Marţi, 11 februarie 2025, ora 19.20, când scriu acest articol, Klaus Iohannis mai are 17 ore şi va pleca de la Cotroceni din funcţia de preşedinte al României. În următoarele trei luni, până la alegerea oficială a unui nou preşedinte, Ilie Bolojan va conduce România din punct de vedere politic. Să sperăm că guvernul actual va rezista până la alegerile prezidenţiale pentru a se mai diminua din criza politică în care am intrat din noiembrie încoace. Nu suntem în cea mai bună situaţie din punct de vedere politic, social, din punct de vedere bugetar, iar asta se vede în economie, începe să se simtă în business. Încă nu suntem în recesiune economică sau într-o criză economică, dar suntem la limită. Creşterea economică s-a redus semnificativ, iar companiile private au devenit extrem de prudente mai ales în a face noi investiţii, noi angajări sau a creşte salariile. Până în luna mai, după alegerile prezidenţiale, nu vom avea creşteri de taxe şi impozite (şi aici mă refer la creşterea TVA, creşterea impozitului pe venit, creşterea impozitului pe dividende) sau introducerea unor noi taxe şi impozite. După luna mai vom vedea cine va veni la Palatul Cotroceni, vom vedea cum stă guvernul din punct de vedere bugetar sau vom vedea dacă vom avea guvern, pentru că este puţin probabil ca actuala coaliţie să reziste dacă vine un preşedinte suveranist.

Dar, indiferent cine va fi la Cotroceni sau la Palatul Victoria, trebuie să facă rost de bani pentru a plăti pensiile şi salariile, pentru a plăti datoriile făcute anterior, pentru a plăti lucrările de investiţii, pentru a plăti cheltuielile bugetare. Ca să nu mai vorbim că trebuie acoperit prin noi împrumuturi deficitul bugetar şi datoriile care ajung la scadenţă şi nu pot fi plătite şi de aceea trebuie reeşalonate. Suma totală pe tot anul este de 213 miliarde de lei, ceea ce nu este puţin, ci chiar mult. Tot anul România va trăi sub ameninţarea scăderii ratingului de ţară, iar dacă lucrurile scapă de sub control din punct de vedere politic, bugetar şi economic vom fi aruncaţi în categoria “Junk”. Aşa, la prima vedere, companiile private ar avea bani să reziste şi să treacă printr-o criză politică, socială şi economică. La fel, ar avea bani şi oamenii să treacă prin această situaţie, fără pierderi mari. Salariul mediu a depăşit 1.000 de euro, depozitele bancare în lei şi valută sunt la un maxim istoric (380 de miliarde de lei, adică 76 de miliarde de euro), din ce în ce mai mulţi români îşi investesc banii în titluri de stat Fidelis şi Tezaur (peste 45 de miliarde de lei), investiţiile în fonduri mutuale sunt din nou la maxim, avem cel mai mare număr de investitori români persoane fizice pe Bursă, asta ca să nu mai vorbim de banii investiţi în afară, în acţiuni străine sau în criptomonede. Bineînţeles că aceşti bani nu sunt distribuiţi uniform - unii au mai mult, alţii mai puţin. Companiile, atât cele străine care operează în România, cât şi cele româneşti, par să aibă o poziţie financiară solidă, oricum mai solidă faţă de situaţia din 2008/2009. Băncile au de departe cea mai solidă poziţie din istoria lor, cu o lichiditate, solvabilitate şi profitabilitate la maximum şi cu un nivel al creditelor neperformante extrem de redus. Persoanele fizice au bani să-şi plătească ratele la bancă, chiar dacă dobânzile sunt mai mari faţă de momentul în care au luat creditele. Dacă din punct de vedere politic şi social multă lume este destul de nervoasă, din punct de vedere economic lucrurile arată mai bine şi de aceea pe lista de proteste situaţia nivelului de trai nu este în prim-plan. Nu ştiu ce a rezolvat demisia lui Iohannis din punct de vedere al liniştirii populaţiei, pentru că oricum curentul suveranist, naţionalist, populist câştigă teren şi nu ştim ce ne va aduce. Dacă din punct de vedere financiar am putea gestiona prezentul o perioadă scurtă de timp, pe termen lung avem semne de întrebare. Economia încă nu este suficient de consolidată, businessul românesc nu este suficient de puternic ca să ia locul capitalului străin dacă acesta pleacă sau nu mai vine în România, costul finanţării va fi scump şi nu ştiu dacă va scădea prea mult, iar închiderea porţilor externe în cazul unei retorici populiste din ce în ce mai accentuată nu ştiu dacă ne va ajuta. Am fi avut nevoie de încă un deceniu de o creştere economică în linişte de peste 3-5% pe an (oricum, ce este sub 5% creştere economică o putem considera scădere economică), am fi avut nevoie de încă zece ani de consolidare şi creştere a capitalului românesc, am fi avut nevoie de încă o creştere a salariilor şi a nivelului de trai care să ne apropie mai mult de Europa, astfel încât să devenim o alternativă serioasă de reîntoarcere în ţară a românilor care lucrează prin Occident. Pe datele din 2023, care probabil vor fi confirmate şi pe datele statistice din 2024, România a ajuns şi chiar a întrecut Polonia la PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare. În acest moment suntem la 78% din media UE faţă de 77% cât au Polonia şi Ungaria. Dacă nu am avea criză politică şi economică am mai putea recupera câteva procente faţă de Europa. Cred că mai avem o fereastră de zece ani în care mai putem creşte economic din punct de vedere cantitativ înainte să începem lupta să creştem economic din punct de vedere calitativ, acolo unde foarte multe ţări se opresc. Nu ştiu ce ne vor rezerva următoarele luni din punct de vedere politic, social, economic, dar am avea nevoie de zece ani fără crize. Înainte să ieşim la pensie. Pe urmă, putem să schimbăm baricada.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)