012. Stefan Mandachi, fondator Spartan şi Mandachi Hotel & Spa

Postat la 02 decembrie 2021 96956 afişări

012. Stefan Mandachi, fondator Spartan şi Mandachi Hotel & Spa

Antreprenorul Ştefan Mandachi este fondatorul lanţului de restaurante Spartan şi proprietarul hotelului Mandachi Hotel & Spa, însă este cunoscut şi pentru protestul său inedit referitor la infrastructură, prin construcţia unui metru de autostradă în Suceava. Recent, a anunţat un parteneriat publicat-privat de construire a unui spital la Gura Humorului, direcţie în care va investi 500.000 de euro.

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 2009.

El a ales să-şi folosească pregătirea de avocat pentru a dezvolta un lanţ de restaurante în regim de franciză – business în care a intrat în anul 2012, cu lansarea unei unităţi în Suceava, de unde s-a extins ulterior în toată ţara, concurând cu lanţuri fast food internaţionale.

Încă din perioada studiilor la drept a fost pasionat de filme şi antreprenoriat – de altfel el a lansat un film axat pe nevoia unei mai bune infrastructuri în România – „30 de ani şi 15 minute”.

Top 3 priorităţi pentru viitor:

Până la finalul secolului XIX nu exista plural pentru priorităţi. Termenul avea doar singularul „prioritate”. Omul de afaceri ideal ar trebui să aibă o singură prioritate. Dar eu nu sunt omul de afaceri ideal, aşa că, iată cele trei priorităţi:

1.Œ Evoluţie personală prin auto-educaţie. În mod categoric, liderul companiei este oglinda companiei. Nivelul la care ajunge el este nivelul la care se blochează compania. Stagnează el, îi ţine-n loc pe toţi. Pe cale de consecinţă, îmi doresc să mă şlefuiesc, să mă perfecţionez şi să mă educ. În acest sens, citesc, scriu, creez, vizionez masterclassuri şi filme, fac sport. Încerc să-mi creez condiţii optime pentru a crea şi a mă educa. Îmi fac timp pentru lecturi şi sinteze. Aici e cheia, în lectură şi sinteza lecturii, apoi implementare. Canalul meu de YouTube, Ştefan Mandachi, îmi aduce satisfacţie foarte mare prin faptul că-i inspir şi ajut pe ceilalţi. E prioritar în strategia mea. Deja avem 55.000 urmăritori.

2. Consolidarea echipei şi salvarea locurilor de muncă. Am creat peste 1000 de locuri de muncă. Acestea se pot prăbuşi în faţa măsurilor aberante şi discriminatorii luate de către stat. Echipele se fac extrem de greu şi se prăbuşesc repede. S-a creat impresia că în HoReCa nu există stabilitate. Mereu închisă şi redeschisă. Oamenii fug de industria aceasta. Pare fragilă. Instabilă. Nu antreprenorii au creat această stare. Guvernul e ctitorul.

3.Ž Expansiune mondială a brandurilor proprii. Vom deschide locaţii în Austria şi Spania. Ne dorim să ajungem în toată Europa, în Dubai, în China şi în SUA.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.