Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cuprinde în Articolul 27 un prim paragraf care spune aşa: "Orice persoană are dreptul să ia parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, să se bucure de arte şi să participe la progresul ştiinţific şi la binefacerile care rezultă din acesta". Participarea la progresul ştiinţific impune în mod firesc accesul la cunoaşterea deja acumulată, pentru că altfel ar fi absurd. În termeni practici, aceasta înseamnă că articolele ştiinţifice (pentru că aceasta este forma uzuală în care se prezintă cunoaşterea acumulată) are trebui să fie liber accesibile oricărei persoane.

Putem uşor să extindem principiul şi la numeroase alte categorii de documente care nu sunt secrete prin natura lor şi nu încalcă dreptul la intimitate al altor persoane. De exemplu, imensa majoritate o documentelor produse de organizaţii finanţate din fonduri publice. În scurta sa viaţă, Aaron Swartz a susţinut acest principiu. Şi nu doar ca activist în slujba libertăţii informaţiilor. Dacă recapitulăm realizările sale tehnice vom regăsi mereu aceeaşi preocupare: RSS serveşte la distribuirea şi agregarea informaţiilor, licenţa Creative Commons (pentru care a realizat mecanismul de marcare în internet) oferă posibilitatea partajării libere a operelor de creaţie, Reddit este tot o formă de agregare a informaţiilor, proiectul Open Library spune totul prin denumire. Ideea este că informaţia este putere, iar puterea trebuie distribuită pentru a nu deveni abuzivă. Din perspectivă etică, demersul lui Aaron Swartz este justificat.

Discutabile sunt poate mijloacele pe care le-a folosit. Într-un articol publicat în Wired, Danah Boyd (o personalitate în IT) e de părere că "nu avem nevoie de martiri, ci de schimbare" şi există multe căi prin care activismul poate produce schimbări culturale, iar confruntarea este contraproductivă. Dar... a fost oare Aaron un "robinhud"? Un articol publicat pe blogul personal de Alex Stamos - un expert în securitate informatică ce a investigat mai toate crimele informatice majore şi care urma să depună mărturie în procesul lui Swartz - explică clar şi argumentat că Aaron nu a făcut hacking, nu a spart niciun mecanism de protecţie şi nu a furat nimic.

Reţeaua de la MIT este extrem de deschisă (este politica universităţii), iar serviciul JSTOR nu are mecanisme de protecţie (nici măcar banalul "captcha") şi nu impune nicio limitare (nici măcar un avertisment) privind numărul de documente descărcate. Aaron a scris doar un progrămel care căuta URL-urile articolelor, pe care le descărca prin banala comandă Linux "curl" (exact ca un simplu "Save As"). Nu a încercat să ascundă urmele, nu a şters log-urile, nu a curăţat istoria browserului, nu a criptat nimic... În plus, JSTOR (spre deosebire de MIT) nu s-a plâns şi chiar a cerut încetarea anchetei.

Imensul ecou al cazului Swartz a ajuns în cele din urmă să pună sub semnul întrebării două chestiuni majore, dintre care prima se referă la sistemul justiţiei americane. Excesul de zel al procurorilor - care şi-au dorit un "exemplu" ameninţător - ar mai putea fi scuzat, însă o lege care propune 35 de ani pentru o presupusă "crimă informatică" (care n-a afectat major pe nimeni) nu poate fi considerată decât absurdă, atâta timp cât cineva care ajută o forţă teroristă (de exemplu Al-Qaeda) să construiască arme de distrugere în masă riscă doar 20 de ani de temniţă.

A doua chestiune (care ne întoarce la Articolul 27) se referă la sistemul publicaţiilor academice, ce s-a constituit într-un monopol opac şi discreţionar. Un exemplu de manual este în acest sens Elsevier, care publică multe reviste cu "factor de impact" ridicat.

Abonamentul anual pentru "Biochimica et Biophysica Acta" costă 20.930 de dolari (altele sunt ceva mai ieftine) şi nu e nicio surpriză că editura funcţionează cu un profit operaţional de 36%, în condiţiile în care nici articolele, nici reviziile nu-i costă nimic. Bibliotecile britanice sunt împovărate (65% din buget), iar universităţile din ţări mai sărace sunt efectiv excluse din joc.

De fapt, e un joc despre Putere şi poate încă e nevoie de "robinhuzi".