Cele mai puternice femei din România: Doina Cepalis, Te-Rox Prod

Autor: Ioana Matei Postat la 29 martie 2013 3917 afişări

Doina Cepalis este licenţiată din 1983 ca economist, specializarea finanţe – contabilitate, la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

După terminarea studiilor, a fost contabil la două firme. După Revoluţie, când avea 29 de ani, a participat la înfiinţarea a patru societăţi pe acţiuni: Moldova SA, Siretul SA, Casa Romascana SA şi Favorit SA, toate desprinse din Întreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Alimentare şi Alimentaţie Publică Roman. Doina Cepalis a fost director economic, iar apoi director general şi administrator până în 2000 la S.C. Moldova SA.

Un prag important a fost pentru ea în 2000, când a cumpărat o fabrică de in din Paşcani cu 600 de angajaţi şi o tehnologie din anii '50. Şase ani mai târziu, odată cu intrarea chinezilor pe piaţa europeană a textilelor, fabrica a dat faliment, iar ea s-a văzut nevoită să se "redefinească". Cu un capital de plecare de 10.000 de euro, a construit compania Te-Rox Prod, care a început să funcţioneze în aprilie 2007. Găsise o nişă compatibilă cu fabrica de la Paşcani şi a început să producă scaune de maşini pentru francezii de la Team Tex din Franţa. La început lucra în lohn, dar din 2008 a renunţat şi a început să fabrice în nume propriu huse şi centuri de siguranţă pentru fabricarea de scaune auto pentru copii. Cifra de afaceri a crescut de la 230.000 de euro în 2007 la 20 de milioane de euro în 2010. Compania Doinei Cepalis exportă acum în 52 de ţări şi a investit din 2007 până acum peste şase milioane de euro. "Am luptat cinci ani şi am reuşit. Am reuşit de frică. Mi-era frică să nu pierd tot, de umilinţele pe care trebuie să le suporţi dacă pierzi. Nu am cedat niciun moment, am stat câte 14 ore în fabrică şi mergeam direct de acolo la întâlniri în Paris, New York şi chiar Japonia." Ea povesteşte acum că o mare deziluzie a avut atunci când a simţit că nu există un sprijin real pentru antrepenorul român. "Am aplicat pentru un proiect pe fonduri europene de 1.500.000 de euro în 2008 cu 500 de salariaţi şi a fost respins. Satisfacţii - când sunt felicitată de clienţii companiei şi când ei îmi mulţumesc că i-am sprijinit în dezvoltarea lor. O mare satisfacţie este cifra de afaceri, dar şi faptul că am reuşit să integrez în România un produs complet, care se va vinde pe toate continentele."

Business Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

Cred că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă, poate o femeie este mai sensibilă şi exagerat de responsabilă. Pe plan extern, în relaţiile cu clienţii, m-a ajutat că sunt femeie, am avut un capital de încredere în plus. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro.

Business Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi de creare a unei afaceri?

E necesar să fii o prezenţă agreabilă, să vorbeşti fluent limbi străine, să fii diplomat şi să ţi se simtă personalitatea. Nu m-am dus niciodată umilă să cuceresc pieţe externe. Ştiam că pot oferi ceva pentru Europa de Vest şi alte ţări foarte dezvoltate.

Business Magazin: Ce branduri preferaţi?

Iubesc brandul Chanel şi Armani, mi se potrivesc.

Business Magazin: Destinaţiile de vacanţă preferate.

Fac doar mini vacanţe, aproape de week-end; destinaţia preferată e Provence şi sudul Franţei. Toată familia este implicată în business, atât soţul, cât şi fiica,

în companii total diferite. Profităm de aceste weekenduri pentru a ne întâlni lunar în Europa.


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-doina-cepalis-te-rox-prod-10699172
10699172
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.