Fraţii români care au început o afacere de colectare de fier vechi, iar acum conduc una dintre cele mai importante companii, evaluată la 148 mil. euro, cu zeci de mii de clienţi

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 03 noiembrie 2020 46723 afişări

Fraţii români care au început o afacere de colectare de fier vechi, iar acum conduc una dintre cele mai importante companii, evaluată la 148 mil. euro, cu zeci de mii de clienţi

În 1992, Adrian (49 de ani acum), şi Neculai Mihai (57 de ani) au pus bazele unei companii numite Mihelga, care avea ca obiect de activitate colectarea de fier vechi. Aceasta a funcţionat până în anul 2000 şi a reprezentat sursa de finanţare a companiei de curierat FAN Courier la început. În acest timp, Felix Pătrăşcanu, 53 de ani, încerca să dezvolte propriul business în curierat.

Ulterior, cei trei şi-au unit forţele şi au înfiinţat FAN Courier, iar pe 16 ianuarie 1998 au avut prima comandă, pornind pe drumul afacerilor cu autoturismele Dacia personale.

Adrian şi Neculai Mihai şi Felix Pătrăşcanu sunt prieteni din copilărie, fiind vecini în satul natal din Vrancea. Astăzi, FAN Courier este lider pe piaţa de curierat, având o cifră de afaceri de 686 mil. lei (148 mil. euro) în 2018 şi 166 mil. euro în 2019. FAN Courier deserveşte cei peste 50.000 de clienţi, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 6.850 de colaboratori şi al unei flote auto de peste 4.200 de autovehicule.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
curierat,
piata,
fan curier

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.