De ce nu sunt (mai multe) firme româneşti care să se fi extins deja peste graniţe? Să ridice pretenţii la banii consumatorilor şi clienţilor din ţări învecinate sau mai îndepărtate? Polonezii, de pildă, s-au dezvoltat mult mai repede, au «venit» peste noi mai de mult” este unul dintre subiectele discutate într-un grup de prieteni cu joburi în corporaţii sau antreprenori, de curând. Chiar aşa. Dacă e să ne gândim la marile firme româneşti, cu poziţii solide în domeniul lor, cât de multe vă vin în minte, pe loc, că au făcut pasul peste hotare? Nu cele care lucrează în mediul virtual, sau exportă, ci dintre cele de retail sau producţie. Vă ajung degetele de la mâini să le număraţi? Sau poate de la o singură mână?

Întrebarea a început, din nou, să mă bântuie deunăzi, când fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl au preluat, alături de Apex Alliance, un complex hotelier de cinci stele din Elveţia. Redeschiderea Waldhaus Flims este planificată pentru anul 2025. Foarte adevărat este că antreprenorii băcăuani, care au construit de la zero afacerea Dedeman, cu care domină piaţa de retail do-it-yourself din România, şi-au diversificat afacerile, investind în multe firme şi domenii; portofoliul lor reuneşte acum fabrici, imobiliare şamd. Şi anul trecut Pavăl Holding a făcut o investiţie internaţională, prin achiziţia istoricului Grand Hotel Gardone din Italia în 2023. Dar acestea sunt investiţii colaterale. Întrebarea rămâne valabilă: de ce nu s-a extins Dedeman şi în alte pieţe? Într-un interviu acordat în 2015 BUSINESS Magazin, Dragoş Pavăl spunea că vrea să testeze extinderea prin abordarea pieţei din Republica Moldova. În ciuda unor tatonări, planurile nu s-au concretizat. Cele 62 de magazine ale reţelei sunt dezvoltate între graniţele ţării.

Să fie oare o caracteristică naţională reticenţa companiilor româneşti de a cuceri spaţiile de peste hotare? Conform istoriei, românii nu au avut pretenţii de expansiune teritorială, n-au cucerit prea multe teritorii şi, în puţine excepţii de la regulă, nu prea au păstrat ce-au cucerit. Să fie acest lucru înscris în ADN-ul naţional?

Viteza cu care s-au produs privatizările, acumularea capitalului, dezvoltarea antreprenorilor români şi a afacerilor pe care le-au clădit au un oarecare delay faţă de polonezi, care au avut o situaţie similară, trecând de la capitalism, prin sălbăticia debutului de capitalism, la creşterea afacerilor antreprenoriale. În urmă cu circa două decenii, de pildă, sucurile Tedi erau deja cunoscute în România şi pompau bani în reclame TV. Tedi este un brand din portofoliul Maspex – cea mai mare companie privată din industria alimentară din Polonia şi una dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, cu o istorie de peste 30 de ani pe piaţa de profil, conform informaţiilor de pe site. Aşadar, la circa zece ani de la debutul afacerii, producătorul a păşit în România, unde între timp şi-a adjudecat o felie consistentă de piaţă. Sigur nu sunt multe afaceri româneşti care să deţină cote la fel de importante în Polonia.

Bineînţeles că sunt multe firme româneşti care au câştigat teren peste hotare – ca eMag sau reţeaua de magazine de bijuterii Teilor – sau cele pentru care exportul contează enorm, indiferent că vorbim de producători de carne (ca Agricola), cosmetice (ca Farmec sau Ivatherm), vinuri, fructe (Domeniile Ostrov este chiar cel mai mare producător din regiunea de SE a Europei), anvelope, animale vii, legume, fructe de pădure. Dar... nu la ei se referă subiectul expansiunii afacerilor antreprenoriale. Ci la companiile care „înfig” steagul pe tărâm străin. Scandia, consacrată pe piaţa românească pentru producţia de conserve, mi se pare una dintre excepţiile demne de laudă, pentru că a încercat şi a cumpărat fabrici peste hotare. Şi chiar dacă realitatea din teren nu a fost pe măsura cifrelor de pe hârtie, are această experienţă, a încercat, a aflat. Iar acum ştie. Şi una dintre cele şapte fabrici pe care le are în portofoliu este în Bulgaria.

O altă excepţie de la regula menţinerii între graniţe este a antreprenorului Levente Bara, cofondatorul Transilvania Nuts – o companie care se ocupă cu procesarea de miez de nucă în România –, proprietarul unei fabrici de condimente din Indonezia. Tot el a fondat şi dezvoltat producătorul de ingrediente pentru industria alimentară şi de condimente Supremia Grup, vândut în 2017 către gigantul francez Solina.

Când vor ajunge (unele dintre) afacerile româneşti corporaţii? Adică momentul în care afacerile de peste hotare să reprezinte mai mult decât cele de pe piaţa mamă? Sau soarta afacerilor româneşti este să ajungă parte din corporaţii? Sau poate viitorul va aduce vreun fenomen, aşa cum a fost dezvoltarea Facebookului, povestită în pelicula „The Social Network”.

Ioana Mihai-Andreiesteredactor-şef Business Magazin