Povestea unui tânăr care a deschis o afacere unică în România, care a ajuns şi cea mai mare afacere de genul acesta din Europa

Postat la 22 martie 2023 58991 afişări

Povestea unui tânăr care a deschis o afacere unică în România, care a ajuns şi cea mai mare afacere de genul acesta din Europa

Nume: Adrian Nicolae

Funcţie: CEO & Founder

Companie: Youni

Număr de angajaţi: 19

Experienţă: A început Youni în urmă cu patru ani, creând prima platformă de aplicare online la universităţi din Romania - vreaulafacultate.ro. Între timp, au ajuns cea mai mare platformă de acest tip din Europa.  Anterior, a lucrat în cercetare la Philips, unde a reuşit să scoată 13 brevete.


Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

Un innovation hub în care să pot investi în ideile tinerilor şi unde ei să poată să se dezvolte în domeniile dorite. Cred cu tărie că împreună cu oameni experimentaţi, tinerii au forţa şi valoarea de a realiza lucruri măreţe.

Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

Faptul că am ajutat mii de copii să ajungă la universitatea potrivită şi să îşi urmeze visurile, prin intermediul Youni (fostul UniApply). Totodată, sunt bucuros de ceea ce am realizat împreună cu Cristian Presura la Philips prin brevetele obţinute şi research-ul făcut.

Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

7 - Sunt mulţumit că îmi trăiesc visul şi că am oportunitatea să lucrez la ceea ce îmi place. Dar, consider că pot face multe progrese şi că mai pot învăţa multe, în special din greşelile mele din trecut. Aş vrea totodată să găsesc un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea personală.

Cine este mentorul tău?

Am mai mulţi mentori. În primul rând, părinţii mei, de la care am învăţat ce înseamnă să ai valori şi ce înseamnă munca. După care a urmat Cristian Presura. Încă din liceu mentorul meu a fost doamna profesoară Daniela Bordei care m-a ghidat în ultimii ani şi, nu în ultimul rând, boardul Youni.

Ce te motivează?

1. Fericirea din ochii copiilor şi ai părinţilor atunci când îşi văd visul cu ochii;

2. Pasiunea colegiilor mei de muncă;

3. Familia mea şi dorinţa de a avea un trai mai bun;

4. Dorinţa de a învăţa şi a creşte;

5. Ambiţia de a crea cea mai mare platformă educaţională.

Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

Să ne păstrăm valorile şi să ne bucurăm de viaţă. Consumerismul şi tehnologizarea excesivă (câteodată nenecesară) au pus foarte mult stăpânire pe societatea actuală şi îi fac pe mulţi oameni să se piardă pe drum şi să uite de visele lor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tehnologie,
Andrei Nicolae,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.