O discuţie cu corporatiştii din generaţia millennials, peste 35 de ani, legată de situaţia geopolitică actuală şi de temerile lor. De ce vă este frică? De război, că vine războiul peste noi, răspunde o ea. De sărăcie, răspunde un el. Chiar dacă războiul din Ucraina pare departe de noi, între două city-break-uri şi ce mai e nou pe zalando.ro, în mintea tuturor teama că războiul s-ar putea să ajungă şi la noi, să fim implicaţi şi noi, este prezentă mai mult decât credem. Bucureştiul îşi duce în continuare viaţa, dar nu s-a schimbat nimic din februarie 2022 încoace, inflaţia şi creşterea dobânzilor au fost gestionate fără probleme, dar acolo, undeva, există o teamă că acest conflict din Ucraina, că ruşii s-ar putea să ajungă şi la noi. Toată lumea citeşte site-urile, toată lumea se uită mai mult sau mai puţin la televizor şi vede că preşedintele Iohannis pare absent de pe scena politică, când lumea ar fi vrut să-l vadă acolo ca prezenţă şi ca discurs, că premierul Marcel Ciolacu nu pare să inspire încredere prea mare coporatiştilor, că generalul Ciucă, cum este alintat într-un mod ironic, nu are deloc priză la public, că nimeni nu ştie cine este ministrul Apărării şi, în final, că nu avem lideri care să fie în frunte şi să ne apere dacă vine războiul peste noi.  Râdem, glumim, cum este expresia, dar teama că s-ar putea să vină războiul şi la noi este prezentă. Nici nu vreau să mă gândesc cum va creşte tensiunea publicului şi vor apărea multe semne de întrebare privind viitorul dacă ruşii sparg frontul, dacă ajung la Odessa, dacă americanii nu-i mai susţin pe ucraineni, dacă Trump iese din NATO. În faţa acestor temeri, să sperăm că NATO ne va apăra.

Al doilea subiect este legat de sărăcie, mai precis teama de sărăcire. Problema corporatiştilor nu este că vor sărăci aşa cum am citit în cărţi, cum am văzut în filme, că nu vom mai avea de mâncare, ci că nivelul de trai actual pe care îl au va dispărea. Corporatiştii peste 35/40 de ani, care au apucat să intre pe un culoar bun, au poziţii bune în acest moment în corporaţii, au salarii bune, au pachete de beneficii bune şi o duc mai bine decât ceilalţi. Teama lor este să nu sărăcească, adică să nu-şi piardă jobul pentru că altul la fel nu găsesc, să se trezească cu schimbarea condiţiilor economice iar salariile să scadă, iar poziţii în piaţă cu acelaşi nivel salarial să nu mai găsească, teama că dacă-şi pierd jobul şi poziţia le va fi mai greu să plătească ratele la bancă, teama că vor trebui să strângă cureaua şi nu vor mai avea bani pentru două excursii în vară, teama că nu vor mai putea să iasă atât  de des în oraş etc. Până acum un an, IT-iştii credeau că toată lumea este a lor şi că nimic nu li se poate întâmpla, aveau oferte de peste tot, salariile creşteau, făceau mofturi la pachetele de beneficii etc. Piaţa de IT s-a întors peste noapte de la finalul lui 2022 pornind din America, iar acum a ajuns şi la noi. Sunt companii care restructurează, care dau afară IT-işti, sunt companii care nu mai au proiecte şi nu mai au ce să le dea de lucru IT-iştilor, sunt companii care pur şi simplu nu mai au bani pentru că au pierdut contractele externe şi nu mai pot să plătească salariile pentru atât de mulţi IT-işti. Sunt IT-işti care câştigau 6.000 de dolari pe lună net din contracte pe America, iar acum cea mai bună ofertă internă, după câteva luni de stat pe bară, nu depăşeşte 3.000 de euro pe lună. Tot este un fel de sărăcire, dar la nivelul corporatiştilor. Pentru o anumită clasă de corporatişti care a apucat să câştige teren, să aibă poziţii şi salarii bune, schimbarea condiţiilor care ar putea să aducă războiul mult mai aproape de noi şi această sărăcire corporatistă înseamnă temerile care s-au instalat undeva în mintea lor. Ideea este să nu piardă ceea ce au, pentru că le va fi greu să obţină aceleaşi condiţii în altă parte.

Dintr-o anumită perspectivă, lumea de la un anumit nivel, de middle-management, a devenit mai stabilă, dorinţa de a pleca în altă parte s-a mai redus, fiecare încearcă să tragă cât mai mult de jobul pe care îl are pentru a nu se confrunta cu piaţa şi viaţa de zi cu zi. Peste tot se aude şi se vorbeşte că firmele au lipsă de oameni, că firmele au nevoie de oameni, că piaţa muncii este principala problemă a companiilor, dar când ieşi în piaţă vezi că situaţia nu este aceasta. Aşa că fiecare încearcă să ţină de job şi speră să nu ajungă războiul la noi, iar economia şi afacerile companiei unde lucrează să meargă bine.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)