Ratări la mustaţă

Cel mai recent astfel de exemplu a fost la începutul acestui an, când fondul de investiţii polonez Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori financiari din România ultimilor ani, a anunţat că a amânat decizia de a vinde reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, pe care o are în portofoliu. O tranzacţie cu potenţialul de a deveni una dintre cele mai mari, dar care însă a intrat pe lista proiectelor nefinalizate.

Fie că părţile implicate s-au răzgândit, fie că nu au primit acordul autorităţilor responsabile să avizeze tranzacţia, fie că nu s-a găsit un cumpărător care să plătească „preţul corect”, mai multe tranzacţii pe care piaţa le aştepta cu sufletul la gură au luat calea eşecului. Cum se vede acest proces chiar din miezul industriei de M&A?

„Tranzacţiile sunt procese extrem de complexe, cu multiple puncte de inflexiune, în care pregătirea procesului şi, ulterior, strategia şi execuţia sunt extrem de importante pentru finalizarea cu succes. În practica noastră, am văzut o diversitate de motive pentru care tranzacţiile eşuează, indiferent de caracterul lor exclusiv sau competitiv”, spune Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance în cadrul firmei de audit şi consultanţă Deloitte România.

Ea explică astfel că există tranzacţii care se realizează în exclusivitate, dar şi tranzacţii competitive. În unele cazuri, termenele în care trebuie semnate ultimele documente pot fi prelungite. Chiar şi aşa însă, există mutări care nu ajung să se concretizeze, iar cauzele sunt multiple.

Uneori, este vorba despre factori care ţin de părţile implicate şi, poate, de asimetria aşteptărilor acestora. Actorii dintr-o posibilă tranzacţie pot intra în discuţii cu aşteptări foarte diferite, iar lucrurile se complică mai ales când este vorba despre companii relativ neexperimentate şi când nu sunt implicaţi consultanţi specializaţi în fuziuni şi achiziţii. Chiar şi cu cele mai bune intenţii în gând, nu pot ajunge la un acord.

Luate separat, dezavantajele pot înclina balanţa de o parte sau de a alta a actorilor implicaţi. Adică în barca vânzătorului sau în cea a cumpărătorului.

„Tranzacţiile pot eşua în situaţia în care un acţionar minoritar se răzgândeşte. Există situaţii în care cumpărătorii, deşi sunt încântaţi de activ şi le place preţul, nu vor să cumpere decât 100%. De multe ori, când este vorba despre corporaţii, procesele de guvernanţă corporativă sunt extrem de complexe, iar obţinerea tuturor aprobărilor se derulează incomplet. Am văzut tranzacţii care au picat după momentul ofertei angajante din cauza lipsei aprobărilor interne ale cumpărătorului”, dezvăluie Ioana Filipescu Stamboli.

Blocaţi de aprobări

Aprobările pot să devină o problemă şi atunci când acestea ar trebui date de autorităţile responsabile, care însă decid că nu pot aviza o tranzacţie. Pe piaţa locală, recent, s-a întâmplat ca fie Consiliul Concurenţei, fie Banca Naţională a României să nu avizeze potenţiale tranzacţii. Astfel, Concurenţa a blocat preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către austriecii de la Wienerberger, iar BNR nu a permis achiziţia Băncii Româneşti de către ungurii de la OTP.

Printre cele mai complexe cauze pentru eşecul unei tranzacţii se numără factorii care ţin de active. În situaţia în care tranzacţiile sunt intermediate, iar o aliniere de preţ este înglobată în discuţii destul de repede şi, chiar şi aşa, tranzacţia eşuează, este de presupus că s-a întâmplat ceva cu activul în sine, că s-a produs o degradare a performanţelor, care poate să fie conjuncturală sau structurală.

„În măsura în care vânzătorii pot dovedi că este conjuncturală, tranzacţia poate fi reluată şi diferenţa de preţ, negociată. Dacă este structurală, lipsa de aliniere din punctul de vedere al evaluării va produce frustrare ambelor părţi”, este de părere Ioana Filipescu Stamboli de la Deloitte.

Tranzacţiile pot pica în etapa de due diligence, din cauza unor probleme de natură financiară, fiscală sau juridică, necunoscute cumpărătorului până la acel moment şi care îi schimbă viziunea despre tranzacţie. Sau pot eşua din cauza unor nemulţumiri ale cumpărătorului faţă de managementul businessului pe care urmează să-l preia, în condiţiile în care întâlnirea cu managementul are loc abia la finalul perioadei de due diligence, până la acel moment procesul fiind gestionat doar de către vânzători. Atunci, cumpărătorul poate să aprecieze că nivelul de calitate al boardului este dezamăgitor.

„În faze foarte avansate, consultanţii pot să blocheze procesul, să nu dea confort clienţilor şi să identifice soluţii, iar procesul riscă să se transforme într-o luptă a orgoliilor, preţul fiind eşecul tranzacţiei.”

Cum e la alţii?

Piedici în calea încheierii cu succes a unor tranzacţii pot pune şi soluţiile de finanţare. În situaţia în care cumpărătorul are nevoie de surse de finanţare, există posibilitatea ca acesta să nu le poată accesa sau procesul să nu fie suficient de pregătit la nivel de finanţator. În cazuri excepţionale, diverşi alţi factori incontrolabili pot da peste cap luni sau ani întregi de negocieri.

De pildă, Michael Schmidt, preşedintele şi acţionarul Automobile Bavaria Group, spunea, la începutul lui 2020, că vânzarea pachetului de 51% din acţiunile businessului său din Germania către Pappas Holding GmbH a fost anulată, precizând că „s-au schimbat anumite lucruri şi a fost mai bine aşa şi BMW este mai fericit aşa”. Ca urmare, grupul şi-a setat ca obiectiv achiziţia unor noi centre în Germania.

„Particularităţile menţionate, derivate din zeci de tranzacţii, arată că este nevoie să concureze o mulţime de factori favorabili pentru ca o tranzacţie să se finalizeze, de aceea este extrem de important ca vânzătorii să fie asistaţi de consultanţi cu experienţă în tranzacţii”, adaugă Ioana Filipescu Stamboli.

Cum se întâmplă însă lucrurile în străinătate? Specialiştii spun că diferenţele nu sunt substanţiale. Totuşi, în general în Europa de Vest, calitatea activelor este mai bună, inclusiv calitatea managementului, şi apar mai puţine surprize în etapa de due diligence. Restul cauzelor se aplică însă întocmai ca la noi.

Vânzarea reţelei de servicii medicale private Regina Maria (2020)

MOTIV:

Proprietarul a renunţat la vânzare

Fondul de investiţii polonez Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori financiari din România ultimilor ani, a anunţat, la începutul acestui an, că a amânat decizia de a vinde reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, pe care o are în portofoliu.

Oficialii fondului au motivat spunând că ideea vânzării a apărut în 2019, odată cu apariţia mai multor solicitări de informaţii de la investitori strategici şi de la fonduri de investiţii, până în acel moment Mid Europa Partners neintenţionând să renunţe la Regina Maria, al doilea jucător de pe piaţa românească de profil. Reţeaua se află în portofoliul fondului de aproape cinci ani. Fondul de investiţii a preluat reţeaua Regina Maria în 2015, printr-o tranzacţie de peste 100 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Mid Europa Partners mai deţine în România retailerul Profi, iar recent a preluat şi operatorul de curierat Urgent Cargus.

Printre numele care erau vehiculate în piaţa de fuziuni şi achiziţii pentru preluarea reţelei Regina Maria, se numărau britanicii de la Bupa şi norvegienii de la Capio, dar şi mai multe fonduri de investiţii. În acel context, Regina Maria a fost evaluată la 300-400 de milioane de euro.Reţeaua a fost fondată de medicul cardiolog Wargha Enayati în 1995 şi a pornit de la un cabinet de cardiologie sub numele Centrul Medical Unirea, într-un apartament în Piaţa Unirii din Capitală. Medicul Enayati a vândut în 2010 pachetul majoritar de acţiuni fondului de investiţii Advent International, pentru ca în 2015 să iasă complet din acţionariatul reţelei după ce polonezii de la Mid Europa au preluat întregul pachet de acţiuni al Regina Maria.

Nu şi-au găsit cumpărători

Similar cu situaţia de la Regina Maria, şi vânzarea lanţului de centre fitness World Class a rămas în stand-by, deşi fondul polonez Resource Partners avea în plan să renunţe la acest business, care era singura investiţie a polonezilor pe piaţa locală. Tranzacţia era estimată la peste

100 de milioane de euro.

Nici hotelul Hilton Garden Inn din Bucureşti, amplasat lângă Banca Naţională a României, nu a trecut în mâinile unui alt proprietar. Grupul lituanian Apex Alliance, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de hoteluri din Bucureşti din ultimii ani, a scos la vânzare hotelul în 2019, proiectul fiind estimat la circa 40 de milioane de euro.

Preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către grupul austriac Wienerberger (2018)

MOTIV: Consiliul Concurenţei nu a autorizat tranzacţia

Grupul austriac Wienerberger şi-a anunţat, la sfârşitul anului 2017, intenţia de a cumpăra producătorul de cărămizi Brikston Iaşi, în vederea consolidării poziţiei pe piaţa locală a materialelor de construcţii. Doar acordul Concurenţei mai era necesar, însă în vara anului 2018 Consiliul Concurenţei a spus că există risc de poziţie dominantă pentru Wienerberger prin această achiziţie, astfel că cele două părţi au anulat achiziţia. A fost o premieră pentru piaţa locală de fuziuni şi achiziţii din ultimii ani. În acel context, tranzacţia fusese evaluată la 25-30 de milioane de euro, potrivit datelor ZF.

Un an mai târziu însă, Brikston tot a fost vândută de fondul de investiţii CEECAT, parte a fondului ADM, însă nu către Wienerberger, ci către un alt grup, tot din Austria – Leier. Cumpărătorii erau deja prezenţi în România din 2004, când au înfiinţat compania Leier ROM SRL, şi aveau deja o fabrică de materiale de construcţii în Alba.

Brikston Iaşi nu s-a aflat la prima tranzacţie, în vara anului 2018 fondul ADM Capital (actual CEECAT) cumpărând compania de la fondul american de investiţii Advent International, care deţinea producătorul din 2007. Compania Brikston a fost înfiinţată în 1969 sub numele de Fabrica de Produse Ceramice. În anul 1973, firma a devenit parte a Întreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, iar în 1992 a devenit companie independentă.Ca urmare a tranzacţiei cu Leier, a fost schimbată conducerea Brikston, astfel că, în locul lui Iulian Mangalagiu, a fost numit Adrian Mânzat, fostul director de vânzări şi logistică al companiei. Ca o ironie,

Iulian Mangalagiu a preluat, câteva luni mai târziu, funcţia de CEO al Wienerberger România, grupul care curtase Brikston, însă fără succes.

În 2019, pe final de an, austriecii de la Leier au mai făcut o mutare pe piaţa locală, cumpărând şi Siceram, un alt producător de cărămizi, cu o fabrică de cărămizi, una de ţiglă şi una de buiandrugi, toate în Sighişoara. Anterior, Siceram era deţinută de actuali şi de foşti angajaţi sau de moştenitori ai acestora, după ce, după revoluţie, a fost privatizată prin metoda MEBO.

Astfel, Leier are acum trei fabrici funcţionale în România: la Iaşi (Brikston), la Sighişoara (Siceram) şi la Unirea, judeţul Alba (prin care şi-a făcut intrarea pe piaţa locală), dar şi una în construcţie la Arad.

Achiziţia Băncii Româneşti de către grupul ungar OTP (2018)

MOTIV: Banca Naţională a României a dat aviz negativ

În martie 2018, după mai multe luni de suspans, Banca Naţională a României a anunţat că a respins cererea grupului ungar OTP de autorizare a achiziţiei Băncii Româneşti de la grupul elen National Bank of Greece (NBG), o decizie fără precedent la un asemenea nivel.

Avizul negativ al BNR a frânat astfel extinderea OTP Bank, care urmărea ca, prin achiziţii şi creştere organică, să-şi majoreze cota de piaţă şi să urce în top zece cele mai mari bănci din România. Ungurii bătuseră palma cu NBG pentru achiziţia Băncii Româneşti în vara lui 2017, însă documentele au fost depuse la BNR abia în ianuarie 2018.

Decizia vânzării a fost luată în 2017 şi a venit ca parte a unei înţelegeri încheiate pe plan internaţional după criza din Grecia, de a renunţa la anumite operaţiuni internaţionale. Cu două săptămâni înaintea deciziei BNR, Sandor Csanyi, preşedintele OTP Group, declarase că avea o presimţire rea legată de această hotărâre pe care o aştepta.

Grecii de la NBG au fost nevoiţi astfel să caute un alt cumpărător pentru Banca Românească. În cele din urmă, în 2019, guvernul PSD şi fostul ministru de finanţe Eugen Teodorovici au luat decizia ca EximBank – bancă deţinută de statul român prin Ministerul Finanţelor – să achiziţioneze Banca Românească. BNR a dat avizul în decembrie 2019.

Achiziţia Băncii Româneşti este o premieră în istoria bancară din România, fiind prima dată când o bancă de stat cumpără o bancă privată cu capital străin, până acum statul vânzând băncile mari deţinute. Totodată, EximBank, o instituţie de credit specializată pe zona corporate, intră pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.

Vânzarea birourilor AFI Park către fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman (2017)

MOTIV: Părţile au decis întreruperea tranzacţiei

În vara anului 2017, toată piaţa imobiliară aştepta cu sufletul la gură tranzacţia anului: achiziţia clădirilor de birouri AFI Park de lângă mallul Cotroceni de către fraţii Pavăl, acţionarii retailerului de bricolaj Dedeman. Era, de fapt, cea mai mare tranzacţie realizată până la acel moment pe piaţa românească de birouri. Ar fi fost. Doar că înţelegerea a picat după ce părţile implicate au decis să întrerupă orice deal. Acordul fusese semnat, iar tranzacţia ar fi urmat să se realizeze în două etape. Într-o primă fază, Dedeman ar fi preluat clădirile AFI Park 1, 2 şi 3, contra sumei de 86,5 milioane de euro, iar în a doua etapă ar fi preluat şi celelalte două imobile, pentru restul sumei până la 164 mil. euro.

Lucrurile s-au prăbuşit însă treptat, astfel că mai întâi s-a renunţat la achiziţia clădirilor 4 şi 5, iar deal-ul a mers înainte pentru primele trei clădiri. Ulterior, şi această înţelegere a căzut. Pe bursa de la Tel Aviv, unde este listat grupul, AFI Europe a anunţat că nu mai intenţionează să vândă clădirile de birouri AFI Park din Bucureşti. Deşi a fost anunţată în 2017, tranzacţia a început să fie discutată încă din 2015.

AFI Park constă în cinci clădiri de birouri, cumulând 70.000 de metri pătraţi. Acestea sunt ocupate integral, printre chiriaşi regăsindu-se companii multinaţionale precum Microchip Tehnologies, Electronic Arts (EA), Endava România, Cameron USA, SII România, ORTEC Central & Eastern Europe, Veea Software şi SecureWorks.

Acum, AFI Park a desenat pe machetă un megaproiect imobiliar care ar urma să fie construit în jurul mallului AFI Cotroceni şi al birourilor AFI Park de la Politehnică, proiect care va ajunge să valoreze peste

1 miliard de euro. Acolo se vor găsi noi spaţii de retail, ca extindere a mallului deja existent, hotel, birouri şi rezidenţial.

Tot pentru a-şi extinde poziţia pe piaţa locală de real estate, AFI Europe a cumpărat, în 2019, întregul portofoliu de birouri din România al sud-africanilor de la NEPI Rockcastle, într-o tranzacţie record de peste 300 de milioane de euro.

Pe scurt.  Factori care pot împiedica încheierea cu succes a unei tranzacţii

∫ Factori care ţin de părţi (vânzător, cumpărător);

∫ Factori care ţin de active;

∫ Factori care ţin de finanţare;

∫ Factori care ţin de consultant;

∫ Factori externi, absolut incontrolabili;

∫ Factori care ţin de aprobări.

Preluarea a 51% din grupul petrolier Rompetrol de către China Energy Company Limited (2018)

MOTIV: Părţile

nu au ajuns la un acord în termenul stabilit

Chinezii de la China Energy au decis, în vara anului 2018, la capătul mai multor runde de negocieri, că nu mai achiziţionează 51% din acţiunile KMG International, proprietarul Rompetrol Rafinare, în condiţiile în care data limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească condiţiile precedente, adică 30 iunie 2018, fusese depăşită, iar cele două părţi nu ajunseseră la un acord.

La jumătatea lunii mai, CEFC Shanghai International, compania care voia să achiziţioneze Rompetrol, a intrat în incapacitatea de

a plăti obligaţiuni în valoare de

2,09 miliarde de yuani (327,3 milioane de dolari), anunţând că intenţionează să efectueze plăţile la şase luni de la data scadenţei.

Rompetrol a fost înfiinţată în 1974, ca operator internaţional pentru industria petrolieră din România, iar pentru următoarele două decenii brandul a fost prezent atât în România, cât şi în străinătate, prin lucrări de construcţie conducte, foraj, rezervoare de depozitare sau prin produsele de profil livrate în ţări precum Algeria, Siria, Maroc, Iordania, Sudan, Ecuador, Angola, Egipt sau Turcia.

În 1993, compania a fost privatizată prin metoda MEBO (trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea muncitorilor). În 1998, omul de afaceri Dinu Patriciu, alături de un grup de investitori, a achiziţionat compania. În 2007, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan KazMunayGas a demarat procesul de achiziţie a Rompetrol, încheiat în anul 2009.

Cinci ani mai târziu, în 2014, grupul Rompetrol a început trecerea spre o nouă identitate, schimbându-şi

numele în KazMunayGas International,

dar păstrând brandul Rompetrol.

Kazahii au anunţat, la

sfârşitul anului 2016, că vând jumătate din companie

chinezilor de la China Energy Company Limited (CEFC), tranzacţie

care însă a picat. CEFC, unul dintre cele mai mari conglomerate din China, urma să deţină o participaţie de 51% în cadrul KMGI, dar problemele financiare apărute în 2018 au schimbat situaţia, astfel că acordul a căzut.

Preluarea magazinelor Mr Bricolage de către grupul britanic Kingfisher (2015)

MOTIV: Nu a fost obţinut acordul autorităţilor

antitrust

Britanicii de la Kingfisher au ratat, în 2015, preluarea celor trei magazine Mr. Bricolage din România, după ce autorităţile antitrust nu şi-au dat acceptul pentru această tranzacţie. Kingfisher încheiase, în 2014, un acord angajant cu acţionarii principali ai Mr. Bricolage pentru preluarea titlurilor deţinute de aceştia. Ulterior acestui deznodământ, familia Rapotan, cea care deţinea brandul Mr. Bricolage în franciză, a început să renunţe treptat la marcă, înlocuind-o cu MatHaus. Prima unitate sub brandul MatHaus a fost deschisă în Iaşi, în 2017, iar ultima - în zona Vitan din Bucureşti, în 2018. Sub brandul Mr Bricolage au existat în total trei magazine, însă numele MatHaus există astăzi pe şapte unităţi. MatHaus este acum numele diviziei de retail a Arabesque. Cele mai multe magazine ale companiei funcţionează însă ca centre de distribuţie de materiale de construcţii pentru companii şi sunt deschise sub numele Arabesque. Kingfisher şi-a făcut intrarea pe piaţa locală în 2013, tot printr-o achiziţie, cea a magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Dépôt. Magazinele au fost cumpărate de la familia Bresson din Franţa, iar surse citate de Bloomberg spuneau la acea vreme că valoarea tranzacţiei se ridică la 75 de milioane de euro, în condiţiile în care Bricostore avea şi credite de rambursat. În 2017, Kingfisher a cumpărat şi reţeaua de magazine Praktiker de la omul de afaceri Omer Susli, iar anul trecut a luat decizia de a trece toate unităţile Praktiker sub brandul Brico Dépôt.

Cezar Rapotan, fondatorul distribuitorului de materiale de constructii Arabesque: A pus bazele companiei în 1994, pornind cu o investiţie de 2.000 de dolari, bani împrumutaţi de la familie şi prieteni. Două decenii şi jumătate mai târziu, businessul a ajuns la o cifră de afaceri de 1,7 mld. lei (370 mil. euro).

Vânzarea unui pachet din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient către fondul suedez de investiţii EQT (2008)

MOTIV: Cumpărătorul şi-a îngheţat planurile de dezvoltare în contextul crizei economice

Ioan Ciolan a demarat în 2008 discuţiile cu fondul suedez de private equity EQT în vederea vânzării unui pachet de acţiuni din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient Sibiu. Ciolan era unul dintre acţionari, alături de Gheorghe Călburean, Ghiocel Lucian Bezeriţă şi alţii. Scopul era nevoia de finanţare în vederea extinderii reţelei de magazine. Discuţiile cu fondul de investiţii au ajuns până la realizarea unui due diligence şi au pus în stand by planurile de expansiune.

Primele semnale ale crizei financiare globale au dat însă peste cap planurile fondurilor de investiţii, tocmai pentru că boomul nu avea să ţină la nesfârşit. Prin urmare, în septembrie 2008, când negocierile erau aproape de final, EQT a decis să îngheţe toate proiectele de dezvoltare din regiune, inclusiv planul de a intra în parteneriat cu acţionarii Ambient. Peste câţiva ani, Ambient a intrat în insolvenţă la propria cerere.

Insolvenţa Ambient a venit după ce businessul fondat de Ioan Ciolan

la începutul anilor ’90 trecuse printr-un amplu proces de restructurare în ultimii ani, care a implicat diverse măsuri pentru reducerea gradului de îndatorare. În 2014, Ciolan îşi diminuase participaţia deţinută în cadrul Ambient la 70% după ce a cedat un pachet de acţiuni unui fond de investiţii controlat de BCR, în schimbul stingerii unei creanţe de circa 4,5 mil. euro.

După ce firma deţinută de omul de afaceri Ioan Ciolan a intrat în insolvenţă, a început francizarea magazinelor Ambient.

În total, astăzi există opt magazine Ambient, dintre care patru sunt deţinute de Lehel András (în Bistriţa, Mediaş, Sighişoara şi Sibiu), trei de antreprenorul Dan Pitic (la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj), iar cel din Râmnicu Vâlcea aparţine firmei Profelis C&V din Sibiu, deţinută de Maria Anghel (75% din acţiuni) şi Vasile Bucurenciu (25%). Magazinul din Sibiu este ultimul care a fost francizat, el fiind deţinut anterior de Ambient SA, compania-mamă.

Achiziţia fabricii de lapte Prodlacta Braşov de către producătorul de lactate Sole Mizo din Ungaria (2010)

La începutul anului 2010, producătorul de lactate Sole Mizo din Ungaria, unde acţionar este, printre alţii, şi Sándor Csányi, cel care conduce grupul financiar OTP, intenţiona să cumpere o fabrică de lactate din România, printre companiile vizate numărându-se

Prodlacta Braşov. O astfel de tranzacţie nu a mai avut însă loc, Prodlacta fiind deţinută astăzi de JLC Germany (30%), JLC Republica Moldova (29%), statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (4%) şi de alţi acţionari (37%), potrivit datelor de la Bursa de Valori Bucureşti, unde este listată compania.

Sole Mizo România a fost înfiinţată în 2008 şi face parte alături de compania-mamă din Ungaria din grupul Bonafarm. Sole Mizo România are în portofoliu lactate sub brandul Sole Mizo şi mezeluri, fiind din 2013 distribuitorul exclusiv al mezelurilor fabricate de Pick Szeged din Ungaria, arată datele de pe site-ul companiei.

Producţia de lactate nu este însă singurul domeniu adiacent celui bancar în care are investiţii miliardarul Sándor Csányi. El derulează investiţii şi în imobiliare, având cel puţin două terenuri pentru viitoare proiecte în Oradea. Averea lui Sándor Csányi, 65 de ani, este estimată de presa ungară la peste un miliard de euro, fiind totodată şi primul miliardar din Ungaria.