„Îngerii” care au salvat piaţa investiţiilor în start-up-uri tech

Autor: Ioana Niţă Postat la 08 mai 2024 46 afişări

Anul 2023 a fost un an dificil pentru start-up-urile de tehnologie locale, şi nu numai, care au avut nevoie de finanţări, în condiţiile în care investitorii au fost mai prudenţi în a susţine proiecte noi, direcţionându-şi banii pentru a susţine start-up-urile aflate deja în portofoliile lor sau stând efectiv în expectativă pentru a vedea ce se întâmplă la nivel macroeconomic. Grupurile de business angels au fost însă ca nişte „îngeri” care au salvat piaţa investiţiilor în start-up-uri tech anul trecut, iar Bravva Angels a fost unul dintre ele. Comunitatea de investitori din Bravva Angels a avut chiar ocazia astfel să investească inclusiv în start-up-uri mai mature, care altfel s-ar fi îndreptat către fondurile de investiţii.

Am avut un avantaj ca business angels pentru că 2023 a fost un an mai slab, ceea ce a însemnat că VC-urile, banii mulţi, nu au fost uşor de accesat şi atunci start-up-urilor, chiar şi celor foarte bune, nu le-a fost uşor să ridice bani pentru o nouă rundă de la un fond. Au venit astfel către business angels pentru genul de instrument financiar care se cheamă «bridge loan», adică acel împrumut oferit până când vine un fond  - prin care business angels primesc un discount în momentul în care se converteşte suma respectivă în acţiuni. Lucrul acesta nu l-am fi văzut posibil în 2021 sau 2022 pentru că aceste start-up-uri foarte bune nu ar fi avut nevoie de banii de la investitorii de tip angel. Ar fi mers direct pe linia lor către fonduri“, a explicat Ilinca Păun, fondatoarea Bravva Angels, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

Astfel, Bravva Angels, grupul local de business angels care finanţează în principal start-up-uri fondate de femei sau de echipe mixte, a intrat în runde de finanţare ale unor start-up-uri locale precum Bright Spaces, Vestinda, Procesio şi FilmChain. Rundele de finanţare pentru Bright Spaces şi FilmChain se află chiar acum în derulare.

„De asemenea, acum suntem în discuţii cu încă trei start-up -uri care au venit şi şi-au prezentat proiectele. Văd nişte start-up-uri senzaţionale acum, în ultima perioadă, înfiinţate de oameni cu experienţă, oameni care au 25 de ani în business şi care vor să lanseze un start-up, ceea ce este remarcabil pentru că până la urmă e foarte posibil ca procentul lor de succes, datorită experienţei, să fie mai mare decât al unui tânăr. Şi aici mă refer la la start-up-urile SalesOmmo şi SoNexy.“ Anul acesta, Bravva Angels şi-a propus să atragă mai mulţi investitori activi în comunitatea sa astfel încât valoarea investiţiilor realizate de grup să ajungă la circa un milion de euro la final de 2024.

Grupul Bravva Angels a fost fondat în 2022, iar până în prezent membrii au investit în total în 14 start-up-uri o sumă cumulată ce se apropie de un milion de euro. „Îmi doresc să existe cel puţin un milion de euro finanţat din partea Bravva anul acesta. E un an dificil însă din perspectiva lichidităţii. Atât timp cât se fac mai mulţi bani pe Bursă, pentru că Bursa a fost jos şi acum o ia în sus şi foarte mulţi au cumpărat cu lichidităţile proprii acţiuni în perioada aceasta, nu cred că va fi uşor. Totodată, sunt optimistă că văd că în comunitate intră din ce în ce mai mulţi oameni cu experienţă, în jurul vârstei de 50 de ani, care vor nu doar să facă bani, ci şi să contribuie, să susţină, le place să lucreze cu tinerii şi să pună în practică tot ce au învăţat într-un fel cu sens. Îmi propun să creştem comunitatea de la 50 la 150 de membri activi, care să facă investiţii“, a spus Ilinca Păun. Ea a adăugat că domeniile de interes pentru investiţii sunt cele de sustenabilitate precum green energy sau green transportation, dar şi zona agrotech şi cea de automatizare.

„Pentru mine, tehnologia este un «enabler», nu o văd neapărat ca pe un produs, ci să fie parte din produs, adică modul de dezvoltare a produsului sau de livrare a produsului să aibă cât mai multă tehnologie. Ca verticală mă interesează, de exemplu, foarte mult orice este legat de sustenabilitate - green transportation, green energy, infrastructură. Practic, mă interesează de la packaging la transport şi la real estate făcute sustenabil, adică printr-un consum mai mic pentru planetă. Acesta este un element extrem de important. O altă verticală care pe mine mă atrage este verticala de creare de resurse, adică new food, new proteins. Am putea să o numim agrotech sau agricultura nouă - ori faci modificare genetică de substanţe, de proteină sau de produse, ori există o eficientizare a modului în care se produce mâncarea. Mi se pare că încă producem mâncare foarte tradiţional şi cu costuri mari pentru planetă şi pentru omenire. Cred că lucrurile acestea se vor schimba sau sunt deja în schimbare şi se va accelera numărul de start-up-uri în acest domeniu. Şi mă mai interesează tot ce înseamnă automatizare, dar, iarăşi, nu neapărat ca produs în sine, adică gen RPA, ci automatizarea care duce la mai multă productivitate, la o eficienţă mai mare în companii sau în echipe.“ În curând, Bravva Angels va începe şi testarea unui program de incubare dedicat femeilor antreprenor, iar din toamnă va lansa oficial incubatorul, când va oferi şi mai multe detalii despre ce va presupune mai exact.   



Rubrica „Start-up Pitch”

Invitat: Andrei Spătaru, fondator al Missions Team

Ce face? A dezvoltat o platformă ce îşi propune să ajute echipele din cadrul companiilor să interacţioneze mai bine şi să înveţe mai eficient prin diferite misiuni şi jocuri.

„Mă inspiră teoria celor 1.000 de «fani» – adică atunci când lansezi un business e important să ai 1.000 de clienţi fericiţi, pentru că ei te vor «duce mai departe». Deci, obiectivul nostru pentru următoarele 12 luni este să ajungem la 1.000 de clienţi, de fani, din UE, Statele Unite, Australia. Viziunea este să devenim un Duolingo, dar pentru echipe din cadrul companiilor. Vrem ca peste cinci ani să fim prezenţi pe trei continente.“


Rubrica „Start-up Star”

Invitaţi: Liviu Munteanu - partener în cadrul fondului Founders Bridge şi mentor în cadrul programului de accelerare InnovX, Ana Bobîrcă - partener & CIO în cadrul Central European Financial Services SA şi mentor în cadrul programului de accelerare InnovX, şi Anca Luca - startups community manager în cadrul BCR

Liviu Munteanu: „Dacă e să folosim cu un singur cuvânt pentru 2023, cred că a fost un an de tranziţie. Adică având în vedere boomul postpandemic şi revenirea de acum, 2023 e undeva la mijloc. A asigurat o tranziţie de la liniştea de la finalul lui 2022 către mişcările care încep să se întâmple, încep să se vadă în primul trimestru în 2024.“

Ana Bobîrcă: „2023 a fost un an de expectativă. Pe de altă parte, mi se pare că ecosistemul a evoluat totuşi, fără să calific în vreun fel evoluţia asta. Dar se simte că lucrurile încep să se consolideze, să se concretizeze mai bine. Adică şi start-up-urile din România ajung să atingă nivelul următor în termen de acces la informaţie, de acces la investitori, de nivel al discuţiilor, de structurare a produsului, de structurare a conversaţiei. Toate lucrurile astea s-au îmbunătăţit în timp.“

Anca Luca: „Vom continua să sprijinim ecosistemul de start-up-uri şi inovaţie din România cu accent pe R&D, AI şi sectoare cheie: energie, agricultură, industrie şi economie digitală. Deja evaluăm primele investiţii prin fondul BCR Seed Starter şi sperăm să impulsionăm colaborarea între start-up-uri inovatoare şi companii cu prezenţă solidă în piaţă, după ce în ultimii 5 ani am încercat să punem în legătură cât mai multe startup-uri cu clienţi BCR, companii mari din piaţă“.


Rubrica „Investor Watch”

Invitat: Remus Rădvan, head of venture strategy, Wayra UK - compania de venture capital a grupului Telefonica

„Dacă boardul de executivi al corporaţiei respective nu îşi asumă o strategie în direcţia aceasta, totul este neant. O spun foarte sincer pentru că altfel proiectele mici pe care un start-up le propune la început, ele sunt pe harta corporaţiei foarte puţin semnificative. E important la nivel de board o persoană, fie că e digital officer, de obicei e mai puţin CEO-ul pentru că e implicat în foarte multe, dar digital officerul, strategy officerul, technology officerul, unul dintre aceşti oameni trebuie să fie un sponsor al acestei iniţiative, adică să şi-l asume cu obiective clare, cu indicatori, cu tot ce are nevoie să poată livra. După aceea, după asumare la nivel de board, le trebuie o strategie clară.”

Invitat: Tudor Ciuleanu, fondator, RebelDot & Rebel Ventures

„În 2023 am făcut 6 investiţii financiare, cash fără «equity» şi am mai început şi câteva parteneriate cu start-up-uri în care, dacă vor fi de succes, vom primi «equity» în schimbul efortului pe partea tehnologică.

Printre start-up-urile în care am investit anul trecut se numără D3 Cyber, o companie de servicii de cybersecurity pornită în Cluj, unde suntem investitor chiar de la început. Nordensa este o companie tot din România, care activează în zona de sportech -  practic încearcă să liberalizeze piaţa transferurilor în fotbal şi să existe un fel de crowdfunding pentru transferul jucătorilor din Africa, de exemplu, la cluburi din Europa, jucători care altfel n-ar fi avut o şansă, şi în acelaşi timp vor se transforme zona asta de «fantasy football» într-o chestiune mult mai palpabilă, în care nu doar te joci, ci jocul tău are şi un efect în lumea reală.“

Invitată: Ilinca Păun, fondatoarea grupului Bravva Angels.



Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.