„Prima Casă a fost întotdeauna un program bun pentru tinerii care vor să-şi cumpere o locuinţă, principalele avantaje fiind cel mai mic avans din piaţă (de 5%) şi dobânzile avantajoase. Din păcate, în acest moment se resimte o scădere a ofertelor de Prima Casă, fiind din ce în ce mai puţine bănci care au plafoane pentru finanţare, iar unele din cele care mai au plafon dar acordă credite exclusiv în lei – BCR de exemplu (faţă de anii trecuţi, când finanţau Prima Casă şi în euro şi în lei)”, a declarat pentru Business Magazin Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting, companie specializată în piaţa imobiliară. citeşte toată ştirea
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.