O vreme a colaborat cu Teodor Stolojan, după încheierea mandatului acestuia la Banca Mondială şi înainte de intrarea în politică, iar Tofan spune că „am făcut afaceri împreună. Experienţa a fost una pozitivă de ambele părţi“. Omul de afaceri este încredinţat că a ajuns în postura de victimă pe de o parte din pricina lăcomiei umane, a celui care i-a fost angajat, iar pe de altă parte din pricina sprijinului reprezentanţilor din mediul politic de care a beneficiat Rădulescu. „Pe lângă suma de bani în sine au mai luat în vizor şi o ţintă politică, adică Stolojan. Cumva dublu câştig pentru grupul sprijinit şi încurajat de unii lideri PSD“, povesteşte cu oarecare detaşare omul de afaceri.

Cum a ajuns totuşi antreprenorul într-o poziţie vulnerabilă în faţa lui Ştefan Rădulescu, care ulterior a primit două condamnări la închisoare, cu executare, de câte cinci ani, pentru delapidare şi, respectiv, devalizarea societăţii Transporturi Auto Astra, parte a grupului Tofan? Rădulescu i-a fost prezentat în 1994, în perioada în care derula o campanie de lichidare de stocuri, iar la prima discuţie i s-a părut „modest din toate punctele de vedere. L-am trimis la vânzări, unde au făcut contractul cu el şi nu numai că a respectat înţelegerea, dar a vândut mai mult şi a plătit mai repede decât am agreat.

Deci a fost foarte bun“. Ulterior, afacerile antreprenorului s-au dezvoltat tot mai mult şi avea nevoie de un control strict al costurilor în departamentul de transporturi, care avea peste 100 de maşini.

L-a angajat atunci pentru a se ocupa de firma de transport şi a făcut o înţelegere cu el: i-a indicat nişte obiective şi i-a spus că dacă le îndeplineşte, primeşte acţiuni. „Cert este că am bătut palma cu el, într-un an şi-a atins obiectivele, şi i-am dat 20% din Tofan Trans, companie care asigura logistica în cadrul grupului Tofan. Aproape şapte ani nu am avut ce să-i reproşez, a administrat impecabil compania şi în 2000 Tofan Trans a ajuns numărul unu domeniul transporturilor.“ Acela a fost momentul, a descoperit ulterior Tofan, „când cred că s-a hotărât să pună la punct planul de jefuire. M-am trezit peste un an cu cuţitul în spinare. A schimbat peste noapte structura de acţionariat“. În 2000, la presiunea mediului de business, a fost introdusă în legislaţia companiilor instituţia declaraţiei pe propria răspundere; până atunci, schimbarea acţionariatului era un demers mai complicat, iar de la acel moment era suficientă declaraţia pe propria răspundere a administratorului unic sau a preşedintelui consiliului de administraţie.

„De multe ori mă întreb de ce l-am lăsat adminstrator unic. Puteam să-i pun consiliu de administraţie şi eram protejat.“ Rădulescu, ca administrator unic, a emis o hotărâre, schimbând acţionariatul firmei, iar lui Tofan i-a trebuit ceva timp până a descoperit ce se întâmplase şi a atacat această acţiune. „Dar el deja golise afacerile Tofan care erau deja în patrimoniul lui. Iar firmele au rămas ca nişte cutii goale: Tofan Trans, care controla şi Astra Transporturi SA, fosta autobază 6 Militari, şi fabrica de anvelope gigant Rotras Turnu Severin. Le-a înstrăinat. Cu banii de aici a luat pachetul de control la Somaco şi la Mobins, şi praf le-a făcut şi pe acelea, folosind aceeaşi tehnică. A câştigat încrederea acţionarilor, a luat administrarea companiilor, le-a vândut şi a rămas cu banii.“ Despre ce sume este vorba-? „DNA spune că Rădulescu a scos din grupul Tofan 52 de milioane de euro; nu ai cum să scoţi atâta cash dacă activele nu erau valoroase. Dacă e să scormoneşti şi să găseşti urmele, peste tot, faci tone de documente, dar poţi reconstitui traseul fraudulos şi sprijinul pe care i l-a dat fiecare instituţie pentru această fraudă. Rezultatul a fost practic distrugerea unui grup industrial clădit fără credit de la bănci.“ Tofan a primit de la Nomura o injecţie de capital de 100 de milioane de dolari, sumă ce a permis dezvoltarea grupului şi independenţa faţă de politic şi bănci.

Antreprenorul a aflat că Rădulescu a avut un sfătuitor foarte competent, despre care spune că „speculează negativ legea, un avocat, fost procuror la parchetul general. Acesta i-a deschis lui Rădulescu uşi peste tot, cunoştea foarte bine sistemul, ştia unde să apese şi cum să câştige timp – prin expertize, contraexpertize, falsificări de documente“. Tofan a încercat să urmărească acţiunile fostului său angajat, în încercarea de a recupera ceea ce devalizase acesta, dar ajungea prea târziu. Şi dă ca exemplu sediul central al firmei Somaco, într-o clădire plasată în Piaţa Universităţii, care a fost vândut de şapte ori, printre cumpărători numărându-se faimosul Omar Hayssam.