Românii au consumat de doua ori mai mult internet pe mobil anul trecut
Autoritatea Naţionala pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a actualizat pe Veritel.ro – aplicaţia de comparare a ofertelor telecom – valorile de consum care configureaza profilul utilizatorului ocazional, mediu şi intensiv de servicii de telefonie mobila şi internet pe mobil din România, pe baza celor mai recente date statistice prelucrate de Autoritate. Acestea indica o dublare a consumului de internet pe mobil realizat de utilizatorii români în semestrului II al anului 2015, comparativ cu primul semestru al aceluiaşi an.
Conform datelor ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie mobila şi internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consuma lunar 336 MB trafic de internet mobil (faţa de 167 MB în intervalul de raportare precedent), trimite 74 de SMS-uri naţionale (dintre care 62 în reţea proprie şi 12 în afara reţelei) şi apeleaza în medie 245 de minute de pe terminalul propriu atât în reţea (177 de minute), cât şi în afara reţelei (68 de minute).
Un utilizator ocazional de telefonie mobila şi internet pe mobil consuma lunar 112 MB trafic de internet (faţa de 56 MB în intervalul de raportare precedent), trimite 25 de SMS-uri naţionale (din care 21 în reţea proprie şi 4 în afara reţelei) şi apeleaza în medie 81 de minute de pe terminalul propriu atât în reţea (59 de minute), cât şi în afara reţelei (22 minute).
Utilizatorul intensiv de telefonie mobila şi internet pe mobil consuma lunar circa 1 GB de net (1.008 MB trafic de internet, faţa de 501 MB în intervalul de raportare precedent), trimite 222 SMS-uri naţionale (din care 186 în reţea proprie şi 36 în afara reţelei) şi apeleaza în medie 735 de minute de pe terminalul propriu atât în reţea (531 de minute), cât şi în afara reţelei (204 minute).
“Comparativ cu profilul de consum al utilizatorului configurat pentru perioada anterioara, se remarca o creştere a traficului în afara reţelei pe toate segmentele de telefonie mobila, corelat cu scaderea traficului în interiorul reţelei, pe fondul reglementarii de catre ANCOM a valorii maxime practicate de operatori pentru tarifele de terminare a apelurilor în reţelele mobile şi corelat cu axarea operatorilor mobili pe oferte cu multe minute naţionale incluse”, a declarat Eduard Lovin, Director Executiv ANCOM.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro