NN România a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de 308,6 milioane de lei în primele şase luni din 2015, în creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe segmentul pensiilor facultative, NN a atins un număr de 156.431 de participanţi, cu 12,2% mai mulţi comparativ cu prima jumătate din 2014, în contextul în care 51% dintre angajaţii care au decis să înceapă să economisească suplimentar pentru pensie în primele şase luni din 2015 au optat pentru unul dintre cele două fonduri de pensii facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă. Totodată, peste 1,85 milioane de participanţi contribuie la fondul de pensii administrat privat de NN Pensii, compania generând o performanţă anualizată de 10,97% în beneficiul lor de la lansare şi până în luna iunie a acestui an. citeşte toată ştirea
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.