DESPRE ANGAJAREA PRIMULUI SĂU MANAGER, Jabbar Kanani povesteşte că domnul vorbitor de engleză a cerut un salariu de 1.000 de dolari pe lună, cazare şi decontarea costurilor. "M-am gândit o noapte întreagă. Eu câştigam la acea vreme 300 de dolari pe lună. Cum să-l plătesc? Dimineaţa am bătut palma." S-a dovedit o decizie înţeleaptă, întrucât primul său manager, chiar dacă nu dorea să se implice la nivel de investiţii, cunoştea lumea afacerilor, atât cât era la acea vreme, şi, mai cu seamă, furnizori, ajutându-l să genereze veniturile estimate.

Iar pentru că avea capital şi, glumeşte el, "nu mi-a plăcut munca", finanţa orice idee de afaceri - ale colegilor de facultate, de pildă, dar nu numai. 49% din acţiuni erau ale celui care avusese ideea şi se ocupa de afacere, 51% îi reveneau lui Kanani, din pricina riscului financiar pe care şi-l asuma. Iar după primul an de funcţionare decidea dacă investeşte în continuare sau îşi vinde, chiar şi pe un leu, partea. A finanţat, de-a lungul anilor, zeci de idei de afaceri şi la acea vreme "simţeam că joc şah simultan". Chiar şi acum la uşa lui bat - chiar şi în timpul interviului cu BUSINESS Magazin - oameni care au idei.

Afacerea de care s-a ocupat este Agricover, chiar dacă de-a lungul anilor s-au schimbat şi numele şi activităţile.

În 95 a preluat Ulvex, o societate procesatoare de ulei, într-o perioadă când acest produs avea atât de mare căutare încât lumea stătea la coadă ca să cumpere. "După Revoluţie era un haos organizatoric. Era o criză a uleiului nu pentru că nu se fabrica, ci pentru că nu exista un lanţ", povesteşte Kanani, făcând trimitere la faptul că nu exista veriga de legătură dintre producători şi comercianţi. "Nu mă pricepeam la ulei, aşa că am format o echipă cu oamenii care lucraseră înainte de '89 la Centrala Uleiului. Erau pensionaţi, dar ştiau businessul."

Preluarea fabricii de ulei în sine a fost o aventură. Kanani avea la acea vreme o firmă de distribuţie şi şi-a făcut calculul că banii blocaţi în stocuri erau exact cei cu care ar fi putut prelua fabrica scoasă la privatizare de FPS. "La începuturile privatizării plăteai doar 20% şi restul eşalonat pe o perioadă de şapte ani." Iar negocierile cu FPS au durat o lună, pentru că antreprenorul nu avea decât fix 20% din valoarea fabricii, n-ar fi putut plăti nimic în plus. Afacerea s-a dovedit bună, cu atât mai mult cu cât în 2007, când Ulvex avea o cotă de piaţă de 17%, a vândut-o către Bunge. Exitul n-a fost însă un cadou venit pe tavă. În 2000 se uita încotro se îndreaptă industria de ulei şi că piaţa se închide. "Nu aveau cum să rămână, în continuare, 20 de fabrici mici. Era mai bine să fac un exit la preţ bun şi să mergem în altă direcţie." Antreprenorul a făcut primul milion de euro profit în urmă cu 15 ani.