Scena, care e autentica, are valoare de simbol. Si vanzatorul de pe Calea Victoriei, si Adrian Stoican isi castiga existenta vanzand ceasuri de lux. Vanzatorul care atrage atentia clientilor cu un "sefu’" soptit cere 50 de dolari pentru aceeasi marca de ceasuri pe care Adrian Stoican, directorul Helvetansa, le vinde, in magazinul de pe aceeasi Calea Victoriei, cu minim 6.000 de euro. Distanta de la fals la original e masurabila, cel putin in cazul de fata: cateva zeci de metri si de cateva mii de euro.

Grav e ca nici macar nu poate fi vorba de o formidabila coincidenta. Din zece obiecte ale "romanului statistic", patru sunt falsuri. Medicamentul de pe noptiera. Telefonul mobil din geanta. Ceasul de la incheietura, tricoul din sertar, cravata primita cadou, poseta de marca asortata cu pantoful de cateva milioane, bratara, portofelul, parfumul. Indiferent ca au costat mult sau putin, toate aceste lucruri din jurul nostru aduna, in fiecare zi, un rau de bani ce se scurge neabatut spre afaceri aparent inofensive, care insa intoxica organismul unor business-uri oneste si macina branduri cladite cu migala. Iar astfel de afaceri parazitare sunt de sase ori mai profitabile decat comertul cu droguri si indiscutabil mai putin riscante. Ati vazut vreodata in filmele politiste vreun contrabandist de posete de marca arestat? 

Lumea contrafacerilor are granite schimbatoare iar cifrele care masoara sunt aproximative, fireste. Anual, falsurile inghit 7-9% din comertul mondial, conform Camerei de Comert Internationale. In Romania, procentul e descurajant: 40% dintre lucrurile pe care le cumparam sunt falsuri. Dincolo de diferenta de procente, in sine definitorie, Romania are, fata de alte tari care se lupta cu industria contrafacerilor, o trasatura aparte, care o apropie mai degraba de faradelegile Estului decat de Uniunea Europeana. Daca mergi spre vest, constati ca falsurile se comercializeaza pe furis, la periferii, iar marfa se vinde direct din portbagaj. Aici, in Romania, falsurile stralucesc nu numai in mana vanzatorilor de trotuar, ci si in vitrinele magazinelor cu autorizatie de functionare. Paradoxal, asta-i si linisteste oarecum pe comerciantii de obiecte de lux. "Cine vrea un ceas original stie ca asa ceva nu se gaseste decat intr-un magazin autorizat", spune Adrian Stoican, directorul Helvetansa, principalul distribuitor de ceasuri de lux din Romania. Luxul e o investitie mare, care nu se face in strada sau prin magazine-bazar. Tocmai de aceea, spune Stoican, marcile pe care le distribuie nu au de suferit din cauza comertului cu contrafaceri: nu te duci sa-ti cumperi un Cartier sau un Tissot nici de la en-gros-urile Flora si Europa, nici din parcarea de la Athénée Palace. Si nici cunoscator nu trebuie sa fii ca sa faci diferenta intre fals si original: pretul, de cateva zeci de ori mai mic, e un indiciu suficient. 

Dar chiar daca nu lovesc direct in bugetul marcilor de lux, falsurile rod sistematic din capitalul lor de imagine, stricandu-le bucuria exclusivitatii. Pirateria loveste de exemplu, in cazul bijuteriilor de lux, in mai toate marcile importate oficial in Romania. Patrund in tara, via Turcia, bijuterii Cartier, Bvlgari, Chopard sau Faberge, care "copiaza modelul original si uneori sunt facute din metale pretioase, chiar daca la o calitate inferioara", spune Heinz Karl, presedintele Organizatiei Patronale a Bijutierilor din Romania. Alteori, falsurile sunt facute din "metale comune suflate in aur". Se vand multe bijuterii false in Romania? Foarte multe: piata neagra a bijuteriilor e de 3-4 ori mai mare decat cea legala (estimata la 10 tone anual), dupa cum arata datele patronatului.  Desi se plaseaza in afara legii, industriile de contrafaceri vorbesc, si ele, de investitii. Echipamentele costa milioane de dolari. Dar investitiile sunt orientate spre masini care sa reproduca cat mai precis ambalajul si detaliile exterioare ale produselor originale - calitatea ii intereseaza prea putin pe falsificatori. Adrian Stoican povesteste ca in magazinul Helvetansa intra uneori clienti ca sa-si repare ceasurile contrafacute pe care le-au targuit la coltul strazii - simple forme fara fond. "Nu se pot repara", spune Stoican, "mecanismele acestor ceasuri nu au nimic in comun cu cele originale."

Si daca obiectele de lux sunt contrafacute, ce sa mai vorbim de celelalte, de obiectele obisnuite din jurul nostru? De industria falsurilor sunt afectate deopotriva marcile mari, cum e Versace - un tricou Versace autentic poate fi de zece ori mai scump decat costul lui de productie - cat si cele mai putin cunoscute. Se inregistreaza pagube si la capitolul imagine, si la capitolul vanzari, mai ales in cazul produselor obisnuite, pentru care exista un risc crescut ca piata sa nu faca diferenta intre copie si original. Un pret cu 10% mai mic pentru fals, care apare din cauza ca producatorul nu plateste, de exemplu, taxele la stat, e suficient de ademenitor pentru cumparatori.

Dar mai mult decat produsele de lux, risca sa fie canibalizate de falsuri medicamentele, produsele de larg consum, imbracamintea, incaltamintea sport si cosmeticele. Iar producatorii pierd nu doar din cauza ca li se erodeaza imaginea, ci mai ales pentru ca li se musca procente importante din vanzari. In 2003, Procter & Gamble se plangea ca pierde in China, din cauza piratilor, circa 10-15% din vanzari.

Unii spun ca, de fapt, piata falsurilor exista pentru ca o justifica cererea: oamenii vor pur si simplu sa cumpere mai ieftin. E valabil si in Romania: daca dai o raita prin marile centre comerciale din Bucuresti, de exemplu Europa sau Flora, gasesti aproape de toate. De la ceasuri Vacheron Constantin de 120 de ori mai ieftine decat cel mai ieftin model original, incaltaminte sport Adidas, Puma, Nike si pantofi Dolce Gabana pana la sticle de whiskey Ballantine’s sau tigari Davidoff. 

Dar oricat de bine venite ar fi aceste falsuri, cand vine vorba de pret, ele sunt pline de capcane - mai ales daca e vorba de medicamente, de exemplu. Margareta Oproiu, consilier european de brevete, s-a confruntat cu un caz concret de contrafacere de medicamente: o companie indiana a distribuit pe piata locala medicamentul Stamlo, cu o formula farmaceutica foarte apropiata de cea a produsului Norvasc, fabricat de Pfizer. Ambele medicamente tratau afectiuni cardiace, avand aceeasi substanta activa: amlodipina, brevetata de Pfizer.

"N-a fost greu sa demonstram ca medicamentul original si cel contrafacut aveau aceeasi formula", explica Margareta Oproiu. "Am obtinut retragerea de pe piata a produsului, iar compania indiana a trebuit sa plateasca daune de peste un milion de euro." Acesta a fost insa un caz fericit, cand sanatatea cumparatorilor nu a fost neaparat pusa in pericol. Majoritatea cazurilor nu sunt "fericite". OMS afirma in 2003 ca intre 5 si 7% din medicamentele comercializate in lume sunt contrafacute, avand un continut prea mic de ingrediente active, etichete false sau ambalaje reciclate care mascheaza datele de expirare.

Ce fac companiile pentru a scapa din capcana? Investesc masiv in cercetare si inovare. De exemplu, compania Yamaha a hotarat sa-i "bata" pe falsificatorii din China cu propriile lor arme, lansand pe piata un model nou de motocicleta care sa coste la fel de putin ca motocicletele false.

Dar nici falsificatorii nu abandoneaza. Daca pentru promovare nu cheltuie nici un dolar, falsurile traind in siajul campaniilor producatorilor autentici, in cazul cercetarii isi deschid punga. Cercetarea e esentiala in cazul medicamentelor sau al tehnologiei de varf - nu e vorba insa de inovatie aici, ci de incercari de copiere cat mai exacta a originalului. Cum reusesc, dupa astfel de investitii, sa pastreze pretul produselor mic? Forta de munca ieftina si "la negru", neplata taxelor catre stat, lipsa investitiilor in publicitate ar fi cateva dintre raspunsuri. Piratii n-au facut decat sa se inspire din "retetele" multinationalelor care, incepand cu anii ‘70, si-au externalizat productia catre tarile sarace din Asia pentru a-si reduce costurile. Asa au patruns companiile straine singure in barlogul dusmanului, iar retelele de pirati n-au facut decat sa mituiasca angajatii multinationalelor si sa fure tehnologia. Dupa ce Yamaha Corp. si-a deschis cinci fabrici de motociclete in China, de exemplu, a descoperit ca numarul acestora era in realitate de zece ori mai mare. Industria falsurilor a crescut pana la a genera vanzari in valoare de peste cinci sute de miliarde de dolari anual, potrivit Organizatiei Mondiale a Vamilor.

Cum s-a creat infrastructura acestei piete, in care marfurile par sa circule nestingherite de pe un continent pe altul? Printr-o distributie sofisticata, controlata intr-o masura tot mai mare de grupari de crima organizata. Iar multe dintre traseele marfii contrafacute sunt comune cu cele stabilite pentru distributia de narcotice, potrivit The Economist.  Finantarea se face in general din banii crimei organizate, dar exista si finantatori din Orientul Mijlociu care investesc in contrafaceri pentru a castiga banii necesari procurarii de arme. Cat despre distributia falsurilor, aceasta se face, in tari ca Romania, inclusiv prin retelele autorizate.  

"Falsurile au devenit o industrie globala, cu reguli clare si o coordonare foarte bine pusa la punct", spune avocatul Gabriel Turcu de la cabinetul de avocatura Turcu & Turcu, inamic declarat al producatorilor de falsuri din Romania. Avocatul reprezinta 130 de marci de prestigiu precum Louis Vuitton, Dolce Gabana, Polo, L’Oreal sau brandurile companiei Procter & Gamble, dar este si presedintele Asociatiei Romane Anti-Contrafacere REACT Romania. Prin aceasta organizatie, Turcu poate sesiza titularii de marci privind activitatea infractionala, dar poate contribui si la imbunatatirea legislatiei romanesti. Nu ca legislatia n-ar fi buna. In prezent, in Romania exista prevederi normative care protejeaza proprietatea intelectuala sub diverse forme: marci, drepturi de autor, brevete, desene si modele industriale. Deci legislatie avem. Dar e blanda si se aplica rareori. Asa se ajunge la concluzia ca pirateria si contrafacerea sunt mai avantajoase si mai putin riscante decat comertul cu heroina, inclusiv in Romania.

Pedepsele mai mici inseamna riscuri mai mici: daca traficantii de droguri pot fi condamnati la 25 de ani inchisoare sau inchisoare pe viata, cei implicati in industria falsurilor risca doar amenzi contraventionale sau confiscarea marfii. Cat despre profituri, acestea sunt de sase ori mai mari in industria contrafacerilor decat in comertul cu droguri.  Avocatul Gabriel Turcu stie ca fenomenul impotriva caruia s-a angajat sa lupte nu poate fi anihilat, "doar ponderat". Dar daca in tarile occidentale piata falsurilor este marginala (tranzactiile se fac discret, in suburbiile sau cartierele marginase ale marilor orase sau in timpul verii in statiunile de pe litoral), la Bucuresti falsurile stau cocotate pe rafturile centrelor comerciale.

Exemplul cel mai ilustrativ este cel al magazinelor Polo Garage, care au aparut in cele trei centre comerciale importante din Bucuresti, desi firma nu are reprezentanta oficiala in Romania. Cele trei magazine erau detinute de o companie din Turcia, iar marfurile erau "niste contrafaceri", spune Gabriel Turcu, care a reprezentat  titularul marcii in procesul impotriva companiei turce, finalizat cu o hotarare judecatoreasca de stopare a activitatii de distributie. Proprietarii Polo Garage au facut recurs. Ba, mai mult: intentioneaza sa solicite Curtii Supreme de Justitie suspendarea acestei decizii judecatoresti.

Mai interesant este faptul ca firma acuzata ca ar simula a fi reprezentanta Polo anunta anul trecut planuri serioase de dezvoltare: pana in 2008 urma sa deschida zece magazine in Romania, toate amplasate in centre comerciale stralucitoare. Planurile au fost dezvaluite de Emir Bozkaya, coordonatorul magazinelor din Romania de la Polo Garage cu ocazia inaugurarii magazinului Polo Garage din Bucuresti Mall. Romania nu a fost singura piata propice, compania turceasca intrand si in Rusia, Ucraina, Filipine si Iordania. Reprezentantii Plaza Romania, care gazduieste un magazin Polo Garage, spun ca nu isi asuma raspunderea pentru marfa comercializata in complex. "Noi doar inchiriem spatiile comerciale insa nu ne asumam nici o raspundere privind calitatea marfurilor distribuite de clientii nostri", spune Loredana Croicia, purtator de cuvant al Plaza Romania. Reprezentantii Polo Garage nu au raspuns solicitarilor BUSINESS Magazin de a comenta in legatura cu acest litigiu.

Polo Garage nu este singurul exemplu litigiu de acest tip din Romania. Vitton International a vandut ani de zile aici genti de voiaj sub numele Vitton Collection, castigand in timp o cota de 80% din piata, povesteste Gabriel Turcu. Pentru ca asocierea cu celebra marca Louis Vuitton era mai mult decat transparenta, si acest caz a ajuns in instanta.

"Cazul Vitton International este in curs de solutionare, iar compania nu mai distribuie aceste produse", spune avocatul. Daunele pe care le-ar putea plati compania se ridica la circa doua milioane de euro - "un record zonal". Louis Vuitton isi distribuie produsele doar prin reteaua de magazine proprii, tocmai pentru a ne proteja de confuzia cu produsele-pirat. Ce te faci insa cand dai peste magazine-pirat care nu-si tradeaza originea decat poate in fata cunoscatorilor?

Cu o astfel de situatie s-a intalnit directorul Helvetansa, Adrian Stoican, in timpul unui drum la Ramnicu-Valcea. In centrul orasului, povesteste el, in complexul comercial Cozia, a intrat intr-un magazin cu ceasuri de lux care, la prima vedere, putea trece drept un magazin cu obiecte veritabile. "Ceasurile Patek Philippe si Bvlgari din vitrina erau insa niste falsuri", povesteste Stoican, care adauga ca proprietar al acelui magazin era un fost subprefect de Valcea. Directorul Helvetansa spune ca a sesizat Asociatia pentru Protectia Consumatorului, dar nu stie ce s-a intamplat ulterior.

Cine ar mai putea frana, in afara de avocati, tranzactiile cu falsuri? Distribuitorii sunt o veriga importanta in acest lant, dar ei nu se inghesuie sa ia pozitie pentru ca falsurile, pana la urma, se vand foarte bine. Reprezentantul organizatiei patronale a bijutierilor spune ca este de datoria justitiei si titularilor de marci sa lupte impotriva contrafacerii bijuteriilor, pentru ca distribuitorii nu pot actiona direct. "Noi putem cel mult furniza informatii organelor abilitate." 

La randul lor, nici institutiile statului care au ca atributie lupta impotriva contrafacerilor nu pot face nimic daca firmele care detin marcile piratate nu depun o sesizare in prealabil. "Daca retinem in vama marfa despre care avem suspiciuni ca este contrafacuta, informam titularul marcii sau marcilor respective", explica Georgeta Mitroi, directorul Biroului de Combatere a Traficului de Marfuri Contrafacute si Pirat din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor. Decizia de a dovedi ca marfa este contrafacuta revine titularului marcii. 

Constiente ca distribuitorii nu se grabesc sa le sesizeze cand le cade pe tejghea vreun fals, marile corporatii isi implanteaza in pietele semnificative "spioni" care strang dovezi impotriva falsificatorilor. Asemenea reprezentanti exista si in Romania, iar cabinetele de avocatura primesc solicitari pentru a-i sprijini. Atunci cand pagubele realizate din vanzari nerealizate sunt foarte mari, se ajunge la actiuni in justitie.

Problema este ca titularii marcilor trebuie sa plateasca o garantie echivalenta cu valoarea marfurilor si o taxa vamala atunci cand fac plangere, ceea ce descurajeaza companiile. Insa noul regulament vamal care ar putea intra in vigoare pana la sfarsitul anului nu mai obliga companiile sa depuna garantia bancara pentru marfurile posibil contrafacute. Noul regulament trebuie votat in Parlament, urmand ca actul sa devina operational la sfarsitul lui 2005, estimeaza Georgeta Mitroi.  

Veriga "vama" pare bine echipata impotriva traficului cu falsuri. Problemele apar atunci cand lucratorii vamali nu isi dau seama ca au de-a face cu contrafaceri. O situatie tipica e cea in care contrabandistii importa haine sau pantofi care nu poarta nici o marca, "botezarea" lor facandu-se in Romania. De asemenea, telefoanele mobile raman adeseori nedepistate pentru ca trec granita sub forma de componente second-hand. Ulterior sunt asamblate si vandute ca telefoane originale. Avocatul Gabriel Turcu isi aminteste chiar de doua fabrici de telefoane care au existat la un moment dat in Bucuresti. O suta de oameni "fabricau" aici telefoane din componente second-hand. Componentele veneau din Anglia prin import temporar, erau asamblate in Romania si apoi trimise sub forma de telefoane inapoi, in Anglia. Astfel, proprietarul marfii nu beneficia doar de costuri mici cu forta de lucru, dar scapa si de taxele vamale. Cele doua fabrici care "produceau" telefoane mobile marca Nokia, Samsung, Panasonic si Siemens au fost inchise cand s-a constatat ca functionau ilegal.

Dar aceste exemple de cazuri in care falsificatorii au fost "starpiti" sunt adevarate raritati, de care afli doar scormonind in memoria avocatilor specializati pe astfel de litigii. Desi exista departamente specializate in Autoritatea Nationala a Vamilor, in Parchetul General si Inspectoratul General de Politie, iar legislatia care protejeaza proprietatea intelectuala si marcile nu lipseste, aplicarea legii in Romania este inca o problema. Inainte de cazul Vitton Collection, toate dosarele de contrafacere si piraterie se blocau la Parchet. Cauza? "Coruptia organelor din Politie si Parchet", acuza avocatul Gabriel Turcu. Desi legislatia permite aplicarea unor pedepse cu inchisoarea de la trei luni la trei ani pentru contrafacere, pana acum nu a existat nici o condamnare. "Exista conceptia generala ca pirateria nu este un pericol social", adauga Turcu. Totusi, prejudiciile economice cresc de la an la an. 

Un centru de cercetari economice al revistei The Economist estima in 2000 ca piratarea hainelor, cosmeticelor, jucariilor, echipamentelor sportive sau a medicamentelor a dus la disparitia a 17.000 de locuri de munca in Uniunea Europeana. In plus, Produsul Intern Brut al Europei a fost vaduvit de opt miliarde de dolari, doar in anul 2000. Ca sa nu mai vorbim de bugetul de stat, afectat de neplata taxelor. Mai mult, o tara cu o rata ridicata a pirateriei nu va fi atragatoare nici pentru investitiile straine. Reprezentativ este exemplul Ungariei, de unde Sony s-a retras pe motiv ca pirateria ii bloca dezvoltarea. China, tara in care se opreste majoritatea productiei de falsuri, e un caz aparte. Multinationalele se inghesuie sa isi deschida fabrici aici, criteriul invingator fiind costurile mici de productie pentru o marfa oricum destinata exportului. Cea mai buna sperietoare pentru jucatorii de pe piata falsurilor este pierderea unui proces in urma caruia sunt obligati sa plateasca daune de milioane de euro. Simpla cerere de incetare a activitatii nu este suficienta. De exemplu, in apropiere de targul Vitan Barzesti, pe cheiul Dambovitei, exista un depozit de haine si articole care se pretind de lux, in care un costum cu eticheta pe care scrie Armani, Ermenegildo Zegna sau Versace costa 100-150 de euro, adica de aproape zece ori mai putin decat originalul. Chiar daca autoritatile au inchis centrul la un moment dat, el a reaparut, in acelasi loc. 

Persistenta este in Romania si pirateria software, vizibila cu ochiul liber in marile piete din Bucuresti si din tara. In acest segment trendul este crescator. Rata pirateriei pe 2003 a fost de 73%, fata de 70% in 2002, afirma Magda Popescu, avocat in cadrul Burchel & Asociatii. "In cifre absolute, pierderile pe care le-a suferit industria software in 2003 in Romania se ridica la 49,3 milioane de dolari", spune Popescu.

Care este, de fapt, dimensiunea pietei romanesti a falsurilor in ansamblu? O cifra oficiala nu exista, dar avocatul Gabriel Turcu estimeaza ca 40% din marfurile de consum sunt contrafaceri sau falsuri, adica aproape dublu fata de cifra pe care o anunta statele occidentale. Dar daca in Occident tendinta este de crestere, in Romania situatia s-a imbunatatit fata de anii anteriori, cand ponderea falsurilor in comert era de 60-70%. Potrivit lui Turcu, piata falsurilor se ridica la 600-700 de milioane de euro. Asta in situatia in care Romania este o tara de tranzit si de destinatie, nu si de productie. Aproximativ 80% din marfurile contrafacute sunt aduse in Romania prin portul Constanta, iar principala sursa a acestor importuri este China (responsabila pentru 90% din marfuri). 

Doua treimi din falsurile comercializate in lumea intreaga sunt, de altfel, chinezesti, dar tari precum Turcia si Italia au si ele un rol important in comertul cu haine sau ceasuri false. Milano este capitala falsurilor "de lux", iar Florida este paradisul pieselor de avion false. Rusia e lider pe productia de software piratat, iar Paraguayul face regulile pe piata tigarilor contrafacute. Romania nu are inca o specializare, dar daca lucrurile vor evolua ca si pana acum, nu e exclus sa dobandeasca una.