Ideea organizării unei asemenea reuniuni, botezată „Summitul social pentru locuri de muncă echitabile şi creştere economică”, e o noutate, ba chiar o surpriză: un summit UE pe teme sociale n-a mai avut loc de 20 de ani, de la cel din 1997 de la Luxemburg, iar organizatorii au propus ca documentul final să fie semnat de trei mari instituţii comunitare – Consiliul Uniunii, Comisia Europeană şi Parlamentul European, ca să facă mai convingătoare ideea că, iată, după atâţia ani când au contat numai discuţiile despre austeritate şi finanţe, acum contează cetăţenii şi preocupările lor.

Gazda, premierul suedez Stefan Löfven, chiar a declarat pentru AFP că avansul formaţiunilor de extremă dreapta din Germania şi Austria, după şocul Brexit, arată că e nevoie de acţiune pentru a combate euroscepticismul şi a arăta că „o UE sustenabilă are nevoie de o dimensiune socială, pentru că oamenii sunt pe primul plan”.

Documentul a fost semnat, cu cei trei lideri - Jean-Claude Juncker de la Comisia Europeană, Antonio Tajani de la Parlamentul European şi Jüri Ratas, premierul Estoniei şi preşedintele actual al Consiliului Uniunii, surâzând larg în faţa camerelor foto ca după o mare victorie. Comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, a conchis pe Twitter că „graţie #SocialSummit17 vom pune priorităţile sociale acolo unde le e locul, în fruntea agendei UE”, iar Jean-Claude Juncker a comentat tot pe Twitter că „proclamarea Pilonului European al Drepturilor Sociale e un moment de cotitură pentru Europa, pentru că Uniunea noastră a fost mereu în esenţă un proiect social: mai mult decât despre piaţa unică şi bani, e vorba în el de valorile noastre şi despre cum vrem să trăim”.

Pilonul lui Juncker constă în 20 de principii convenite la summit, după cum urmează:

1. Dreptul tuturor la educaţie, instruire şi învăţare pe tot parcursul vieţii, care să le asigure capacităţile necesare pentru integrarea în societate şi pentru gestionarea transformărilor de pe piaţa muncii

2. Dreptul la egalitate de tratament şi oportunităţi între bărbaţi şi femei în toate domeniile, inclusiv accesul pe piaţa muncii, termenii contractelor şi plata egală pentru aceeaşi muncă

3. Dreptul tuturor la oportunităţi egale în privinţa muncii, a educaţiei şi a accesului la protecţia socială şi la serviciile publice între cetăţeni indiferent de gen, originea rasială sau etnică, religie, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală

4. Dreptul tuturor la accces egal la asistenţa pentru ocupare pe piaţa muncii (training, recalificare, căutare a unui loc de muncă, evaluare specială în cazul celor aflaţi în şomaj de peste 18 luni)

5. Dreptul la tratament echitabil în privinţa condiţiilor de muncă, a protecţiei sociale şi a trainingului; trebuie facilitată tranziţia spre forme deschise de angajare, ca şi mobilitatea ocupaţională, dar trebuie combătute relaţiile de angajare care duc la condiţii de muncă precare, la perioade de probă prelungite la infinit şi la abuzuri în contractele de muncă atipice

6. Dreptul la salarii echitabile care să ofere un standard decent de viaţă; trebuie asigurate salarii minime adecvate şi combătută sărăcia rezultată din munca plătită prea prost

7. Dreptul la informare asupra condiţiilor de muncă înainte de angajare şi la protecţie în caz de concediere

8. Dreptul angajaţilor la implicare în crearea şi aplicarea politicilor economice, sociale şi de ocupare a forţei de muncă, prin sprijinirea dialogului social, încurajarea negocierii unor contracte colective de muncă, respectarea dreptului la grevă, consultarea sindicatelor în privinţa restructurărilor, a fuziunilor şi achiziţiilor, a concedierilor colective

9. Dreptul la aranjamente de muncă flexibile pentru părinţii şi cei care au responsabilitatea îngrijirii unor membri de familie, încurajarea unui echilibru între muncă şi viaţa de familie pentru bărbaţi şi femei

10. Dreptul la un mediu de muncă sănătos şi sigur, adaptat nevoilor lor profesionale, precum şi la protecţia intimităţii lor şi a datelor lor personale în contextul muncii

11. Dreptul copiilor la îngrijire şi educaţie primară la costuri rezonabile, dreptul de a fi protejaţi contra sărăciei, dreptul la măsuri speciale de susţinere pentru copiii din medii defavorizate

12. Dreptul angajaţilor şi al celor care lucrează pe cont propriu la protecţie socială adecvată, indiferent de tipul şi durata relaţiilor lor de muncă

13. Dreptul şomerilor la susţinere adecvată din partea serviciilor publice de specialitate pentru (re)integrarea în muncă şi la ajutoare de şomaj de durată rezonabilă, conform contribuţiilor lor şi reglementărilor naţionale de eligibilitate şi care să nu descurajeze revenirea pe piaţa muncii

14. Dreptul celor care nu dispun de resurse suficiente la un venit minim care să le asigure o viaţă demnă în toate etapele vieţii şi accesul la bunuri şi servicii necesare; pentru cei care pot munci, venitul minim trebuie combinat cu stimulente pentru (re)integrarea pe piaţa muncii

15. Dreptul angajaţilor şi al celor care lucrează pe cont propriu la o pensie proporţională cu contribuţia lor şi care să le asigure un venit adecvat; oportunităţi egale de pensie pentru bărbaţi şi femei; toţi vârstnicii au dreptul la resurse care să le asigure o viaţă demnă

16. Dreptul tuturor la acces în timp util la servicii de sănătate cu costuri rezonabile, la îngrijire preventivă şi curativă de bună calitate

17. Dreptul persoanelor cu dizabilităţi la venituri de suport care să le asigure o viaţă demnă, la servicii care să le permită integrarea în societate şi pe piaţa muncii şi la un mediu de lucru adecvat nevoilor lor

18. Dreptul tuturor la servicii de îngrijire pe termen lung de bună calitate la costuri rezonabile, în special îngrijire la domiciliu şi servicii de asistenţă comunitară

19. Dreptul la locuinţe sociale sau la asistenţă de bună calitate în domeniu pentru cei fără adăpost, la protecţie contra evacuărilor silite şi la asistenţă pentru promovarea incluziunii sociale

20. Dreptul tuturor la acces la serviciile esenţiale (apă curentă, igienă publică, energie, transport, servicii financiare, comunicaţii digitale).

Documentul care enunţă acest program uluitor stipulează că aplicarea Pilonului Drepturilor Sociale trebuie făcută la nivel european şi naţional, spre a susţine coeziunea şi convergenţa, dar precizează totuşi că nu vor fi depăşite atribuţiile UE stabilite prin tratatele Uniunii şi „se va ţine seama de diferenţele de mediu social-economic şi legislativ, inclusiv cele care ţin de rolul partenerilor sociali, precum şi de diferenţele culturale şi de tradiţii locale şi de identitate naţională”. Şi mai clar, „aplicarea Pilonului nu va afecta dreptul statelor de a-şi defini singure principiile după care funcţionează sistemele lor de securitate socială şi nu trebuie să afecteze semnificativ echilibrele lor financiare”.

Aceste precizări sunt menite să contracareze protestele, cum ar fi de pildă cel al premierului danez Lars Lokke Rasmussen, care a scris în Politico un eseu despre cât de bine funcţionează deja în Scandinavia negocierile autonome între angajatori şi angajaţi prin contractele colective de muncă, fără să fie nevoie ca UE sau statul să intervină şi să impună noi drepturi şi obligaţii legale. Şi premierul Viktor Orban a spus în cursul reuniunii că modelul social unguresc merge foarte bine aşa cum e şi că ungurii nu au intenţia de a-l înlocui cu un model european unic, mai ales dacă se pune problema ca „problemele demografice sau de forţă de muncă să fie rezolvate din afară, prin aducerea de imigranţi”.

În aceste condiţii, formulările de mai sus despre libertatea statelor de a-şi face singure politicile sociale par să facă inutilă proclamarea Pilonului, întrucât orice ţară care nu vrea ori nu-şi permite să respecte vreunul din principii se poate prevala de clauza diferenţelor culturale ori de cea cu echilibrul financiar. Dar atunci de ce a mai fost nevoie de un astfel de document? Pentru că lansarea Pilonului reprezintă de fapt un fel de frăgezire a opiniei publice din UE, în perspectiva intenţiilor preşedintelui francez Emmanuel Macron de a reforma Europa începând de la domeniul drepturilor sociale.

Surprinzător de luminatele prevederi despre echitate şi viaţă demnă sunt realizabile acum doar de către cele mai bogate ţări UE, ceea ce explică de ce declaraţia finală a reuniunii afirmă că Pilonul este conceput având zona euro drept reper, în funcţie de care celelalte state sunt chemate să-şi adapteze legislaţiile. De aceea ar urma ca în fiecare an să se publice o evaluare a progreselor naţionale (un fel de MCV social), iar drepturile de mai sus vin la pachet cu ameninţările lui Macron că acordarea fondurilor europene ar putea fi condiţionată de adoptarea în fiecare ţară a unor măsuri de convergenţă socială şi fiscală, de genul unui salariu minim ori al unor limite minime şi maxime de taxare a companiilor, care să evite ca UE să finanţeze „dumpingul social”. Macron s-a luat iarăşi de est-europenii care „confiscă fondurile europene de coeziune” ca să-şi finanţeze politicile fiscale după bunul plac - aluzie la Ungaria, care anul acesta a introdus un impozit pe profitul companiilor de 9%, cel mai mic din UE, ca să atragă investiţii străine.

Unde stă România în acest context? Preşedintele Iohannis a sugerat două lucruri relevante în intervenţia lui. Primul - că trebuie evitat ca noile iniţiative sociale la nivelul UE să creeze norme şi mai restrictive pentru aderarea la zona euro şi să adâncească decalajele dintre aceasta şi restul statelor UE – o poziţie previzibilă pentru o ţară unde e mare îngrijorarea că se pregăteşte o Europă cu două viteze. Al doilea – că România poate fi un exemplu în materie de egalitate de gen, fiindcă diferenţele de plată între bărbaţi şi femei pentru aceeaşi muncă (unul dintre indicatorii importanţi pentru Pilon) sunt aici printre cele mai mici din Europa. Acest indicator este însă singurul unde România stă bine, fiindcă la toţi ceilalţi indicatori ai progresului social, România ocupă constant penultimul sau ultimele locuri în UE, astfel încât e normal ca noile porunci de la Bruxelles şi Paris să fie întâmpinate aici cu reţinere.

Am spus Bruxelles şi Paris, nu Berlin, fiindcă la summit nu a venit şi cancelarul german Angela Merkel, care şi-a motivat absenţa prin eşecul în negocierile pentru formarea unui nou guvern, după intrarea în parlament a extremei drepte. Absenţa lui Merkel a fost criticată de unele voci care consideră că aşa se transmite mesajul că dimensiunea socială a UE poate lipsi ori e mai puţin importantă decât cea economică. De fapt însă, chiar absenţa lui Merkel e cel mai clar indiciu că această dimensiune socială nu poate lipsi, fiindcă temuţii extremişti n-ar mai fi avut succes dacă liderii UE ar fi fost atenţi la ea de la bun început. Doar că dimensiunea socială şi tot discursul despre drepturi şi progres nu prea se potrivesc cu ameninţările lui Macron tocmai la adresa statelor pe care sărăcia le-a împiedicat mereu să se ridice la înălţimea nobilelor valori sociale pe care UE descoperă brusc acum că le-a susţinut mereu.