Cel mai bine este că vine vara şi corporatiştii caută unde să se ducă în vacanţă

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 10 martie 2025 120 afişări

Cel mai bine este că vine vara şi corporatiştii caută unde să se ducă în vacanţă

În toate sondajele, cercetările legate de starea de spirit a românilor, de frica de război, de un eventual război, a ajuns pe primul loc, indiferent de categoria de vârstă sau de categoria profesională. Numai când pronunţi cuvântul „război” toată lumea se înarmează cu o stare de nelinişte şi nervozitate. Criza economică, creşterea preţurilor, pierderea jobului, scăderea nivelului de trai au trecut pe locul doi ca importanţă. După celebra întâlnire de la Casa Albă, din Biroul Oval, în care liderii americani (Donald Trump şi J.D. Vance, vicepreşedinte) s-au certat cu Volodimir Zelenski, liderul ucrainean, corporatiştii au devenit şi mai nervoşi, anxioşi din punct de vedere geopolitic, cu multe semne de întrebare legate de încotro se duce lumea, încotro se duce lumea occidentală pe care o ştiu ei şi în care trăiesc, ce se va întâmpla cu ei şi, într-un final, îndepărtat ce-i drept, ce se va întâmpla cu România. Pentru că nu mai au încredere în lumea tradiţională, în media tradiţională, în sistemul şi liderii tradiţionali, mai toată lumea îşi caută răspunsurile pe net, pe forumurile de discuţii, pe platformele sociale şi, mai ales, caută răspun-surile în comentariile şi afirmaţiile liderilor noi, de toate felurile.

Pentru că totul este la liber acum, fiecare poate să spună ce vrea, poate să interpreteze orice eveniment aşa cum vrea, poate să comenteze aşa cum vrea. Logica politică, logica geopolitică, logica NATO apro-ape că nu mai contează. Lumea pare să creadă într-o conspiraţie mondială care a început cu criza finan-ciară din 2008, a continuat cu COVID, iar acum se îndreaptă spre război. Niciodată nu am văzut o stare de nelinişte atât de mare în rândul corporatiştilor, dar nu numai în rândul lor, iar această stare se trans-mite peste tot şi, înainte să se închidă în familie, se desfăşoară cel mai mult la job şi în relaţiile sociale. Companiile sunt văzute tot mai mult ca nişte exploatatori care nu fac altceva decât să exploateze şi să obţină un profit cât mai mare pe seama angajaţilor. Companiile fac o mare greşeală acum dacă rapor-tează profituri în creştere, pentru că oamenii/corporatiştii nu înţeleg cum de în jurul lor este criză, cum de în jurul lor este război, iar compania/banca/multinaţionala/corporaţia la care lucrează are profit în creştere. Iar starea de nervozitate creşte şi mai mult atunci când în corporaţie apar zvonuri legate de re-structurări, tăieri de poziţii, tăieri de bonusuri şi chiar reduceri de salarii. Nimeni nu înţelege cum este posibil ca o firmă pe profit, care face mult profit, să nu mai crească salariile sau să înceapă să facă re-structurări, cu oameni daţi afară. Şi pe piaţă sunt din ce în ce mai multe cazuri, ce-i drept fără să fie atât de mediatizate, în special din zona de IT. Pentru că multi­na­ţionalele/corporaţiile au devenit prea capi-taliste, mai ales când practică un discurs de marketing, de foarte multe ori ipocrit, angajaţii au început să fie din ce în ce mai nervoşi pe această formă de capitalism, mai ales dacă nu sunt parte la câştig. Pentru că au salarii bune, pentru că au ajuns la un nivel de trai bun, corporatiştii nu au o problemă cu nivelul de trai la care au ajuns. Se simt confortabil cu ceea ce au obţinut şi, dacă se poate, ar vrea să-şi menţină această poziţie. Dacă perioada COVID le-a dat sistemul peste cap, cu închisul acasă, cu munca remote, cu restricţiile apărute peste noapte, aruncându-i pe mulţi într-o depresie profesională, războiul de acum, de lângă noi, cu toate consecinţele lui, cel puţin din punctul de vedere al imaginii, le-a indus o stare de teamă cu care nu s-au mai confruntat. Corporatiştii s-au mai confruntat cu crize, dar niciodată cu un război, cu teama de un război. Mulţi corporatişti nu mai sunt la prima tinereţe, au familii, au pro-priile case, au propriile active imobiliare/financiare, au propriile businessuri şi simt teama că ar putea să piardă tot ce au. Aşa că încep să-şi pună foarte multe întrebări, citesc tot ce prind şi, mai ales, sunt atenţi la toate teoriile conspiraţioniste. De aceea pun teama de război pe primul loc în cadrul pre-ocupărilor lor. Dar ce este bine este că vine vara, toată lumea caută să-şi programeze vacanţele, în spe-cial în afară, mai toată lumea se uită ce a apărut nou, mai ales în zona de haine. Toată lumea se uită după cafenele şi restaurante noi, hot în oraş, după spectacole şi concerte. Aşa că războiul mai poate să aştepte. Şi, oricum, mai avem de trecut rezultatul alegerilor prezidenţiale din luna mai, care ne va indica ce vrea majoritatea.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.