din Kauai pentru a conserva şi proteja flora şi fauna native. Aceste activităţi vor avea mult mai mult impact material asupra Kauaiului decât buncărul, indiferent de câte camere ar avea acesta. Fondatorul Facebook nu este singurul miliardar care construieşte complexe gigantice în Hawaii. Oprah Winfrey a achiziţionat o proprietate de 66 hectare în Maui în 2002 şi de atunci a cumpărat noi loturi de teren, însumând peste 650.000 de metri pătraţi. Larry Ellison, cofondatorul companiei de tehnologie Oracle, a cumpărat aproape toată insula hawaiiană Lanai în 2012. În urmă cu doi ani, miliardarul Frank VanderSloot a achiziţionat o fermă de 810 ha chiar la sud de ferma lui Zuckerberg. Pe măsură ce personajele cu averi uriaşe vin la ei, localnicii care locuiesc deja acolo sunt din ce în ce mai depăşiţi de preţuri sau chiar strămuţi forţat – un efect secundar nefericit al drepturilor complexe asupra terenurilor din Hawaii, unde proprietatea şi administrarea de către indigeni adesea nu sunt recunoscute legal. La prima vedere, aceşti magnaţi ar putea părea că se „pregătesc” pentru o apocalipsă familiară secolului al XX-lea, aşa cum este prezentată în nenumărate filme cu dezastre. Dar nu asta fac ei. Da, vastele lor proprietăţi includ buncăre şi alte tehnologii asociate în mod tradiţional cu pregătirea pentru apocalipsă. De exemplu, conacele din Ko’olau Ranch sunt conectate prin tuneluri subterane care converg într-un adăpost mai mare. Cu toate acestea, Zuckerberg, Winfrey, Ellison şi alţii se angajează de fapt în proiecte mult mai ambiţioase. Ei caută să creeze ecosisteme complet autosustenabile, în care pământul, agricultura, mediul construit şi forţa de muncă sunt toate controlate şi gestionate de o singură persoană, ceea ce are mai multe în comun cu feudalismul din epoca medievală decât cu capitalismul din secolul al XXI-lea. Unii au susţinut că industria tehnologiei a inventat o nouă formă de „tehnofeudalism” sau „neofeudalism” care depinde de „colonizarea datelor” şi de însuşirea corporativă a datelor personale. Aşa este, dar poate fi luat în considerare şi faptul că ceea ce se întâmplă în Hawaii este de fapt aliniat cu principiile tradiţionale ale feudalismului. După cum spune Joshua A. T. Fairfield, autorul cărţii Owned: Property, Privacy and the New Digital Serfdom: „În sistemul feudal al Europei medievale, regele deţinea aproape totul, iar drepturile de proprietate ale tuturor celorlalţi depindeau de relaţia lor cu regele. Ţăranii locuiau pe pământul acordat de rege unui domn local, iar lucrătorii nu deţineau întotdeauna uneltele pe care le foloseau pentru agricultură sau alte meserii, cum ar fi tâmplăria şi fierăria”.

Buncărele Doomsday devin o privelişte obişnuită în cultura pop contemporană din SUA cu tematică apocaliptică, de la The Last of Us şi Tales of the Walking Dead până la filmul Leave the World Behind de la Netflix. În acelaşi timp, interesul public pentru industria buncărelor (din ce în ce mai profitabilă) este alimentat de titluri groaznice, cum ar fi „Buncărele de supravieţuire ale miliardarelor devin absolut revoltatoare, cu şanţuri de foc şi tunuri de apă”.

Aici este uşor de observat un contrast între Ko’olau Ranch şi încercările anterioare ale miliar­darilor de a construi buncăre pentru a „scăpa” de un cataclism viitor. Pot fi luate ca exemplu încercările eşuate ale capitalistului de risc libertarian şi cofondatorului PayPal Peter Thiel de a construi o cabană subterană elaborată, asemănătoare unui buncăr, în Insula de Sud din Aotearoa, Noua Zeelandă, ocupând peste 73.700 de metri pătraţi de teren. Planul a fost respins din cauza ostilităţilor dintre Thiel şi consiliul local. Proiectul lui Zuckerberg nu este un conflict deschis între miliardar şi comunitate. În Kauai, membrii unei comunităţi au consimţit, sau au acceptat, să acorde unui plutocrat administrarea pământului lor în numele conservării. Acesta este un model de afaceri care duce direct (înapoi) în feudalism. Această explicaţie se pierde în obsesia presei pentru „cele mai nebuneşti trăsături” ale nebuniei hawaiiane a lui Zuckerberg. Mai degrabă, ceea ce apare printre miliardari este convingerea că supravieţuirea depinde nu (doar) de ascunderea într-o gaură de beton armat din pământ, ci (şi) de dezvoltarea şi controlul unui ecosistem propriu. Este prea uşor să presupunem că, deoarece unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume cumpără proprietăţi pe insule îndepărtate şi le dotează cu buncăre, ei trebuie să fie la curent cu informaţii secrete din interior. Dar adevărul este mai simplu şi mai brutal decât atât. Miliardarii construiesc proprietăţi elaborate... pentru că pot. Averea netă a lui Mark Zuckerberg în 2024 este de 260 de miliarde de dolari, o sumă ale cărei dimensiuni creierul uman nu le poate percepe. O fortăreaţă hawaiiană de 400 de milioane de dolari, oricât de extravagantă ar fi, reprezintă mai puţin de 0,2% din averea sa totală. Ca procent, aceasta este comparabilă cu o gospodărie cu o avere netă de un milion de dolari care cheltuieşte doar 1.540 dolari. Aceste calcule făcute pe genunchi arată clar că membrii clubului miliardarilor cu buncăre nu trebuie neapărat să „creadă” în probabilitatea venirii apocalipsei sau a colapsului social în orice sens pentru a face ceea ce fac. În schimb, din moment ce au mult mai mulţi bani decât ştiu ce să facă cu ei, ar putea la fel de bine să folosească o mică parte pentru a-şi construi fortăreţe subterane. Bill Gates, de exemplu, deţine cel puţin opt proprietăţi numai în SUA şi, potrivit Hollywood Reporter, „se zvoneşte că are zone de securitate subterane sub fiecare dintre casele sale”. Pe de altă parte, cu cât cineva are un venit disponibil mai mic, cu atât mai multe încercări serioase de „pregătire pentru viitor” îi vor perturba viaţa în prezent. Cultura survivalismului are prea puţin sens în ţări precum India sau Cambodgia sau Yemen, unde sărăcia severă este larg răspândită şi sute de milioane de oameni supravieţuiesc deja în condiţii care ar putea părea „apocaliptice” pentru occidentalii privilegiaţi. Mai aproape de casă, pentru oamenii din clasa de mijloc care nu îşi permit să deţină mai multe proprietăţi, decizia de a trăi pe o insulă posibil „sigură” ar necesita mutarea permanentă acolo, pierzând astfel oportunităţile de a câştiga venituri în altă parte.

Poate acesta este motivul pentru care, în primele săptămâni de carantină din 2020, au existat o mulţime de oameni obişnuiţi care cumpărau munţi de hârtie igienică. Era cel mai puţin costisitor, cel mai convenabil mod de a aduna în grabă o rezervă cu importanţă şi aspect semnificative. Oamenii ar putea simţi că „acţionează” într-o situaţie altfel copleşitoare. Între timp, obsesia pentru megabuncărele megabogaţilor face parte dintr-o tendinţă culturală mai amplă, în care oamenii obişnuiţi – a se citi săraci – se prefac că râd de miliardarii „nebuni”, în timp ce aspiră pe furiş la statutul de uberbogaţi. Acest joc ideologic ne permite (în mod trecător) să recunoaştem daunele pe care inegalitatea globală le face coeziunii sociale şi viabilităţii ecosistemelor noastre. Într-o fantezie voyeuristă, ne putem proiecta chiar în vârful piramidei inegalităţii, doar pentru o clipă. O convergenţă a industriilor care se hrănesc cu insecurităţile noastre colective a avut loc în 2021, când vânzătorul de buncăre texan Ron Hubbard a apărut într-un episod din Keeping up with the Kardashians, iar publicul a putut să-i privească pe Kim şi Khloé mergând la cumpărături. Faptul că publicul este fascinat de conacele unde se retrag Zuckerberg şi alţi miliardari într-un moment în care criza de locuinţe accesibile atinge cote fără precedent este deosebit de grăitor. Între timp, pentru miliardari, buncărele sunt doar o mică parte dintr-un „portofoliu diversificat” de pariuri împotriva viitorului. Alte scheme binecunoscute includ investiţii în călătorii în spaţiu, crionică (îngheţarea corpului în speranţa unei viitoare reînvieri), uploadarea memoriei şi personalităţii şi, în cazul lui Peter Thiel, flirtul cu parabioza – transfuzii cu sânge de la tineri. Pentru miliardari, a pune bani în astfel de proiecte nu înseamnă că sunt nebuni, paranoici sau deţin anumite cunoştinţe secrete despre viitor. Înseamnă pur şi simplu că au adunat surplusuri colosale de bogăţie pe care le folosesc la ceva.

Autorii textului sunt Katherine Guinness, profesoară de istorie a artei, Grant Bollmer, profesor de media digital, şi Tom Doig, profesor de scris creativ, toţi de la la Universitatea din Queensland.  

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru