Ca să scăpaţi de traficul şi aglomeraţia masochistă, Bucureştiul trebuie să devină un oraş scump. El este prea ieftin în acest moment

Postat la 14 octombrie 2024 465 afişări

Ca să scăpaţi de traficul şi aglomeraţia masochistă, Bucureştiul trebuie să devină un oraş scump. El este prea ieftin în acest moment

Toată lumea este nervoasă pe Bucureşti, pe primar, pe primari, pe guvern, pe Poliţie etc. Traficul este infernal, străzile sunt blocate, stai cu orele în trafic, timp în care copiii stau cu ochii în telefon, transportul în comun este murdar, străzile, în special în centru, sunt pline de cerşetori şi homeleşi, drogurile au ajuns în şcoli etc. În acte, Bucureştiul are 2 milioane de locuitori. În realitate, în Bucureşti, aici incluzând şi localităţile limitrofe care au ajuns oraşe în oraş, sunt peste 4 milioane de locuitori. Oraşul nu a fost pregătit pentru atâţia locuitori, pentru atâtea maşini, pentru atâtea construcţii de toate felurile.

Toată lumea speră ca cineva să mai elibereze din aglomeraţia acestui oraş, din traficul care devine din ce în ce mai ucigător în fiecare zi. Nu ştiu ce soluţii are fiecare, mai ales că nu poţi să faci străzile mai late, nu poţi să schimbi oraşul, nu poţi inventa practic un alt oraş, aşa cum l-ai văzut undeva în Europa. Eu aş privi această situaţie dintr-un alt punct de vedere. Bucureştiul a ajuns aglomerat şi va deveni din ce în ce mai aglomerat pentru că este un oraş ieftin. Cu un venit lunar de 500-600 de euro, adică 2.500-3.000 de lei pe lună (dar să ai deja casa ta!), poţi să trăieşti în Capitală.

Dar ca Bucureştiul să scape de traficul infernal, de aglomeraţie, de tranzitul prin oraş, de îngrămădeală, trebuie să devină un oraş scump. Bucureştiul este prea ieftin,  apartamentele, casele, chiriile sunt prea ieftine, prea mici, taxele sunt prea mici, preţul utilităţilor este prea mic. Ca să cumperi un apartament în Bucureşti de 55 de metri pătraţi la preţurile actuale, cu salariul mediu de aici, de 1.200 de euro, adică 6.000 de lei, ai nevoie de 6 ani, dacă nu chiar mai puţin de 6 ani. Ceea ce este foarte puţin pentru o capitală europeană. În Budapesta ai nevoie de 15-20 de ani de salariu mediu ca să cumperi o locuinţă. În Europa de Vest, în marile oraşe, ai nevoie de un număr triplu de ani.

La fel, şi chiriile în Bucureşti sunt prea mici la ceea ce oferă Capitala. Cu 250-400 de euro pe lună poţi să stai fără probleme în Bucureşti. Pentru că este un oraş ieftin - din punctul de vedere imobiliar, din punctul de vedere al costului vieţii, din punct de vedere al utilităţilor -, Bucureştiul atrage tineri/oameni din alte localităţi. Dacă preţul apartamentelor ar fi dublu sau chiar triplu, dacă chiriile ar porni de la 1.000 de euro pe lună pentru o mică garsonieră, dacă preţurile la restaurante, cafenele, gelaterii ar fi duble, dacă preţul abonamentelor de transport ar fi dublu, dacă impozitele pe casă, pe terenuri, pe maşini ar fi duble, mulţi s-ar gândi dacă îşi mai pot permite să stea în Bucureşti, dacă mai pot să trăiască aici, dacă mai merită să stea în Bucureşti.

Dacă primăria ar tripla impozitul la casă, dacă de la a doua maşină în sus impozitul s-ar tripla, dacă preţul utilităţilor – energie, apă caldă – s-ar dubla, viaţa ar tria foarte mult din numărul persoanelor care stau în Bucureşti. Dacă preţurile ar fi duble atât în supermarketuri, cât şi la restaurante, foarte mulţi dintre pensionari nu şi-ar mai permite să stea în Bucureşti şi ar căuta oraşe, comune, sate în apropiere de Bucureşti, sau în alte zone ale ţării (spre exemplu Oradea) care să fie mai ieftine. Entertainmentul în Bucureşti este prea ieftin, a ieşi la o cafea şi un suc este prea ieftin, a mânca la restaurant este prea ieftin. După ce au venit în Bucureşti la şcoală, mulţi copii rămân aici pentru că nu mai au ce face în oraşele din ţară de unde au venit în Capitală. Rămân şi pentru că îşi găsesc repede de lucru şi pot accesa fără probleme preţurile din zona imobiliară, în special chiriile, este ieftin să ai o maşină, este ieftin să ieşi în oraş, este chiar ieftin la şcoală.

Dacă totul s-ar scumpi peste noapte, dacă impozitele şi taxele ar fi mai mari, nu toată lumea şi-ar permite să vină şi să stea în Bucureşti şi să aglomereze oraşul. Este cinic ce spun, dar la ceea ce oferă, Bucureştiul este un oraş mult prea ieftin şi din acest motiv este aglomerat, iar lumea vrea să locuiască, să muncească şi să trăiască aici. Dacă toate preţurile s-ar dubla, s-ar tripla, cel puţin un milion de oameni nu şi-ar mai permite să stea în Bucureşti cu salariile pe care le au. Un milion de oameni mai puţin în fiecare zi ar face ca Bucureştiul să fie respirabil, traficul să se reducă, iar joburile oferite să aibă salarii mai mari. Eu nu ştiu altă soluţie prin care Bucureştiul ar putea să devină mai puţin aglomerat, mai respirabil etc. decât prin transformarea lui într-un oraş scump. Întrebarea este dacă vreţi ca Bucureştiul să devină un oraş scump ca să se mai reducă din numărul celor care stau aici sau care se îndreaptă aici.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.