100 cei mai admiraţi CEO din România. Încă mai cercetăm...

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 18 noiembrie 2024 54 afişări

100 cei mai admiraţi CEO din România. Încă mai cercetăm...

Au trecut 16 ani de când întrebăm care este reţeta admiraţiei. Gama de răspunsuri este atât de variată încât am ajuns (deocamdată) la o concluzie fermă: depinde pe cine întrebi. Nu există un răspuns corect sau complet pentru toată lumea. Munca susţinută, carisma, rezistenţa, puterea, perseverenţa, succesul sunt printre primele indicate de respondenţii la primele ediţii ale catalogului, atunci când i-am întrebat ce influenţează şi determină admiraţia în afaceri. Mai nou, răspunsurile la această întrebare se leagă şi de comportament etic, moralitate, de preocupare pentru sustenabilitate şamd. Eu aş adăuga că notorietatea este un element esenţial. Un singur lucru se păstrează constant, an de an. Cu toţii – admiraţi, votanţi, angajaţi, consultanţi – pun preţ pe admiraţie, într-un fel sau altul. Acest aspect se translatează uneori şi în cifre concrete, aşa cum unul dintre premianţii Galei CEO Awards din acest an a afirmat că poate exista o marjă de negociere de 5-10% la contract, în cazul în care are în faţă o persoană pe care o admiră.

Pe lângă această expresie ilustrată în cifre concrete, admiraţia în afaceri este un element esenţial care contribuie la crearea unei culturi organizaţionale sănătoase şi productive. Aceasta nu se referă doar la aprecierea realizărilor altora, ci şi la recunoaşterea valorilor, abilităţilor şi eforturilor depuse de colegi, lideri sau chiar de competitorii din industrie. Primul pas în cultivarea admiraţiei în cadrul unei organizaţii este recunoaşterea şi aprecierea muncii echipei. Atunci când liderii îşi arată aprecierea faţă de angajaţi, acest lucru nu doar că îmbunătăţeşte moralul, dar şi creşte loialitatea faţă de companie. De exemplu, companiile care implementează programe de recunoaştere a angajaţilor, cum ar fi premii sau menţiuni speciale, observă o creştere a satisfacţiei la locul de muncă.

Un alt aspect important al admiraţiei în afaceri este influenţa pe care o are asupra leadership-ului. Liderii care manifestă admiraţie faţă de angajaţi şi colegi nu doar că inspiră, dar şi promovează un climat de creativitate şi inovaţie. Aceştia devin modele de urmat, motivându-i pe ceilalţi să-şi depăşească limitele.

Pe lângă recunoaşterea internă, admiraţia poate fi extinsă şi la relaţiile externe. Companiile care admiră şi respectă contribuţiile altor organizaţii sau parteneri de afaceri pot crea alianţe strategice puternice.

În concluzie, admiraţia în afaceri este un instrument puternic care poate transforma relaţiile interne şi externe ale unei organizaţii. Prin cultivarea unui mediu în care aprecierea şi recunoaşterea sunt la ordinea zilei, companiile nu doar că îşi îmbunătăţesc performanţa, dar şi construiesc o fundaţie solidă pentru succesul pe termen lung. La fel plănuim şi noi să facem cu acest proiect. Aşadar, vom mai cerceta subiectul şi în anii ce vin...

Ioana Mihai-Andrei este editor BUSINESS Magazin


Metodologie

BUSINESS Magazin realizează anual, de 16 ani, acest clasament pe baza numărului de voturi acordat de reprezentanţii mediului de afaceri de nivel C-level. Procesul de votare s-a derulat pe platforma de resurse umane Undelucram.ro şi a fost promovat pe site-ul BUSINESS Magazin şi Ziarul Financiar, pe paginile de LinkedIn şi Facebook ale publicaţiilor. Am realizat lista de propuneri cu ajutorul reprezentanţilor platformei Undelucram.ro, dar mecanismul de vot permite şi includerea de noi propuneri în listă chiar din partea celor care votează. Astfel, dacă un reprezentant al mediului de afaceri primeşte suficient de multe voturi, el se califică în rândul celor mai admiraţi 100 de executivi, indiferent dacă se regăseşte sau nu pe lista iniţială. Procesul de votare s-a desfăşurat de la finalul lunii august până la începutul lunii octombrie iar anul acesta a reunit un număr record de voturi, circa 800 de reprezentanţi ai mediului privat de afaceri acordând girul lor pentru cei pe care îi admiră. Clasamentul este unul al admiraţiei în afaceri, prin urmare cei ale căror voturi au fost validate de reprezentanţii Undelucrăm.ro şi redacţia BM sunt fie antreprenori, ori deţin roluri de top managementmsau sunt consultanţi. Pentru cei care au primit acelaşi număr de voturi, departajarea s-a realizat în funcţie de cifra de afaceri realizată de compania pe care o reprezintă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.