Pentru că suntem încă mulţi care nu avem copii, se vorbeşte adesea în redacţie despre acest aspect. Şi în afara jobului, deoarece aproape toate prietenele mele au cam 27-35 de ani (parte din generaţia Millennials), în ultima vreme am început să dezbatem destul de des subiectul copiilor. Iar majoritatea dintre ele nu-şi doresc să devină părinţi. Cifrele sunt şi ele grăitoare. Un raport al Pwe Research Center, citat de Fortune, arată că 44% dintre persoanele cu vârste între 18 şi 49 de ani spun că e improbabil că vor avea copii. Acelaşi articol menţionează că pentru 61% dintre mileniali, unul dintre principalele motive pentru care nu fac copii este că nu îşi permit.

Dacă pentru părinţii multora dintre noi, poate cu lipsuri în copilărie, soluţia de a repara această nedreptate pe care au trăit-o a fost să facă la rândul lor copii şi să se dedice bunăstării noastre, pentru ca noi „să nu răbdăm”, ca în cazul lor, ei bine, pentru generaţia mea soluţia e să nu mai facem deloc copii. Suntem egoişti? Poate. Sau, dacă e să răspund foarte sincer, da. Pentru că în viziunea mea, şi nu sunt singura, a avea copii nu ar trebui să însemne un sacrificiu de două decenii a celei mai bune perioade din viaţă – căci la vârsta la care să zicem că i-ai face – 27-35, plus 18 ani (şi nu e ca şi cum la 18 ani îi dai afară pe uşă) sunt anii în care nu mai eşti nici un puşti fără bani, şi nici nu ai atâtea probleme de sănătate încât să nu mai poţi, de exemplu, să călătoreşti în orice condiţii, să pierzi nopţile ş.a.m.d. Sunt, probabil, pentru majoritatea, cei mai buni ani.

Ei bine, pentru mulţi să aibă copil înseamnă să se abandoneze pe ei în aceşti cei mai buni ani din viaţă, să renunţe la ieşiri, la concedii, la o maşină mai bună, să stea în living pentru a-i da copilului dormitorul, să renunţe la o geacă nouă pentru a-i lua copilului rechizite etc. Şi asta pentru că un copil se îmbolnăveşte des iar medicamentele sunt scumpe, cursurile de balet, de limbi străine, de canto etc. sunt scumpe, bonele – nu mai zic, aşa că pentru mulţi dintre părinţii români, unica soluţie rămâne, în continuare, cea a sacrificiului de sine, dacă e să ne gândim că din 5 milioane de angajaţi, 1,5 milioane, adică mai mult de 30%, primesc salariul minim pe economie, potrivit ZF.

În plus, multe dintre sacrificiile financiare pe care generaţiile anterioare le-au făcut pentru copii au venit la pachet cu neîmplinirile emoţionale legate de relaţiile defectuoase în care s-au complăcut tot „de dragul copiilor”. Să nu mai vorbim de violenţa domestică îndurată din motive similare, mai ales că divorţul nu era la modă, iar mersul la psiholog nici atât.

Să demontăm şi replica cunoscută printre români, aceea de a avea pe cineva care „să-ţi aducă un pahar de apă la bătrâneţe”. Şi în acest caz tot de sacrificiu vorbim. Tăvălugul abandonului de sine se perpetuează şi după ce ţi-au crescut copiii, pentru că urmează părinţii. Dacă pentru copii ai avut problema lipsei banilor pentru bonă, după ce aceştia cresc, trebuie să ai grijă de părinţi. Pentru că la noi serviciile destinate vârstnicilor care au nevoie de îngrijire specializată sunt puţine şi foarte scumpe pentru un om obişnuit, iar la stat nu te înduri să îţi laşi părintele. Vorbim de oameni cu alzheimer, cu paralizii şi nu numai. Ba chiar există şi multe cazuri în care un angajat se împarte deja între copil, job şi părinte.

Aşa că, în loc să facem copii pentru a ne asigura că primim acel pahar de apă, poate vrem să investim în pensii private, din care să ne putem permite o îngrijire specializată când şi dacă vom avea nevoie de ea.

Pe de altă parte, unii, chiar dacă ar lua în calcul să devină părinţi, amână momentul pentru când le va merge mai bine, financiar vorbind, iar când ajung în acel punct, dacă ajung, încep să apară riscurile asupra sănătăţii, poate nu mai pot face copii, aşa că renunţă.

Nu în ultimul rând, noile generaţii de potenţiali părinţi au început să ia foarte serios în calcul şi evenimentele mondiale, să se gândească dacă vor să aducă un copil într-o lume dominată de război, incertitudine şi probleme majore de mediu.

Din păcate, cei care nu vor copii sunt încă stigmatizaţi: 65% dintre respondenţii sondajului realizat de Fortune au spus că simt presiunea socială de a se căsători şi de a face copii, iar 76% cred că societatea se aşteaptă ca statutul de părinte să îţi aducă fericire şi împlinire.

Departe de a visa la o lume ideală, sper doar că pe viitor, dacă nu putem să facem copii într-o lume în care să nu existe război şi alte nenorociri, măcar să putem avea cu toţii, şi noi, şi ei, o viaţă demnă.  

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

(andra.stroe@businessmagazin.ro)