Combustibil tech pentru start-up-uri
Dezvoltarea puternică a ecosistemului local de start-up-uri tech din ultimii ani a început să se manifeste şi printr-o sofisticare a tipului de investiţii disponibile pentru fondatorii de start-up-uri, care nu se mai limitează la tranzacţiile clasice, de tip bani pentru acţiuni. Un astfel de jucător nou, care le oferă fondatorilor servicii tehnice pentru dezvoltarea produsului în schimbul acţiunilor, aşa numitul model „tech for equity”, este Rebel Ventures, un mecanism de investiţii născut în cadrul companiei de dezvoltare software RebelDot din Cluj-Napoca. Ce investiţii a realizat acest vehicul până acum şi ce planuri au fondatorii acestuia în continuare?
“RebelDot este astăzi o companie cu aproximativ 200 de angajaţi şi o cifră de afaceri plasată la aproximativ 5 milioane de euro în 2021, iar anul acesta ne-am setat un obiectiv ambiţios: să ajungem la 8-10 milioane de euro. Ca urmare, devenim o companie medie în zona de software development. Lucrăm cu clienţi start-up-uri, IMM-uri şi enterprise, iar în zona de start-up-uri suntem abordaţi încontinuu de proiecte care ar avea nevoie de investiţii. Aşadar, noi trebuie să decidem unde intrăm cu «tech for equity», unde intrăm cu «discount for equity». De exemplu, modelul acesta de «full tech for equity» am făcut-o de câteva ori fără a avea neapărat cele mai bune rezultate, pentru că există riscul în timp ce noi dezvoltăm soluţia tehnică, fondatorii să-şi piardă interesul sau să găsească «another shining star». Deci preferăm să mergem pe modelul de «discount for equity» pentru a şti că şi fondatorii rămân implicaţi în proiect“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Investor Watch, Tudor Ciuleanu, fondator al RebelDot şi Rebel Ventures. El a adăugat că, în plus, Rebel Ventures investeşte în start-up-uri şi prin intermediul unui fond din Olanda numit Venture Rock. „Avem şi un parteneriat cu un fond din Olanda care are mai multe start-up-uri în portofoliu, iar noi lucrăm cu 4-5 start-up-uri finanţate de ei, le oferim un discount, iar acest discount se transformă în tokenuri în fond.“ Unul dintre cele mai interesante start-up-uri din portofoliul Venture Rock cu care a lucrat echipa de dezvoltare software din cadrul RebelDot se numeşte UNL Global. Pentru acesta, RebelDot a lucrat la dezvoltarea unei soluţii de navigaţie „point to point“, inclusiv în interior, soluţie care a primit recent o finanţare de la Here Maps. În total, Rebel Ventures a investit până acum circa 1 milion de euro în aproximativ zece proiecte de tehnologie, cel mai cunoscut pe plan local fiind start-up-ul Eventmix fondat de Sergiu Biriş. Rebel Ventures a investit şi cash în câteva start-up-uri prin intermediul platformei SeedBlink, iar acum este în curs de a se alătura şi platformei Growceanu din Timişoara. Totodată, compania este şi membră în grupul Transylvania Angel Network (TAN). „În acest moment, obiectivul nostru este să continuăm investiţiile pe care le-am început în start-up-urile cu care lucrăm deja sau parteneriatele pe care le avem şi să începem să avem discuţii cu alte alte start-up-uri pentru a vedea dacă găsim proiecte potrivite pentru noi. Pentru noi este foarte important pe de-o parte ca ideea să fie bună, dar foarte des spun că idei bune sau idei există foarte multe, însă mai important este ca echipa să ofere încredere şi să avem sentimentul că putem face lucruri mari împreună”, a punctat Tudor Ciuleanu. El a pornit compania RebelDot în urmă cu patru ani, având deja o experienţă vastă în zona de dezvoltare software, deschizând şi gestionând biroul local al firmei americane Imprezzio Global încă din 2010. Din iulie 2018, antreprenorul a achiziţionat divizia de servicii a Imprezzio Global, iar businessul a început să activeze sub numele RebelDot.
„Compania fondată de mine în urmă cu patru ani este o companie de dezvoltare software unde ne concentrăm pe servicii cu valoare adăugată. Încercăm să înţelegem care este nevoia clienţilor noştri, cum putem să-i ajutăm – să începem o fază de analiză, să continuăm cu o fază de design, user experience, user interface design, arhitectură, development, testare, iar după lansare, să facem mentenanţă şi suport. Primii noştri clienţi pe zona asta încă din compania anterioară pe care am cofondat-o de prin 2010 au fost start-up-uri. Ca urmare, aş zice că avem minimum 10 ani de experienţă de lucru cu start-up-urile. Am văzut care sunt nevoile lor şi destul de repede a apărut şi oportunitatea de a ajuta start-up-urile într-o formă de «tech for equity» pentru că majoritatea aveau nevoie de ajutor pe zona de tehnologie şi majoritatea aveau nevoie şi de ajutor pe zona de finanţare, zona de tehnologie fiind cea mai costisitoare pentru multe dintre start-up-uri”, a explicat Tudor Ciuleanu, adăugând că pe măsura ce s-au dezvoltat, compania a început să cocheteze cu ideea de a formaliza practic investiţiile în start-up-uri, născându-se astfel Rebel Ventures ca şi entitate.
„Am creat compania Rebel Ventures, care este o companie de tip holding ce deţine şi compania RebelDot. În felul acesta, profiturile generate de RebelDot ajung în Rebel Ventures şi o parte din acestea se reinvestesc sub formă de «tech for equity» sau investiţii cash în diverse start-up-uri.”
Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.
Start-up Update
1. Invitat: Adrian Ispas, fondator şi CEO, Vatis Tech – tehnologie de recunoaştere vocală
Ce e nou? Start-up-ul local se află acum în discuţii pentru demararea unei noi runde de investiţii, ţinta fiind de a atrage între 0,5 şi 1 milion de euro pentru a se putea extinde pe noi pieţe din Europa. Momentan, tehnologia de recunoaştere vocală dezvoltată de Vatis Tech este disponibilă doar pentru limba română, însă luna aceasta start-up-ul va lansa şi versiunea în limba engleză, care îi va permite să acceseze clienţi din mult mai multe ţări. Primele pieţe vizate pentru extindere sunt Spania, Franţa şi Polonia.
„Am început deja pregătirile pentru o nouă rundă de finanţare pe care vrem să o închidem în următoarele luni, undeva până în toamnă. Dimensiunea rundei va fi între jumătate de milion de euro şi un milion de euro, bani cu care să intrăm pe pieţele noi pe care le vizăm – Spania, Franţa şi Polonia, şi cu care să dezvoltăm în continuare tehnologia.“
2. Invitat: Tudor Darie, fondator şi CEO, Fagura – platformă de împrumuturi de tip P2P lending
Ce e nou? Fintech-ul din Republica Moldova a început să lucreze la dosarul de autorizare în România, care odată ce va fi obţinută îi va permite să acţioneze pe teritoriul Uniunii Europene. Pregătirea dosarului vine în contextul adoptării de către Guvernul României a proiectului de lege privind crowdfundingul la începutul acestei luni.
„Pe data de 2 iunie, Guvernul României a aprobat acest proiect de lege prin care transpune în legislaţia naţională acest mecanism de implementare a regulamentului european de crowdfunding. România avea obligaţia să facă acest lucru până în noiembrie 2021, deci avem o întârziere destul de mare. Ne bucurăm că acum cel puţin că acest proiect de lege a fost aprobat de Guvernul României, urmează etapa în care acest proiect va deveni lege după ce este aprobat şi de Parlamentul României. Aşadar mai durează până când va intra în vigoare.“
Start-up Pitch
Invitat: Alexandru Stan, cofondator şi CEO, Tekpon
Ce face? A dezvoltat o platformă de tip marketplace ce ajută companiile să găsească şi să achiziţioneze soluţiile software potrivite nevoilor lor.
„Am atras deja o finanţare de 875.000 dolari, parte din runda actuală de 2 milioane de dolari pe care o avem deschisă. Fiind un start-up care a scalat destul de rapid toată soluţia, ne-am găsit numărul de investitori pe care îi căutăm pentru aceste 2 milioane de dolari repede, dar mi-am dat seama că putem să scalăm şi mai rapid, aşa că mai avem în paralel şi o rundă de investiţii de încă 4 milioane de dolari pe lângă această rundă.“
Investor Watch
Un nou jucător pe piaţa locală de investiţii în start-up-uri tech
Invitat: Tudor Ciuleanu, fondator al RebelDot şi Rebel Ventures
Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovix, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro