Un an de la lockdown. Care au fost efectele pandemiei asupra oamenilor de business din România?

Oameni

Pandemia a fost propice lecturii. A fost o perioadă pentru gătit acasă, în familie. Ultimul an a fost despre grădinărit şi reconfigurarea propriei case. A fost despre haine comode, lejere. 2020 a fost un an cu sport, călătorii în România, mers la biserică sau participări virtuale la spectacole.

Asta a fost partea bună, partea plină a paharului, yang.

YIn-ul, partea negativă sau goală sună astfel: pierderi de oameni dragi, alienări, temeri, o luptă cu un adversar invizibil şi prea puternic. O criză mai prelungă şi dificilă decât se aştepta oricine. Un an mai lung decât veacul. Aşa descriu, pe scurt, ultimul an, unii dintre cei mai puternici executivi şi antreprenori locali, alături de care am încercat să scriem un jurnal despre pandemie, aşa cum a fost ea, cu bune şi cu rele.

Anca Vlad, fondatoarea grupului farma Fildas – Catena

„Pandemia a fost propice lecturii şi aş începe cu cele trei volume ale cărţii autobiografice «My Way», scrisă de antreprenorul Octavian Radu, pe care am citit-o pe nerăsuflate şi pe care o recomand şi celor care au avut experienţa anilor de început ai antreprenoriatului românesc de după Revoluţie, dar şi tinerilor care îşi pun întrebări despre cum a fost. Recomand şi «Pământul făgăduinţei», a lui Barack Obama, pe care am ascultat-o citită de Barack însuşi, cu suflet, intonaţie şi o dicţie impecabilă. Dar şi traducerea în română poate fi la fel de captivantă.

La capitolul ficţiune, sunt în mrejele lui Margaret Atwood acum, tocmai am terminat «Asasinul orb», după «Povestea slujitoarei», «Testamentele» şi «Alias Grace». Scrie frumos, profund, cu elemente din lumi distopice sau fragmente de science fiction inserate în tumultuoase poveşti moderne. Un efort intelectual, dar care merită. Faptul că am regăsit bucuria de a citi este minunat.

Am avut timp şi de seriale, de genul Vikings, Borgen, Marseille, dar şi de documentare: The Family, Trump, Franca. Urmăresc acum un şir de interviuri realizate de Martin Scorsese cu Fran Leibowitz – Pretend It’s a City, un exerciţiu captivant de umor şi intelect. În ceea ce priveşte vacanţele, peisajul românesc de la munte rămâne o bucurie constantă, dar am avut ocazia anul trecut să-mi descopăr mica grădină. Am urmărit pe rând cum a înflorit liliacul, apoi magnolia, apoi trandafirii, lucruri pe care, practic, nu le observam înainte.

Am comandat mâncare destul de des, chiar am făcut o cură cu produsele de la rawdia. Am şi încercat reţetele lor – cu mai puţin succes. A fost un an al schimbării de ritm, al adaptării la o situaţie nouă şi neaşteptată, cu temeri şi pierderi de prieteni dragi. Dar a fost şi un an al tenacităţii, al rezistenţei, al reconsiderării valorilor, prietenia rămânând cea mai importantă.”

Grigore Horoi, preşedintele Grupului Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari jucători din industria cărnii din România

„Îngrijorare; teamă; speranţă; optimism; încredere. Sunt stări prin care am convingerea că au trecut majoritatea oamenilor, întreprinzătorilor - în special cei conştienţi că menirea lor este să găsească în orice situaţie soluţii, direcţii, resursele necesare pentru a continua. «Viaţa întotdeauna găseşte o cale» - aş parafraza o vorbă cunoscută. Oamenii de ştiinţă... ştiu asta, iar întreprinzătorii ştiu şi ei că flexibilitatea şi adaptabilitatea sunt căi de a duce lucrurile mai departe. Şi nu vorbesc doar despre ce simt eu; coordonez o echipă care manageriază businessurile Agricola, iar colegii mei vorbesc despre dificultăţile inerente instabilităţii, despre flexibilizarea operaţiunilor şi obiectivelor, dar şi de un nou început.

Am învăţat în pandemie că avem o echipă competitivă, capabilă să facă. O companie, ca şi o familie, trebuie să fie pregătită în orice moment pentru ce este mai rău (să trăieşti o sută de ani sau să mori mâine – probabil, Confucius). O echipă competitivă şi un bilanţ echilibrat au fost atuurile noastre în această poveste bazată pe încredere în faţa provocărilor.

Lucrăm într-o industrie care gestionează şi transformă material viu. De regulă, în aceste industrii se face planificarea producţiei cu un an înainte pe fiecare verigă a fluxului: producerea ouălor de reproducţie, incubarea, creşterea, pregătirea fermelor pentru repopulare, abatorizare şi procesare. Abateri de la parametrii planificaţi se pot face foarte, foarte greu şi cu asumarea unor costuri extrem de mari. Aşadar, temerea cea mai mare a fost şi mai este încă aceea ca, în contextul evoluţiilor din domeniul sanitar, să ne confruntăm cu un focar de infectare pe verigile fluxurilor de producţie – vânzare. Un astfel de eveniment ar provoca daune foarte mari, de toate felurile. Evident că au fost luate măsuri stricte care să limiteze posibilitatea răspândirii virusului: triaj epidemiologic sever, echipamente de protecţie (măşti, mănuşi, combinezoane), materiale dezinfectante, program periodic de dezinfecţie totală a spaţiilor şi echipamentelor, lucrul în schimburi, telemuncă, transport asigurat cu un număr suplimentar de mijloace, teste rapide, teste PCR gratuite, medicaţie suport. Cu toate acestea, compania are locuri de muncă unde activitatea se desfăşoară în flux, pe linii cu posturi clar definite, unde lucrează un număr mare de oameni şi ca atare pericolul de infectare a rămas la un nivel înalt. Apreciez că oamenii noştri au reacţionat responsabil în faţa provocărilor, au înţeles necesitatea efortului pentru protecţia sănătăţii proprii, a membrilor de familie, a colegilor lor şi, nu în ultimul rând, protecţia locurilor de muncă. Suntem o companie care produce hrană şi toată lumea a văzut importanţa companiilor de acest tip, în special la debutul crizei sanitare, când lanţurile de aprovizionare s-au întrerupt.

M-am mai temut şi să nu pierd pe cineva drag: membru al familiei, prieten, coleg.

«Povestea» (pandemia – n.red.) a fost mai serioasă decât ne aşteptam. Vă amintiţi că în perioada stării de urgenţă, în afara necunoscutului, neprevăzutului erau şi mesaje că «sacrificiul» cetăţenilor ne va ajuta să ne apropiem de o nouă normalitate. Cei mai mulţi dintre noi ne aşteptam ca odată parcursă starea de urgenţă să facem trecerea la noua normalitate. În realitate criza sanitară a fost şi mai este una cu efecte foarte severe din punct de vedere economic: industrii întregi (HoReCa, evenimente, transport – în special aerian), activităţi precum educaţia sau cultura au avut foarte, foarte mult de suferit, multe dintre acestea fiind constrânse să apeleze la creativitate şi să sporescă eforturile de adaptare la situaţiile nou create, altele să piardă bătălia. Personal, nu am apelat la terapeut sau psiholog. Însă am colegi care mi-au mărturisit că cea mai bună formă de terapie pentru ei este familia, mişcarea în aer liber, alţii mi-au spus că au apelat la psihoterapie şi că i-a ajutat să conştientizeze că, inclusiv în business, sănătatea este pe primul loc, după care vin celelalte.

Cineva spunea că răul nu este niciodată absolut; când este rău cuiva, cu siguranţă altuia îi este bine. Aşadar, deşi sunt iubitor de sport, nu întotdeauna am parteneri potriviţi pentru acele activtăţi pe care le prefer. De câţiva ani joc, cu anumită regularitate, tenis de masă. Deoarece nu aveam parteneri disponibili, acest lucru se întâmpla în special în weekend, când partenerul meu venea acasă, la familie, locul lui de muncă fiind în Bucureşti. Odată cu criza sanitară, compania la care lucrează a decis să treacă la regim de telemuncă, aşa că eu am devenit «responsabil» să-i ofer posibilitatea să petreacă 1-2 ore în afara locuinţei. În afară de sport, am mai practicat plimbări, scurte călătorii auto, NETFLIX, am urmărit la TV emisiuni sportive şi show-uri, lectură cât mai multă. Dintre cărţi aş aminti «Echipa de vis» de Shane Snow; „Măsoară ce contează» de John Doerr; «Dark Cockpit – Cum să comunici, cum să conduci să fii în control tot timpul. Ca un comandant de aeronavă» de Emil Dobrovolschi; «Povestea mea» a lui Michelle Obama; «Triburi. Avem nevoie de tine să ne conduci», scrisă de Seth Godin; «Frica. Trump la Casa Albă» de Bob Woodward; «Farida. Fata care a învins ISIS» sau «Cronica unei morţi anunţate» a lui Gabriel Garcia Marquez. Nu în ultimul rând, am citit Ziarul Financiar şi Business Magazin.

Cel mai tare în pandemie mi-e dor de călătorii, în special în afara ţării (unele, pregătite pentru 2020, au fost contramandate), de întâlniri cu partenerii, întâlniri cu prietenii, evenimente sociale.” 

Dragoş Militaru, general manager al Kandia Dulce, cel mai mare producător de ciocolată de pe plan local

„În cinci cuvinte, ultimul an a fost despre îngrijorare, stres, incertitudine, prevenţie, prudenţă. A fost un an marcat de incertitudine, teamă pentru sănătatea personală, a celor dragi şi a celor apropiaţi şi un an în care viaţa noastră a fost de multe ori bulversată de decizii administrative, ordonanţe militare, informaţii publice care au fost de multe ori contradictorii sau distructive. Vieţile noastre au fost marcate de schimbări semnificative ale comportamentului de consum şi ale obiceiurilor de viaţă, multe dintre aceste schimbări urmând să aibă efecte pe termen lung. Cel mai trist este faptul că ne-am distanţat de oamenii dragi sau importanţi din vieţile noastre, iar alternativa de socializare virtuală nu poate umple golul emoţional produs. Este de aşteptat să rămânem cu traume, care sper totuşi să poată fi vindecate în timp.

Am citit cam dublu faţă de obicei şi mi-am făcut timp pentru crescut raţe, pentru gătit aproape zilnic - în condiţiile în care înainte găteam maxim una, două zile pe săptămână – şi pentru vizionat filme pe Netflix. Cred că am văzut peste zece seriale. Printre ele, Designated Survivor, Lupin, River Valley, Prison Break, Mesiah.

Din punct de vedere turistic, nu am descoperit nimic nou, priorităţile mele fiind Limanu şi Moieciu de Jos. Am comandat mâncare cel puţin săptămânal şi am pus în practică diverse reţete de pâine cu seminţe, cu maia, tortilla, risotto din ce în ce mai sofisticat, mâncăruri de smochine, de gutui. A fost un an cu incertitudine, dar şi cu adaptare continuă.”

Doina Cepalis, fondator şi CEO al producătorului de scaune auto pentru copii Te-Rox, parte a grupului Holmbergs

„Anul trecut am descoperit plăcerea de a grădinări, am citit mai mult şi am făcut zilnic sport în sala improvizată acasă. Mai mult, am avut răgazul să reorganizez casa, inspirată fiind de cartea „Arta simplităţii”. Întotdeauna e ceva de schimbat în casă, iar eu amânasem - din cauza orelor lungi petrecute la birou - multe proiecte pe care doream să le fac în casă. Aşa că, am avut, în sfârşit, timpul să mă ocup de ele şi a fost foarte relaxant, o adevărată terapie.

Nu am apelat la un psihoterapeut, dar pot să spun că am un psiholog al casei, care mi-e şi prietenă şi cu care mă sfătuiesc uneori. Ce m-a ajutat foarte mult a fost că am avut ocazia să stau mai mult acasă, în grădină şi am profitat de situaţie pentru a mă relaxa. Recunosc că nu îmi cunoşteam propria curte, timp de un an eu nu am reuşit să ies în grădină din cauza ritmului infernal de muncă.

Cel mai mult în pandemie mi-au lipsit călătoriile, de afaceri sau de relaxare. Aştept cu nerăbdare ziua în care vom putea să ne bucurăm din nou de plăcerea de a călători în siguranţă, de a merge la o întâlnire de business în loc să optăm pentru o interacţiune online. Nu am vizitat muzee în mediul virtual şi nu am participat la piese de teatru ori spectacole de operă pe internet în această perioadă, dar am redescoperit muzica clasică.

O ascult cu plăcere, mă ajută să mă relaxez şi îmi transmite o stare de bine. O altă descoperire extraordinară pentru mine a fost meditaţia, cu ajutorul căreia     trăiesc fascinaţia prezentului, am redescoperit plăcerea de a trăi clipa. Am trăit mereu între trecut şi viitor – între liste interminabile de sarcini încheiate şi paşi care trebuie făcuţi în continuare. De aceea mi se pare reconfortant să poţi să te bucuri de prezent.

În acest an pot să spun nu doar că am citit mai mult, dar am selectat cu atenţie cărţile de pe noptieră, fiind mai atentă la momentele de relaxare. Am citit «Sapiens Scurta istorie a omenirii», de Yuval Noah Harari, care mi-a plăcut enorm. O altă carte pe care o recomand este «Bucuria vieţii», de Irving Stone, care redă viaţa incredibilă a artistului Vincent Van Gogh. Ţin de asemenea să recomand şi «Arta simplităţii», de Dominic Loreau.

În pandemie, în perioada de lockdown, am renunţat la serviciile de beauty externe şi mi-am făcut diverse măşti cosmetice acasă. Bineînţeles, acum am reluat acest răsfăţ şi sunt tare bucuroasă că sunt deschise iar centrele de înfrumuseţare.

Totodată, lucrând de acasă în lockdown, ca toată lumea, am abandonat ţinutele office, iar treningul a devenit piesa de rezistenţă. De fapt nu doar unul, pentru că am acum o colecţie întreagă.

Este limpede că nu vom ieşi la liman prea curând (cu pandemia – n.red.). Pentru mine însă, schimbarea de ritm a fost mai scurtă decât m-aş fi aşteptat iniţial. Şi asta pentru că marele avantaj a fost că exportăm în multe ţări, iar dinamica pandemiei a fost de aşa natură încât odată cu ieşirea din lockdown a unor ţări s-a reluat consumul şi a fost din nou cerere pentru produsele noastre. În plus, marea oportunitate a fost blocajul logistic cu China, care ne-a permis să câştigăm noi pieţe. Anul trecut a fost unul pertubator, provocator, solicitant, imprevizibil, incert.

Perturbator, pentru că toţi am avut de-a face cu o ruptură de ritm, cu discontinuitatea producţiei în cazul Te-Rox, care însă, din fericire, a fost temporară. Provocator, pentru că noul context, complet imprevizibil, ne-a scos din zona de confort şi ne-a provocat să fim flexibili, creativi, să găsim soluţii şi pentru situaţii aparent imposibile. Solicitant, pentru că a trebuit să ne adaptăm din mers, uneori de mai multe ori pe zi, strategia de business. Imprevizibil, pentru că nicio zi nu a semănat cu cealaltă, cel puţin în prima jumătate a anului, iar incert din toate motivele de mai sus.

Am învăţat în pandemie că este esenţial să fii pregătit pentru situaţii dificile, mai precis să ai un fond de rezervă care să asigure continuitatea businessului chiar şi în cele mai grele momente. Când ai o afacere de producţie ca Te-Rox, cu 700 de angajaţi în trei fabrici, nu poţi să tragi obloanele nici măcar o zi. Responsabilitatea faţă de oameni e uriaşă şi pentru mine prima grijă este echipa, ea fiind şi cea mai mare valoare a mea ca antreprenor. Din fericire am avut bani albi pentru zile negre. Au fost de fapt mai mult decât atât, adevărate diamante.

Incertitudinea, teama de o formă nouă de necunoscut, a fost principala mea temere. Au fost, cred, pentru toată lumea, zile în care n-am avut nici cea mai vagă idee cum va fi mâine. Cum am depăşit-o? Concentrându-mă pe ce pot să fac, ce îmi stă în putere, ce pot controla şi ce soluţii pot să găsesc rapid.”

Gabriel ZBÂRCEA, managing partner al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii

„Eram fericiţi şi nu ştiam” a spus Íñigo Domínguez (jurnalist al publicaţiei spaniole El Pais – n.red.). Aceasta este revelaţia anului 2020. Teamă. Nelinişte. Provocare. Solidaritate. Adaptare. Sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine ultimul an.

Anul 2020 a fost cu siguranţă anul incertitudinilor. Nu ştiam ce vine peste noi din punct de vedere medical, social, economic. A fost o continuă provocare şi, împreună cu colegii mei, am căutat să ne adaptăm cât mai repede şi mai potrivit cu nevoile clienţilor. Temerea cea mai mare a fost să rezistăm, să putem plăti salarii şi onorarii, să nu dăm oameni afară, să păstrăm clienţii şi volumul de business.

Criza generată de pandemie este mai adâncă decât ne-am aşteptat, nu că „a fost”, nu a trecut. Nici acum nu ştim totul, pipăim, bâjbâim încă, primul val, al doilea, al treilea, al zecelea, tulpina britanică, sud africană, braziliană, lockdown 1, 2, 3. Este încă haos peste tot în lume.

Cu toate acestea, nu am mers la terapeut, trăiesc cu unul în casă. Am continuat să merg la biserică, mă ajută.

Nu am avut răbdarea să citesc cărţi, aşa cum o fac în concediu. În ultimul an părea că în fiecare zi se întâmplă ceva. Am citit 5-6 cărţi, iar cea care mi-a rămas în inimă este „Antifragil” de Nicholas Taleb. Totodată, am urmărit Nextflix şi HBO şi am făcut sport. Treningul, ţinutele foarte lejere şi sneakerşii au devenit cele mai folosite produse din garderobă. Am renunţat la cravată, costume, pantofi.

Mi-am făcut abonament la două aplicaţii cu filme atent selectate MUBI, TIFF Unlimited şi am reuşit să văd câteva interviuri excepţionale de pe aplicaţia GAIA. Nu, nu am vizitat virtual muzee, nu simt că aş putea să mă bucur, nu am răbdare.

Cel mai tare mi-au lipsit şi îmi lipsesc contactul cu oamenii, îmbrăţişarea, e sfâşietor să mă văd cu mama şi să nu o pot pupa şi îmbrăţişa, cu fratele, cu prietenii.

În plus, de esenţa profesiei de avocat este empatia, e diferit să ne manifestăm empatia cu clienţii prin Microsoft Teams sau Zoom, nu-mi place, nu mi se potriveşte. Vreau înapoi!”

Dan Goicea, CEO al agenţiei de turism Cocktail Holidays

„În cinci cuvinte, ultimul an a fost despre necunoscut, provocare, reinventare, oportunitate, disciplină. La noi activitatea nu a încetat niciodată. Dar pot spune că, după primele luni de criză, în care a trebuit să ne adaptăm imediat la situaţia aceasta nemaiîntâlnită şi cât de cât am înţeles cum trebuie să procedăm, am început şi eu să mă mai destind pe Netflix.

Îmi plac filmele şi serialele documentare. Serialul Unorthodox, de exemplu, mi-a plăcut pentru că am aflat multe despre cultura, tradiţiile sau istoria evreilor ultraortodocşi. Acelaşi lucru îl facem şi prin călătorii, dar dacă pandemia ne-a cam împiedicat să facem acest lucru, filmele şi serialele online au venit ca o alternativă potrivită.

Nu prea am avut timp de călătorit în România, deoarece, noi fiind concentraţi mai mult pe partea de extern, am călătorit în continuare în afară pentru a verifica măsurile de siguranţă din destinaţii, înainte de a trimite turiştii şi pentru a le arăta că nu au de ce să se teamă de vacanţe.

Am comandat mâncare, dar nu de la supermarketuri, ci de la restaurante, atunci când mai voiam o pauză de la gătitul de acasă şi pentru a susţine şi HoReCa. În special noi, cei din turism, înţelegem foarte bine prin ce au trecut cei din HoReCa şi de aceea am vrut să-i susţinem cât am putut. Când vine vorba de gătit, cum la bază eu sunt inginer, soţia este cea care alege reţetele, iar eu doar achiziţionez ustensilele potrivite pentru a duce gătitul la rang de perfecţiune.

Starea generală a fost una foarte agitată. Dar ne bucurăm că lucrurile încep să se stabilizeze. Lumea pare dornică de călătorii, avem multe cereri pe destinaţii cu soare şi mare, precum Egipt, iar toţi turiştii par că anul acesta vor să se revanşeze pentru călătoriile pierdute de anul trecut. Aşadar, chiar dacă a fost un an haotic, 2020 ne-a învăţat multe. De fiecare dată când zici că nu mai are ce să te surprindă şi că ai destulă experienţă, iată că există şi lucruri noi, care te pot da complet peste cap.”

Fulga Dinu, country manager operations al dezvoltatorului imobiliar Immofinanz România

„Afost un an despre adaptabilitate, viteză, creativitate, răbdare, solidaritate. Fiind un an cu totul atipic, totul a venit iniţial ca o surpriză. De la lucratul acasă, la orele online ale copiilor, la a te obişnui cu noua stare de lucruri, la evenimente de business şi sociale în faţa unor ecrane, totul a fost nou. Însă, atât în privat, cât şi în business, consider că adaptarea a fost rapidă şi permanent am încercat să navigăm prin această perioadă cu profesionalism şi optimism. A fost un an complicat, dar din care am învăţat multe lecţii, iar rezultatele au fost peste aşteptări.

Am citit «Prevestirea» de Ioana Pârvulescu, «Becoming» de Michelle Obama, câteva volume de Ken Follett, revista Historia. În locul întâlnirilor ce nu au mai putut avea loc, mi-am făcut timp pentru mult mai mult sport şi multe plimbări.

Am văzut şi destul de multe seriale – Breaking Bad şi Better Call Saul, The Crown, The Queen’s Gambit şi am reluat cu mare plăcere Seinfeld pentru a-mi reaminti de perioada mea newyorkeză. Am redescoperit satele pitoreşti din Transilvania; pentru anul acesta am în plan Delta Dunării.

Cam o dată pe săptămână am comandat mâncare acasă prin aplicaţii, dar am şi pus în practică foarte multe reţete, italieneşti, asiatice, de prăjituri; a fost o explozie culinară alături de ajutorul meu de nădejde, fiica mea. Am fost foarte liniştită, calmă, cu multă claritate în gândire. Şi, ca întotdeauna, foarte optimistă.”

Mona Muşat, fondatoarea şcolii private Aletheea

„Afost un an provocator, creativ, uman, solidar, inovativ. Şcoala nu este un business în sine, în sensul clasic al cuvântului, însă, ca mai toate afacerile private, a trebuit să găsim soluţii să supravieţuim, fără a ne îndepărta de la misiunea noastră. Am norocul să fiu înconjurată de oameni creativi şi umani, care şi-au arătat solidaritatea necondiţionată faţă de copii şi familiile lor, dar şi unii faţă de ceilalţi. Am supravieţuit printr-un efort comun extraordinar, prin deschiderea tuturor de a fi flexibili şi inovativi.

Am valorificat timpul petrecut acasă şi am citit mai multe cărţi pe teme de educaţie pe care le aveam pe noptieră, cum se spune (cum ar fi «Mindset» de Carol S. Dweck, «Mentalitatea deschisă», de Institutul Arbinger, «Ipoteza fericirii» de Jonathan Haidt, «Cum să-ţi dezvolţi sănătatea emoţională» de Oliver James, «The Power of Habit» de Charles Duhigg), dar şi multă poezie, sunt o mare iubitoare a genului.

Am profitat şi mi-am îndeplinit mai multe dorinţe mai vechi. Am făcut cursuri de actorie şi de dezvoltare personală, am avut timp de plimbări lungi şi de mai multă odihnă ca de obicei, precum şi pentru jocuri de familie (puzzle, provocări, jocuri pe calculator).

Au fost câteva seriale pe care le-am urmărit, am citit recent că multe familii au supravieţuit pandemiei astfel. La începutul perioadei, am revăzut cu Luca, fiul meu, seria Fast & Furious, filmele cu supereroi de la Marvel, dar şi seria Harry Potter. Iar cu soţul meu am văzut (şi ne-a plăcut) The Queen’s Gambit, The Crown şi alte seriale englezeşti.

Faptul că am fost pusă în situaţia să caut zone mai puţin umblate din ţară a fost unul din cele mai frumoase lucruri în pandemie. Am descoperit astfel ceea ce eu numesc România sălbatică, fie că am fost la mare sau în zone cu munte – mereu am găsit cărări neumblate şi m-am bucurat de liniştea naturii.

Am norocul că soţului meu îi place să gătească. Am şi comandat mâncare acasă, în medie de 2-3 ori pe săptămână, însă de obicei am gătit noi – fie soţul meu, fie eu. Şi aici ne place să facem descoperiri, să încercăm lucruri şi combinaţii noi, să fim inventivi. În materie de gătit, am pus în aplicare cam tot ce ne trecea prin minte. Am încercat diverse combinaţii de legume făcute la cuptor sau pe plită, cu diverse condimente şi arome, mai multe reţete de deserturi. Şi am descoperit pâinea făcută în casă.

Recunosc că uneori m-am simţit însingurată, mai departe de cei dragi, părinţi şi prieteni. Dar am depăşit aceste momente cu ajutorul celor din jurul meu, Luca şi Theo (fiul şi soţul meu). Cred că marele câştig al perioadei este – nu doar pentru mine – faptul că am devenit mai flexibili şi mai pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla. Nu în sensul «gata de luptă», ci în sensul de a aprecia mai mult lucrurile simple din viaţă şi de a primi provocările cu o mai mare relaxare.”

Alin Burcea, CEO Paralela 45

„Acest an «pandemic» ne-a schimbat total modul de gândire. În primul rând, s-a redus mult numărul de destinaţii unde puteau să meargă turiştii. A fost «noutatea» cu testul RT-PCR, care a reprezentat şi o îngreunare a plecării, timp pierdut, cât şi un cost suplimentar. Au «explodat» destinaţii noi: Maldive, Republica Dominicană, Zanzibar. Cine ar fi crezut că vor pleca trei chartere în Maldive de Revelion? A fost «şocul» transformării unei destinaţii «verzi» într-una galbenă. Practic, acum nu mai poţi să faci planuri pe mai mult de trei luni, iar locurile la chartere se vând în ultimele două săptămâni. E «un alt fel de turism».

Am văzut câte costuri inutile am avut şi le-am tăiat, urmărindu-le pe celelalte cu mai multă atenţie. Am învăţat să luăm decizii rapid, totul fiind într-o permanentă schimbare. Am învăţat să ne preţuim oamenii, am învăţat să lăsăm orgoliile deoparte şi să colaborăm, în buna credinţă.

Cea mai grea «provocare» a fost relaţia cu turiştii. Fie că erau destinaţiile închise, fie că se retrăgeau de frica virusului, oamenii au fost extrem supăraţi şi, bineînţeles, ne-am confruntat cu toate stările prin care ei au trecut. Aici, fiecare turoperator a avut propria politică. Noi am încercat să empatizăm cu toată lumea, cu turiştii, dar şi cu agenţiile detailiste, care erau şi ele sub o mare presiune. Eu cred că ne-am descurcat onorabil.

O altă mare provocare au reprezentat-o charterele exotice pe care le-am menţionat. Acum regret că nu am avut mai multe locuri, pentru că cererea pentru astfel de vacanţe a fost foarte mare. A fost şi este în continuare o mare provocare alegerea unei destinaţii. Din păcate, astăzi criteriul principal este dacă acea destinaţie este verde, galbenă sau roşie. Am citit destul de mult şi de toate. O carte foarte interesantă, «Zelotu»”, de Reza Askan sau «Să nu greşeşti», de Lee Child sau «Informatorul», de John Grisham.

În toată această perioadă am folosit blugii cel mai mult. Nu am mai purtat costume, nu am mai avut unde să le port, aproape toate întâlnirile fiind online.

Cred că principala stare a fost starea de «veghe», adică să fii tot timpul pregătit pentru orice. Informaţiile, veştile, în general nu foarte bune, au venit ziua, la orice oră, chiar şi noaptea şi reacţia a trebuit să fie imediată.

Am comandat destul de rar. În general, am gătit acasă şi am ieşit la masă de fiecare dată când a fost posibil, mai mult pentru socializare. Cel mai mult mi-a fost dor de viaţa liniştită, de zile normale, în care să nu aştepţi cu precădere ştiri negative, zile în care, dacă îţi făceai o analiză corectă, îţi umpleai locurile la avioane, zile în care aveai satisfacţia unor circuite culturale noi şi interesante. Mi-au lipsit întâlnirile cu colegii, evenimentele, târgurile de turism, lansările de produse noi, tot ceea ce ne definea viaţa de agent de turism. În plan personal, mi-au lipsit călătoriile în străinătate, fie ele delegaţii sau vacanţe, întâlnirile cu prietenii, un Revelion normal.

Nu am apelat la psihoterapeut, pentru că ştiam că, pe fond, trebuie să îţi regăseşti tu însuţi echilibrul interior. Familia este, în final, cel mai bun psihoterapeut.”