Cele mai puternice femei din România: Doris Andronescu, Sanador

Autor: Ioana Matei Postat la 30 aprilie 2013 4549 afişări

Doris Andronescu a absolvit în 1982 Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, după care a profesat ca medic specialist în cadrul spitalelor Sfântul Ioan şi Carol Davila.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Având drept argument minusul de încredere în sistemul medical privat din partea medicilor şi pacienţilor, a demarat în 2001 proiectul unei clinici de 12 cabinete, într-o perioadă în care nu exista încredere în sistemul medical privat nici din partea medicilor, nici din partea pacienţilor. După ce soţul ei i s-a alăturat în proiectul Sanador, ca urmare a ieşirii din afacerile Flanco şi Credisson, dezvoltarea reţelei de clinici a devenit şi mai agresivă. După cum spunea anterior Florin Andronescu, în modelul economic din România „trebuie să fii pregătit oricând să fii preluat. Amiabil sau agresiv„. Proiectul Sanador a culminat în 2011 cu inaugurarea primului spital al reţelei, situat în Bucureşti, la momentul respectiv fiind cel mai mare spital privat, cu o capacitate de 290 de paturi, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro.

Momentan, planurile soţilor Andronescu se îndreaptă spre dezvoltarea proiectului Sanador, în condiţiile în care sistemul public de sănătate îşi arată tot mai mult limitele. Cât despre viitor, peste zece ani, „nu ştiu dacă ne mai vedem în acest business sau retraşi la pensie. La un moment dat trebuie să ştii când să te retragi".


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-doris-andronescu-sanador-10824885
10824885
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.