Gadget Review: noul rege al telefoanelor mobile - VIDEOREVIEW

Autor: Florin Casota Postat la 25 martie 2018 2375 afişări

Samsung a lansat cel mai nou smartphone din portofoliu în luna martie şi a pus foarte mult accent pe camera „reinventată“. Cât de bun este S9 Plus şi cât de mult contează camera în ecuaţia succesului Samsung?

+ DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

+ ECRANUL SUPERB

+ PERFORMANT

+ CAMERA FOTO

-BIXBY MAI ARE DE INVĂŢAT

- AUTONOMIA BATERIEI PUTEA FI MAI BUNĂ

Noile telefoane Samsung S9 şi S9 Plus arată aproape identic cu modelul anterior, S8, ceea ce nu este un lucru rău. S8 a fost unul dintre cele mai frumoase telefoane lansate anul trecut, iar coreenii nu aveau motive să umble la aspectul telefonului. Singurul inconvenient la capitolul design la Samsung S8 a fost decizia de a amplasa senzorul de amprentă lângă cameră, nu sub, ceea ce făcea accesarea acestuia dificilă. Fanii şi criticii au fost vocali şi compania a rezolvat problema.

De fapt, Samsung se pare că a ţinut cont de părerile criticilor adresând câteva dintre problemele semnalate. În recenzia de anul trecut la Samsung S8 am semnalat amplasarea ciudată a senzorului, puterea scăzută a difuzorului şi autonomia mediocră a bateriei. La S9, primele două au fost rezolvate prin modificarea poziţiei senzorului, implementarea unui difuzor mai puternic, care pe deasupra vine şi cu tehnologia Dolby Atmos, dar în privinţa autonomiei bateriei nu s-au făcut mari progrese.

După cum spuneam, Samsung S9 păstrează linia de design impusă de S8, cu faţa şi spatele de sticlă pe un cadru de aluminiu şi cu marginile rotunjite. Telefonul arată foarte bine şi mă bucur că Samsung a decis să continue ce a început anul trecut.

Tot la capitolul lucruri arătoase care au rămas la fel se încadrează şi display-ul OLED, extrem de frumos cu o rezoluţie de 1440 x 2960 pixeli, cu o densitate de pixeli de 570 ppi în cazul S9 şi 529 ppi în cazul S9Plus. La fel ca şi la versiunea anterioară, este o plăcere să te uiţi la ecranul acesta, să vezi filme şi să-l foloseşti în fiecare zi.

De asemenea, telefoanele vin echipate cu difuzoare stereo produse de AKG ce vor suporta sunet surround Dolby Atmos. Asta înseamnă un volum mai mare al difuzoarelor, mai ales odată cu activarea funcţiei Atmos, ceea ce va face o experienţă mai plăcută din vizionarea filmelor pe telefon. De menţionat că telefonul nu vine cu rezoluţia de mai sus setată din fabrică, ci cu una de 1080 x 2220 pixeli. Diferenţele dintre cele două nu sunt vizibile cu ochiul liber, cel puţin eu nu am observat, iar asta nu face ca ecranul să fie mai urât sau ca imaginile sau culorile să nu fie la fel de frumos redate, ci se traduce într-o viaţă prelungită a bateriei.

Am avut în teste modelul S9 Plus care vine cu o baterie de 3500 mAh care asigură o zi de lucru, plecând de la 100% dimineaţa la 8 şi ajungând la 33% seara la 8, cu ecranul la rezoluţia maximă. În cele zece ore am fotografiat, am navigat, am publicat poze pe reţelele de socializare şi am vorbit de câteva ori la telefon. A doua zi am trecut la rezoluţia 1080 x 2220 pixeli şi telefonul a ţinut ceva mai bine, rămânând cu câteva procente în plus şi pentru a doua zi. Încărcarea telefonului se poate face cu fir sau fără - cea cu fir este la fel de rapidă ca în trecut, iar noutatea este că telefonul suportă fast wireless charging, ceea ce este o veste cât se poate de bună - deoarece pe cât de util este modul de încărcare wireless, pe atât este de lent.

Si acum să trecem la capitolul care probabil vă interesează pe toţi - camera foto. Noile telefoane Samsung au integrate o nouă lentilă cu diafragmă duală, care ar trebui să ofere fotografii mai bune în situaţii mai puţin bine iluminate, Super Slow-motion la 960 de cadre pe secundă şi AR Emoji personalizate.

Samsung S9 Plus este dotat cu un sistem dual de cameră cu diafragma duală. Similar cu modul în care pupila se dilată şi se contractă, diafragma duală Samsung  (1.5 - 2.4) captează în mod automat mai multă lumină când este întunecat şi mai puţină lumină când mediul este prea luminos.

Nu este nicio surpriză faptul că S9 Plus produce imagini excelente în timpul zilei: culorile sunt aprinse, expunerea corect făcută şi reuşeşte să păstreze destul de multe detalii fără mult zgomot în imagine. De asemenea, peisajele sunt contrastante şi imaginile au o gamă dinamică mare, păstrând multe detalii atât în zonele luminoase, cât şi în zonele întunecate. Surpriza vine din faptul că se descurcă foarte bine atunci când iluminarea nu este foarte bună, telefonul reuşind să realizeze imagini cu un echilibru bun între zgomot şi detalii. Astfel, imaginile sunt curate, dar fără a pierde din detalii, datorându-se în special deschiderii diafragmei până la f/1.5. Telefonul ar trebui să detecteze când are nevoie de mai multă lumină şi să treacă singur de la f/2.4 la f/1.5. S9 Plus face o treabă bună, iar imaginile sunt mai luminoase, dar nu fără un compromis: spre margini imaginea pierde din detalii.

Pentru că S9 Plus vine echipat cu două camere (una cu un zoom optic de 2x), exact ca Samsung Note 8, zoom-ul este destul de rapid şi funcţionează bine: imaginile sunt contrastate, au detalii bune. De asemenea, acest sistem de cameră duală îi permite telefonului să realizeze fotografii ce le imită pe cele realizate cu un DSLR, prin acel background frumos înceţoşat. S9 Plus reuşeşte să dea un blur bun background-ului şi face o tranziţie bună între subiect şi peisaj, de cele mai multe ori. Pentru că mai ratează din când în când şi dă cu bidineaua de blur prea mult.

Şi pe partea de filmare Samsung S9 Plus se descurcă bine, iar telefonul poate filma chiar şi 4K la 60 de cadre pe secundă. Culorile redate în modul video sunt vii, expunerea este bună şi telefonul reacţionează bine atunci când condiţiile de iluminare se schimbă (de ex. aprinzi şi stingi lumina), iar focalizarea automată funcţionează bine. Ca şi în cazul fotografiilor, şi pe partea de video software-ul reduce bine zgomotul de fundal fără a elimina prea mult din detalii.

Tot prin aceste noi telefoane, Samsung permite utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună şi acţionează exact ca ei, susţin reprezentanţii companiei. Realitatea arată puţin altfel - avatarele nu sunt copii fidele, iar eu unul nu m-am recunoscut în avatarul meu. Totuşi, merită lăudat faptul că avatarul preia detalii precum părul facial şi, în cazul meu, chiar tăietura din bărbie. AR Emoji foloseşte un algoritm de învăţare a datelor, care analizează o imagine 2D a utilizatorului şi preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte şi să imite expresii precum clipitul şi mişcări ale capului, însă nu la un nivel foarte avansat. De exemplu, avatarele realizate de Apple pentru iPhone X mi s-au părut mai expresive şi parcă imitau mai bine mimica feţei, pe când S9 câteodată le nimereşte şi câteodată nu. Oricum ar fi, atât animoji (iPhone X) cât şi AR Emoji (Samsung S9) mi se par inutile, reprezentând doar o atracţie pe moment. Dar poate am îmbătrânit eu şi încă îmi mai place să mă exprim în scris, nu prin emoji.

Samsung susţine că Bixby, asistentul din telefon, utilizează realitatea augmentată şi tehnologii de învăţare pentru a oferi informaţii utile despre împrejurimile în care se află utilizatorii. Bixby generează instant informaţii direct deasupra imaginii spre care este îndreptată camera, detectând şi recunoscând obiectul în timp real. E adevărat şi nu prea; eu am încercat mai multe obiecte şi rata de succes a recunoaşterii obiectului aş zice că e undeva la 30-40%.

De asemenea, coreenii promit că prin Bixby am putea traduce în limbi străine. Nici aici nu m-a convins. I-am arătat asistentului 10-15 propoziţii şi expresii în limba franceză şi portugheză şi abia a reuşit să traducă unele cuvinte; de multe ori, fără să facă o legătură logică între ele. Deci să nu vă bazaţi pe Bixby atunci când călătoriţi într-o ţară străină.

Prin modelele S9 şi S9 Plus, Samsung a rafinat conceptul adus de S8, păstrând acelaşi design premium, îmbunătăţind camera, însă ar mai putea lucra la autonomia bateriei şi la asistentul Bixby, pe care ni-l tot bagă pe gât. Chiar şi aşa, S9 Plus este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piaţă la ora actuală, dacă nu chiar cel mai bun.

CASETĂ TEHNICĂ

SISTEM OS ANDROID 8 (OREO)

DISPLAY 6.2-INCI QUAD HD + CURVED SUPER AMOLED, 18.5:99, 10 (529PPI)

DIMENSIUNE 158.1MM X 73.8MM X 8.5MM, 189G, IP68

CAMERĂ PRINCIPALĂ: DUAL CAMERA CU DUAL OIS

• WIDE-ANGLE SUPER SPEED DUAL PIXEL 12MP AF SENZOR (F1.5/F2.4)

• TELEPHOTO 12MP AF SENSOR (F2.4)

FRONTALĂ 8MP AF (F1.7)

PROCESOR 10NM, 64-BIT, OCTA-CORE PROCESSOR (2.7 GHZ QUAD + 1.7 GHZ QUAD)

MEMORIE 6GB RAM

SPAŢIU DE 64GB/128GB/256GB + MICRO SD SLOT (DE PÂNĂ LA 400GB)

STOCARE

SIM CARD SINGLE SIM:  NANO SIM

DUAL SIM NANO SIM + NANO SIM SAU SLOT MICROSD

(HYBRID SIM)

BATERIE 3.500MAH

PREŢ 4.400 LEI

Imagini:

Diferenţa dintre F/1.5 şi F/2,4 (toate setările au fost blocate mai puţin diafragma)

F/1.5

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.