A părăsit Craiova pentru jobul pe care l-a dorit dintotdeauna. Acum lucrează în sediul central din Europa al Ford
Nadia Reischel a lucrat ca economist timp de zece ani la uzina Daewoo de la Craiova. Odată cu achiziţia de către americanii de la Ford, tânăra a devenit în 2009 şefa trezoreriei Ford din România.
Nadia Reischel a fost responsabilă de implementarea noilor procese de trezorerie ale companiei conform trezoreriei Ford, noilor matrici şi procese care au sprijinit lansarea motorului de 1,0 l EcoBoost, iar mai târziu de consolidarea financiară cu restul organizaţiilor din Europa şi de livrarea unei eficienţe peste ţintele agreate pentru modelul B-Max, ducând la un cost competitv per unitate de produs.
Până în luna mai a acestui an a fost responsabilă cu analiza financiară pentru fabrica de vehicule de la Craiova, unde a condus procesele de buget şi prognoză în acord cu planurile de producţie şi a condus echipa care analiza costurile legate de muncă şi de chel-tuieli de regie.
Din a doua jumătate a anului 2014, Nadia Reischel lucrează la sediul Ford Europa de la Koln, din Germania, în departamentul de dezvoltare de produs, unde se va ocupa de studiile privind costurile necesare pentru lansarea viitoarelor modele Ford: “Este o decizie foarte dificilă din punct de vedere emoţional. Venise vremea să merg mai departe, după ce, la sediul din România, am lucrat în trei arii diferite: supervizor trezorerie, manager de analiză financiară pentru fabrica de motoare şi pentru fabrica de vehicule postlan-sare”.
Nadia Reischel face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.
Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro